Forumul cadrelor didactice din raionul Drochia – un eveniment semnificativ în promovarea educației de calitate / GALERIE FOTO

0
119

Pe 18 septembrie curent, în orașul Drochia s-a desfășurat Forumul cadrelor didactice și de conducere, cu genericul „Educația axată pe valori”, care a fost onorat de prezența Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. La eveniment au participat Marina Morozova, Deputată în Parlamentul Republicii Moldova, Vasile Cemortan, Președintele raionului Drochia; Vitalie Josanu, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat; Rodica Ojovan, șefa Direcției Educație Drochia, primari, manageri și cadre didactice din instituțiile de învățământ și instituțiile de educație timpurie din raionul Drochia.

 Participanții forumului au fost salutați într-un mod special, cu un recital tematic teatralizat, prezentat de un grup de tineri de la HUB-ul Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, Centrul de Creație a Copiilor Drochia, culminând cu piesa ,,Moldova noastră”, interpretată de duetul Daniel Furtuna și Angelina Ataman.

Începutul evenimentului a fost marcat de onorarea Imnului de Stat al Republicii Moldova. Un mesaj de bun venit și un discurs relevant la tema „Educația axată pe valori” a fost prezentat de Rodica Ojovan, șefa Direcției Educație Drochia, care a menționat: „Învățământul este un domeniu flexibil, care răspunde cerințelor sociale, aflate într-o continuă schimbare și transformare, iar principalul factor al schimbărilor în domeniul învățământului este personalitatea pedagogului, a profesorului. În virtutea adevărului incontestabil, că sistemului de învățământ îi revine un rol decisiv în dezvoltarea societății, este necesar ca activitatea Direcției Educație Drochia și a instituțiilor din subordine, în perioada imediat următoare să includă în mod prioritar acțiuni ferme și consecvente, capabile să contribuie efectiv la depășirea problemelor în organizarea și desfășurarea procesului educațional. Rolul cadrelor didactice este unul esențial în acest proces, pentru că determină calitatea actului educațional”.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a menționat în discursul său: Copiii învață nu doar ceea ce le predăm, ei preiau ce văd la profesori și în instituțiile de învățământ. Este extrem de important pentru ei să dezvolte competențele la matematică, chimie sau biologie, dar poate este mai important sau la fel de important să ne asigurăm că ei ajung să promoveze un comportament integru, democratic și respectuos față de cei din jur. Serviciile educaționale din cadrul învățământului primar și gimnazial din Drochia vor beneficia de îmbunătățiri semnificative atât estetice, cât și tehnice. De exemplu, unul din proiecte este în satul Chetrosu unde se va moderniza infrastructura complexă a instituției de educație timpurie, oferind astfel condiții mai bune pentru copiii din comunitate.” (citat de pe pagina oficială MEC)

Dan Perciun a vorbit în cadrul forumului și despre ediția a doua a programului „Satul European” prin intermediul căruia se vor face investiții de peste 25 milioane de euro în raionul Drochia pentru a îmbunătăți infrastructura instituțiilor de învățământ preșcolar și școlar.

În cadrul evenimentului au fost marcat un momentul festiv de primire a  cadrelor didactice debutante în cohorta pedagogilor experimentați: Todiță Patricia-Alexandrina, educatoare la Instituția de educație timpurie nr.1 „Florile Dalbe” or. Drochia; Eftodii Laura, educatoare la Instituția de educație timpurie nr.1 „Florile Dalbe” or. Drochia; Zelinschi Alina, educatoare la instituția de educație timpurie nr.4 „Licurici” s. Pelinia; Corobcean Victorina, profesoară de matematică, instituția publică Gimnaziul Mîndîc. Au fost adresate mesaje de felicitare și cadouri simbolice, pentru tinerele cadre didactice, fiind oferite de Rodica Ojovan, șefa Direcției Educație și premii bănești din partea sindicatului de ramură domeniul educație în persoana președintelui Dumitru Eni.

Mesaje de aleasă gratitudine au adresat și Marina Morozova, deputată în Parlamentul Republicii Moldova; Vasile Cemortan, președintele raionului Drochia; Vitalie Josanu, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, menționând despre contribuția valoroasă a pedagogilor în educația tinerei generații.

Turul atelierelor didactice sau Parada Valorilor, în cadrul căreia au fost diseminate cele mai frumoase experiențe în promovarea valorilor, au fost prezentate de: Aliona Guțu, directoarea IET nr.3 din orașul Drochia; Alexandra Balan, directoare IET „Albinuța” s.Sofia; Svetlana Țurcanu, directoarea IET „Scufița Roșie” s. Drochia; Natalia Ganziuc, directoarea IET „Soare” s. Maramonovca; Capcelea Svetlana, directoarea IPLT„Ștefan cel Mare”; Aliona Rîbac, directoarea IP gimnaziul Gribova și Raisa Maxim, directoare adjunctă IPLT „Ion Creangă” Popeștii de Sus; Galina Grumeza, IP Liceul Teoretic Pelinia; Steluța Spoială, directoarea IP gimnaziul Șuri; Viorica Țîlea, psiholog, în cadrul Structurii Teritoriale de Asistență Psohopedagogică.

Un discurs constructiv a prezentat Dumitru Eni, președintele Centrului sindical ramural teritorial Drochia, din domeniul educației, care a menționat că pedagogii trebuie să contribuie substanțial la educarea dreptății, adevărului, egalității între personalități, demnității umane, identității naționale, respectului, onestității, cetățeniei active, solidarității, responsabilității, pe care trebuie să se bazeze în procesul educațional.

Forumul cadrelor didactice a fost moderat de Silvia Reșetnic, specialist principal Direcția Educație, evenimentul culminând pe o notă optimistă, în contextul genericului, fiind stabilite noi obiective de viitor pentru o educație de calitate, promovând valori europene.

Fără educație o țară nu poate crește, nu poate fi liberă, nici puternică, nici dezvoltată. Profesori buni, elevi pregătiți, țară prosperă, – a reiterat Rodica Ojovan, șefa Direcției Educație Drochia. – Aceasta este deviza care trebuie să ne ghideze drumul către educația viitorului. Doar împreună putem contribui la o educație de calitate, axată pe valori.

Delia DUMITRESCU

 

 


Articolul precedentBiserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mărculești a fost sfințită după reparații capitale / GALERIE FOTO
Articolul următorCe-i de făcut pentru a valorifica dreptul electoral al persoanelor cu nevoi speciale?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.