Profesorii ne marchează viața nu doar în anii de școală. Pentru unii dintre noi, sfaturile și îndemnurile lor au depășit spațiul sălii de clasă și au devenit busole pe parcursul întregii vieți. Mulți dintre cei care astăzi sunt la catedră recunosc că au avut în școală dascăli cu totul și totul deosebiți. Și-au dorit foarte mult să le semene, să fie aidoma lor, de aceea au și ales cariera didactică.
Grigore Ciobanu: Foarte mult m-a marcat primul învățător, Gavril Sîrghi, care mai apoi mi-a fost profesor de matematică, iar când m-am angajat la lucru dânsul era directorul școlii. În clasa întâi eram 14 băieți cam sălbăticei, nu știam de ascultare, disciplină, comportament în colectiv. Ne ciondăneam la fiecare recreație, arma principală de atac și de apărare era tocul cu peniță. Dar în situații mai grave intra în funcțiune și călimara, umblam boiți de cerneală de parcă eram la carnaval. Fetele erau mai disciplinate, dar oricum și ele nu erau de pus la icoane.
Majoritatea veneam din partea satului numită Ursoaia, unde era (este) și o pădurice. Așa și ne spuneau” „…lăsați-i că aceștia-s de la pădure…”. Iată cam așa materie primă a primit primul nostru învățător, venit proaspăt de pe băncile școlii pedagogice. Tânăr cum era, dar plin de omenie, cumsecădenie, cu înțelegere de unde venim și cu multă înțelepciune încet, încet ne-a învățat să dăm „bună ziua”, să spunem „la revedere” și alte atribute necesare în buna comportare. A depus multă străduință să folosim tocul și pentru scris litere, cifre, cuvinte și propoziții, de acum în clasa a 4-a scriam și expuneri.
Așa zi cu zi, încet, dar sigur, domnul Gavril ne-a învățat a scrie, a citi, a povesti, a declama și nu în ultimul rând a socoti. Mai întâi toată socoteala o făceam pe degete, apoi la indicația învățătorului, fiecare ne-am construit câte un calculator, care era constituit din 50-100 bețișoare de mălai înșirate pe ață. Așa a fost până când am prins firul matematicii și de acum făceam toate operațiile folosind coloana, sau „în coloniță”, cum spuneam noi.
La absolvirea școlii primare, datorită străduinței și profesionalismului domnului învățător eram mai mult de jumătate de clasă eminenți și proeminenți, toți gată să fim promovați în clasa a 5-a . Astfel avântul dat din clasele primare m-a propulsat mereu și până astăzi. Cu regret domnul a decedat, dar a rămas în memoria noastră pentru totdeauna.
