La Soroca se scutur-castanii,
Plânge toamna din cerul plumbat;
Vântul jalnic doineşte litanii,
Hoinărind peste câmpul brumat.
Au trecut, au trecut în zbor anii –
Toamna tâmplele mi le-a brumat;
La Soroca se scutur-castanii
Plânge toamna din cerul plumbat.
Supărată nu fii. Azi litanii
Nu-ţi mai cânt, rătăcind prin alei,
Sunt bătrân, obositu-m-au anii,
Viaţa grea, neplăcerile ei –
La Soroca se scutur-castanii!
Anton Zencenco