Fotografia Zilei: Limba română nu s-a anulat la Soroca…

Acum o săptămână profesorul Sergiu Gânga din Soroca postase pe reţelele de socializare o fotografie cu o gheretă din oraş în care inscripţiile erau preponderent în limba rusă. Soroceanul ne întreba: “Cine-mi spune? S-o anulat limba română la Soroca prin decret prezidențial sau românofonii nu consumă?”. Imaginea a fost postată de noi la rubrica Fotografia zilei, iar pe reţele dezbaterile contradictorii au curs gârlă. Proprietarii au ţinut cont de sfaturi şi argumente, aşa că în scurt timp au dat prioritate inscripţiilor în limba română. Astfel puterea cuvântului a demostrat şi în acest caz că schimbările se pot face şi la noi, iar societatea civilă are importanţă atunci când autorităţilor nu le pasă.

Unele fotografii spun mai multe decât cuvintele sau o parte din articolele scrise de jurnaliști. Astfel, această rubrică are menirea să mediatizeze cele mai sugestive fotografii realizate de către reporterii de la “Observatorul de Nord”. Cititorii și vizitatorii noștri ne pot trimite fotografiile lor prin intermediul rubricii Sesizează o problemă  sau Adaugă o știre. Vă rugăm să menționați în mesaj, unde și când a fost realizată poza, precum și alte detalii relevante.

Dezvoltarea paginii web a ziarului „Observatorul de Nord” este unul din obiectivele proiectului “Presa locală – dezvoltare prin digitalizare”, implementat de publicaţia independentă „Observatorul de Nord” şi finanţat de Ambasada SUA în Republica Moldova.

Comentarii

1 comments

Lasă un răspuns

*