Horoscopul săptămânii viitoare
Fecioară
Începi această săptămână cu dreptul, la capitolul relație cu rudele apropiate, vecinii sau în privința plecării la un drum pentru a rezolva unele obligații care țin de casă, familie. Este o perioadă favorabilă, din punct de vedere financiar. În partea a doua a acestei săptămâni te gândești serios cum să acționezi în secret, atunci când vorbim despre semnarea unor acte, documente, ceva care ține de casă, o moștenire. Este bine să amâni semnarea oricăror documente importante până în data de 11 septembrie. La sfârșitul perioadei vei resimți o stare de tensiune în relația cu propriii copii și/sau cu persoana iubită.
Balanță
Se poate vorbi despre o perioadă favorabilă, de regăsire a echilibrului și tendința de a te concentra mai mult pe satisfacerea propriilor nevoi lăsând deoparte șicanele, răutățile venite din partea dușmanilor ascunși. Este posibil să reapară în viața ta prieteni din trecut. La capitolul finanțe stai destul de bine. Trebuie să fi pregătit și pentru surprize mai puțin plăcute venite din partea unor amici. La sfârșitul acestei săptămâni ești mult mai preocupat de casă, familie, de rezolvarea problemelor gospodărești.
Scorpion
Începi această săptămână având mai multă încredere în propria persoană, în capacitatea de a te descurca în situațiile critice care vizează cariera. Planul financiar, deși este supus unor restricții, aduce ocazia de a recupera măcar o parte din banii împrumutați pe la prieteni. Dacă te gândești să faci o schimbare de direcție în carieră este recomandat să-ți construiești strategii bine gândite, înainte de a acționa. Nu te poți baza pe promisiunile făcute de prieteni. La sfârșitul perioadei în discuție aici este necesar să dai dovadă de prudență în relația cu rudele apropiate sau cu vecinii.
Săgetător
În perioada supusă analizei aici ai ocazia să intri în posesia unor informații ascunse, secrete care ar putea să te ajute la lămurirea a ceea ce ai de făcut pentru viitor, în plan profesional. Putem să vorbim acum despre susținere, noroc și chiar ajutor venit din partea unui grup de prieteni sau a unei organizații din care faci parte. Se pot intensifica relațiile cu persoane aflate peste hotare. La sfârșitul perioadei în analiză aici va trebui să dai dovadă de mai multă prudență, atunci când vorbim despre capitolul cheltuieli sau eventuale investiții.
Capricorn
Începi această săptămână bucurându-te de prezența benefică a unor prieteni. Pot avea loc dialoguri interesante, reiei acum discuții rămase în suspans cu persoane aflate la distanță, eventual peste hotare. Ești susținut de către partenerul de viață în plan financiar sau te poți bucura de câștiguri venite dintr-o afacere. La sfârșitul acestei săptămâni preferi să te preocupi mai mult de propria persoană, să pui în balanță ce îți priește pentru suflet și să alungi din viața personală ceea ce te împiedică să evoluezi profesional.
Vărsător
Pot să apară, în perioada aceasta, tot felul de tentații, promisiuni care vizează o afacere, un parteneriat. Ceva începe să prindă contur și totuși starea de neîncredere, de nesiguranță care este resimțită la locul de muncă te obosește peste măsură. Va trebui să profiți de posibilitățile de ascensiune, ai posibilitatea să întâlnești oameni care te pot ajuta pe calea aleasă. Va trebui să fii mult mai atent și mai prudent, atunci când vorbim despre sănătate. Spre sfârșitul perioadei în discuție ai șansa de a intra în posesia unor informații care te vor răscoli destul de profund.
Pești
Te simți foarte bine, cât timp dispui de suficientă energie și dinamism absolut necesare pentru a reuși să lucrezi cu spor la locul de muncă. Este posibil să revii asupra unor proiecte, activități abandonate, să dorești revenirea pe un post din care ți-ai dat demisia de curând. Relația cu prietenii este destul de favorabilă! Te poți bucura de primirea unui cadou, o moștenire sau un câștig venit prin intermediul partenerului de viață. La sfârșitul acestei perioade este recomandat să dai dovadă de prudență la modul în care îți împărtășești propriile emoții, trăirile intime.
Berbec
Cât timp îți urmezi cu încredere propria intuiție și urmezi, pas cu pas, realizarea propriilor dorințe, concretizarea unor proiecte curajoase vei reuși în tot ceea ce îți propui. Te bucuri de creativitate, dinamism și susținere venită prin intermediul partenerului de viață sau de pe urma unor investiții. La mijlocul perioadei în analiză aici sunt favorizate călătoriile și/sau relația cu persoane aflate în străinătate. La sfârșitul acestei săptămâni poți ajunge la discuții destul de serioase în relația de căsnicie neștiind cum să te faci înțeles, ascultat.
Taur
Te simți foarte bine, cât timp ești susținut de persoana dragă. Reușești să primești ceea ce îți dorești, atunci când dai dovadă de înțelegere și altruism față de cei din jurul tău. Te poți bucura acum de realizări deosebite la locul de muncă. Poți pune bazele unui job care te va propulsa pe o treaptă superioară, în plan profesional. La sfârșitul perioadei este posibil să fii nemulțumit de atitudinea unor persoane aflate la distanță, peste hotare sau te poți confrunta cu probleme la drum lung.
Gemeni
Prin mai multă deschidere, înțelegere și comunicare reușești să ajungi la sentimente mai bune în relația cu colegii de muncă. Nu este cazul să te agiți atunci când vine vorba despre cheltuieli pe care trebuie să le faci legate de o călătorie la rudele apropiate. În această săptămână ai ocazia să te lămurești, vis-a-vis de un act, un document referitor la o casă, o proprietate.. La sfârșitul acestei săptămâni este cazul să dai dovadă de discreție, atunci când vine vorba despre relația intimă.
Rac
Muncești mult și dai dovadă de conștiinciozitate, nu te lași învins de niciun obstacol. Ai ocazia să te bucuri acum de o realizare venită din partea propriului copil. Relația cu persoana iubită se poate îmbunătăți semnificativ, ba chiar te poți bucura de susținere financiară, cadouri venite din partea acesteia. Se întrevăd unele schimbări favorabile și care vizează locul de muncă dar și propria casă, gospodăria. La sfârșitul perioadei în discuție aici va trebui să dai dovadă de mai multă prudență, în relația cu partenerul de viață și/sau în privința parteneriatelor de afaceri.
Leu
Ești plin de ambiție și curaj fiind acum un moment favorabil pentru a da startul unor idei, proiecte care au tot fost revizuite, corectate. Este recomandat să acorzi o atenție deosebită la detalii dar și la relația cu colaboratorii apropiați, colegii de serviciu. Este timpul să profiți din plin de creativitate, inspirație dar și de susținerea venită din partea familiei. Este foarte posibil să primești acum niște bani din urmă sau prin intermediul prietenilor. La sfârșitul perioadei în analiză este posibil să te confrunți cu o stare acută de oboseală. Este recomandat să te îngrijești mai mult de propria sănătate.
ГОРОСКОП НА НЕДЕЛЮ
Овен
Вы будете полны энтузиазма и веры в собственные силы. Это поможет вам выполнить рабочие задачи, которые раньше казались сложными. В середине недели вас ждет неприятный разговор, который многое изменит в вашей жизни. Не поддавайтесь на провокации, и все будет хорошо!
Телец
Прекрасное время для здорового образа жизни и правильного питания. Если давно об этом мечтали — действуйте! Этот период благоприятен для отдыха и отпуска. Кстати, курортный роман не исключен. Но продолжения у него не будет. Не давайте в долг и не занимайте сами.
Близнецы
На этой неделе вас ждет важная встреча, от исхода которой будет зависеть ваша дальнейшая судьба. Следите за словами, которые будете произносить в ближайшее время. Некоторые могут обидеть ваших близких. Особенно чутко отнеситесь к проблемам старшего поколения.
Рак
В данный период занимайтесь саморазвитием. Чем больше в себя вложите сейчас, тем больше дивидендов получите. Не помешает завести дружбу с начальством. В дальнейшем это может повлиять на размер вашей зарплаты. Кстати, с деньгами сейчас все отлично, копите их!
Лев
Личная жизнь будет в радость, а страсть бить ключом. Однако берегитесь завистников, которым может не понравиться ваше счастливое лицо. Желательно провести время с родными и близкими, вероятнее всего, им понадобится ваша помощь в бытовых делах. Не отказывайте!
Дева
Возможно, именно сейчас начнется ваш путь вверх по карьерной лестнице. Устанавливайте нужные связи, которые потом вам пригодятся. Дома все будет не так гладко. С домашними возможны ссоры и разногласия. На компромисс придется пойти вам, иначе конфликт затянется.
Весы
Вам придется решить несколько непростых задач сейчас. Помощи не ждите, если ее и окажут, то не так, как хотелось бы. Посвятите это время уходу за собой. Со спокойной душой потратьте деньги на косметику. Работайте без фанатизма, берегите себя и собственные нервы.
Скорпион
Ваши отношения с возлюбленным дадут трещину. Настроение из-за этого будет на нуле. Особенно тяжелым будет начало недели. Дадут о себе знать и хронические болячки. Главное в этот период понимать, что проблемы скоро закончатся. Чаще отдыхайте и гуляйте на природе.
Стрелец
В этот период вам придется просить о помощи: возникнет проблема, с которой вы не справитесь в одиночку. На работе откроется много возможностей для самореализации. Не хватайтесь сразу за все, выберите приоритетное. Среди друзей есть человек, которому не стоит доверять.
Козерог
Пересмотрите личный или семейный бюджет, если вы живете не одни. Его стоит скорректировать, уменьшив траты. Кто долгое время находился в ссоре с любимым человеком, наконец помирится с ним. В решении важных вопросов верьте в свои силы, даже если другие сомневаются.
Водолей
На работе вы будете чувствовать напряжение, а домой бежать со всех ног. Там обстановка будет более благоприятной. Дачные хлопоты отложите: здоровье не позволит потрудиться на все сто. Вы рискуете совершить ненужные покупки, о которых пожалеете. Лучше не покупать лишнего!
Рыбы
Взаимодействие с людьми в этот период будет происходить не лучшим образом. Так что решение серьезных вопросов лучше отложить. В вашей жизни появится советчик, который будет склонять вас к определенному поведению. Никому не доверяйте, кроме себя!