Galina Baltag, la cei 34 de ani este o norocoasă înzestrată cu un talent de care se poate mândri cu adevărat. Are un hobby pe care l-a împărțit în culori și arome. De 11 luni confecționează figurine și suporturi pentru lumânări din gips, iar de 3 luni confecționeză trandafiri din săpun.
„Hobby-ul meu are un început frumos. Totul am învățat din internet, și le sunt foarte recunoscătoare celor ce fac lecții video și le postează pe rețelele de socializare. Din start, am început să fac figurine, gaspouri și suporturi pentru lumânări din gips. De la început, aveam chiar o formă de buturugă făcută de mine, mi-a plăcut ceea ce am făcut, și am decis să încerc și altceva. În martie 2022, am văzut pe internet, multe cadouri din săpun pentru mămici, și mi-a plăcut mult. Am hotărât să nu mă opresc la lucrările din gips, dar să încerc și ceva nou”, ne-a povestit Galina.
A combinat lucrările din gips cu florile din săpun în așa mod, ca la final femeia să înțeleagă că rezultatul a fost mai frumos decât îi erau așteptările. A procurat două forme de trandafir, baza de săpun, culori și arome. După care, timp de jumătate de oră, a creat o frumusețe care i-a reușit din prima încercare.
„Cel mai interesant este combinarea culorilor. Lucrarea din săpun are nevoie de minim 30 de minute ca să fie scoasă din formă. E nevoie de lucrat cât mai rapid la lucrarea din săpun, căci dacă se răcește nimic nu se mai primește. Ceea ce fac, îmi dă foarte multă energie pozitivă, și anume din acest motiv eu am dorința de a merge mai departe”, a mai adăugat Galina.
A avut și perepeții, la lucrările din gips. Nu știa cum să le împacheteze corect, ele ajungeau fărâmate la destinații, dar femeia s-a descurcat și a găsit o altă metodă de a îi bucura pe clienții săi. Îi dorim, cât mai multe realizări frumoase.