Fabrica “Noustil” — 40 de ani de la fondare

La 20 decembrie, Fabrica “Noustil” din Soroca împlinește 40 de ani de la fondare. 38 de ani întreprinderea este condusă de Ecaterina Martâniuc — o conducătoare dedicată, grijulie, capabilă să treacă peste toate încercările vieții, fapt de care a dat dovadă de multe ori în activitatea profesională. Niciunul din momentele de declin economic prin care a trecut fabrica nu a făcut-o să renunțe la scopul pe care îl are — să continue activitatea, să modernizeze întreprinderea, să mențină colectivul și să ofere pieței servicii calitative. Într-un interviu oferit Observatorului de Nord, doamna Martâniuc ne-a purtat prin istoria întreprinderii și ne-a vorbit despre planurile de viitor.

− Doamnă Martâniuc, cum a început istoria fabricii și a dvs. în calitate de conducătoare?
− La 20 decembrie 1979, a fost iscălit actul de dare în exportare a fabricii de tricotaje “Stil” din Soroca. Fiecare întreprindere, ca și omul, are o soartă și din 1979, așa a vrut Dumnezeu, familia noastră s-a mutat din Cantemir să lucreze la Soroca. Eu am venit la fabrică în calitate de șefă a Secției financiare. Toți 40 de ani activitatea mea a fost legată numai de fabrică. Am fost ulterior Economist principal și secretar de partid, iar de la 1 decembrie 1987 m-au numit directoare.

− Erați o femeie foarte tânără, pe umerii căreia au căzut o mare responsabilitate…
− Da, este o responsabilitate enormă. Primii 20 de ani, la fabrică s-au produs 48 milioane unități de tricotaje. În 40 de ani de la fondare, au trecut prin fabrică 14800 de muncitori. Inițial, fabrica s-a deschis ca un edificiu, o încăpere pentru producere și după ce a devenit societate pe acțiuni a fost vândută de stat pe bucăți. Acum în acest edificiu sunt amplasate mai multe întreprinderi. Numărul de muncitori care activează în întreprinderile amplasate în acest edificiu este același. În primul an, 1161 de oameni au fost primiți de noi, acum activează cca 900 de persoane. Cândva, la fabrică făceam tricotaje, împleteam tot aici stofa. Lucram pentru fosta URSS. În 1980, s-au produs 1 milion 800 mii de unități și toate au fost trimise în Rusia. Până la independență, totul pleca în Rusia.

− Cum s-a simțit destrămarea URSS-ului la întreprindere, având în vedere că Moscova era unicul partener?
− La început, fabrica era de stat. Din anul 1992, când s-a destrămat URSS-ul și au început privatizările, statul a scos întreprinderea la privatizare pe acțiuni de stat. Brusc a scăzut producerea. Noi aduceam fire din Rusia, produceam și trimiteam tricotajele în Rusia. Prima ce s-a întâmplat la destrămarea URSS-ului, Rusia a preluat datoriile și obligațiile URSS-ului și practic ne-au închis relațiile economice, nu ne mai trimiteau materie primă și noi nu produceam nimic și nu puteam să le oferim nimic. Am pierdut piața de desfacere. Într-o Moldovă independentă deja, noi am început a căuta căi de a supraviețui. În 1992, am produs 1 milion 100 mii unități, mai puțin cu 700 mii unități. Și numărul de angajați s-a redus, de la 1100, la 899 persoane. Atunci a fost cel mai mare declin pentru fabrică.

− Putem vorbi despre faptul că declinul a fost, de fapt, și o trambulină pentru fabrică, când v-ați reorientat spre alte piețe și alți parteneri?
− Exact, a fost și o trambulină. Am găsit în 1996 parteneri în SUA și acel parteneriatul fructuos a durat patru-cinci ani, timp în care am restabilit la lucru mulți oameni, am realizat modele noi de articole. Aici făceam modelele aduse de americani și le trimiteam în SUA, câte 100-200 modele noi pe lună. În anul 2000, am atins un nivel înalt al acestui parteneriat, care însă a fost umbrit de atacul terorist din 11 septembrie 2001. Am resimțit această tragedie pe pielea noastră, deoarece în cele două clădiri gemene din capitala SUA se aflau magazinele celor mai importante firme care vindeau tricotajele partenerilor noștri americani. Astfel, am ajuns la al doilea declin al întreprinderii. În câțiva ani acest parteneriat a încetat. Am găsit parteneri noi în Germania, însă a trebuit să ne recalificăm, pentru a putea merge înainte. Am învățat să facem confecții, o specialitate nouă, mult mai grea, în care am început să facem costume, pantaloni, fuste, bluze, paltoane. Totul era adus din Germania, iar aici executam totul, parteneriatul a durat între anii 2003-2008, când a început criza economică în Europa. Partenerii noștri s-au mutat cu producerea în China, iar noi am rămas în imposibilitatea de a lucra și plăti salarii bune angajaților, de a ne dezvolta ca actor economic în acest domeniu.

− Cum ați făcut față situației de data aceasta?
− Nu în zadar vorbeam de soartă. Când a plecat partenerul nostru, alte întreprinderi au început să caute forță de muncă calificată la noi, or la noi cadrele sunt performante. Soarta noastră au avut-o mai multe întreprinderi din Moldova și a început activitatea în cooperare cu alte firme din țară și produceau materie primă în sistem de prelucrare activă cu alți cooperanți din republică. De 10 ani încoace coasem halate pentru medici și personalul medical.

− Grație fabricii “Noustil”, vestimentația produsă la Soroca, precum și halatele pentru medici cusute de soroceni și sorocence sunt purtate atât în Europa, cât și peste Ocean, este o mândrie, nu-i așa?
− Da, așa este. Datorită colaborării cu partenerii noștri produsele noastre au fost realizate pe toate piețele europene: Franța Germania, Italia și SUA.

„SRL ”Noustil” este o întreprindere-membru al CCI RM din 2002. Doamna Ecaterina Martâniuc, aflându-se în fruntea colectivului, își aduce contribuția la relansarea economiei locale, participă activ la toate activitățile organizate și petrecute de filială, seminare, mese rotunde, expotârguri și alte activități.”

− În toate momentele de declin, ce vă făcea să nu lăsați mâinile în jos, dar să luptați pentru a rezista și a dezvolta întreprinderea?
− Ca om, foarte mult iubesc familia, copiii și nepoții mei și le port de grijă. În calitate de conducătoare, pentru mine și fabrica cu oamenii de aici este familia, pentru care de asemenea sunt responsabilă. Și când venea ziua în care urma să achit salariile și nu aveam de unde, luam torba în spate și plecam la expoziții în căutarea partenerilor, ca să avem bani. Astfel, pe parcursul la 40 de ani, am cutreierat toată Rusia și multe țări ale fostei URSS, Germania, Italia, Ungaria etc., ca să pot găsi colaborări, să dau de lucru colectivului și să pot plăti salariul. Așa au trecut 40 de ani, i-am trecut prin mine. Fiecare problemă și victorie am trăit-o.

− Vorbiți-ne despre oamenii cu care lucrați.
− Membrii colectivului sunt ca niște copii pentru mine și cum fiecare celulă are un nucleu, așa și colectivul are un nucleu din oameni. Acest nucleu este până acum la fabrică: Tetelea Iurie a fost primul care a intrat în fabrică, or a lucrat la demolarea construcțiilor pe care, ulterior, a fost clădită fabrica, iar el era mecanic-șef la fabrica în construcție. Lucrează din ziua lansării fabricii până azi. Sunt 30 de oameni care au de la 20 la 40 de ani stagiu. Au ieșit la pensie de la fabrică, dar continuă să lucreze. Bugetul de stat întotdeauna a primit cotizații de la angajații fabricii. Doar în acest an fabrica a defalcat în bugetul de stat și cel al fondurilor sociale peste 3 milioane de lei.

„Când am venit să mă angajez la fabrică, am refuzat să accept funcția de brigadier și m-am angajat la lansare — în care cunoșteam lucrul de la început, apoi am trecut toate etapele de producere. Peste o lună m-au avansat la brigadier, maistru pe 3 linii, apoi am devenit locțiitoarea șefei de secție. Ulterior, am devenit șefă de secție la primul sector… Îmi amintesc și am o mare plăcere sufletească, mă mândresc cu faptul că din anii ’80, când am început, și până acum sunt aici. Fabrica înseamnă viața mea, tinerețea mea a trecut aici. Să dea Domnul să activeze în continuare, să fie toate secțiile ocupate, active”.

− Aș vrea să ne spuneți mai detaliat despre rolul întreprinderii în economia raionului Soroca și a țării.
− Se pare că 50% dintre defalcări rămâne în bugetul raionului, iar altele 50% pleacă în bugetul de stat. Asemenea întreprinderi sunt importante, fără ele nu s-ar dezvolta economia raionului, a țării, nu ar avea de unde fi plătite salarii pentru bugetari, se creează locuri de muncă pentru locuitorii raionului Soroca. Imaginați-vă că bugetul orașului Soroca este 60 de milioane de lei, iar numai în acest an 30 de oameni ai noștri au dat statului 3 milioane de lei, adică 5%.

− Sintagma Fabrica de Tricotate pentru soroceni înseamnă nu doar o întreprindere, dar o regiune a orașului. Povestiți-ne nouă, tinerilor, despre legătura aceasta.
− În toți acești ani, în jurul fabricii s-a construit un cartier, dar și grădinița nr. 17. În 1992, am construit blocul de locuit cu 30 de apartamente pentru muncitorii fabricii. Am reconstruit biserica, ne-am implicat mult în dezvoltarea comunității.

− Am auzit mai multe reacții frumoase despre actele de caritate și generozitatea dvs. atât în cazuri particulare, cât și în susținerea inițiativelor comunitare…
− La fiecare manifestație, la deschiderea școlilor, liceelor, întotdeauna luam parte cu ajutor din veniturile întreprinderii. Astfel, susținem copiii, nepoții angajaților noștri. Am reacționat întotdeauna la solicitări de ajutor, am ajutat la reparația grădiniței 17, la procurarea perdelelor, covoarelor etc. Sunt copiii din oraș, sunt copiii noștri. Totodată, am trimis la Moscova un grup de copii ca să învețe despre industria textilă, se întâmpla în anii ’89-90. De când s-a deschis facultatea la Universitatea Tehnică din Chișinău cu specialitățile confecții și tricotare, am donat universității mașini de tricotat și am trimis șase studenți care au absolvit universitatea și s-au întors la noi la lucru.

„Doamna Ecaterina Martâniuc a stat la baza fondării AO ”Femina Club”, încă din martie 2001. Și pe parcursul anilor s-a afirmat ca o doamnă cu suflet mare, care a contribuit la finanțarea, sponsorizarea multor proiecte de ordin social, de susținere a diferitor categorii de populație, femei, copii, bătrâni. Ne mândrim cu faptul că o avem în calitate de prietenă de club și un membru activ al societății. I-am dori să-și depene firul vieții cu demnitate și în continuare, să aibă parte de multe și frumoase realizări.”

− Văd pe biroul Dvs. un computer modern și aș vrea să-mi spuneți cum au evoluat lucrurile la fabrică din punct de vedere al dotării cu tehnică?
− La început era foarte complicat, toate mașinile erau de producere rusească — bune din motiv că sunt trainice, dar nu prea potrivite pentru a realiza o tehnologie avansată. Trebuia să avem și alte utilaje: de călcat, croit, pentru tipare. În anii 2000, am făcut primele alocări în dezvoltarea industrială a fabricii, am cumpărat multe mașini noi de cusut. 280 de mii de euro am investit în 2003 în dezvoltarea întreprinderii și dotarea cu utilaje noi.

− Cum vedeți Dvs. următorii 10 ani de activitate a fabricii?
− Când în 2003 a început declinul economic în legătură cu criza economică europeană și mondială, am fost să căutăm ieșirea din situație. Am găsit investitori din Italia, care au arendat încăperile de producție și acum într-o parte a fabricii se produc huse pentru mașini. Avem un contract pe 10 ani, mai rămân cinci. Până în 2024, suntem în securitate economică. Ascensiunea noastră depinde de acest partener, iar pe urmă sperăm să fie pace pe pământ și că partenerul nostru se va dezvolta și ne va fi bine și nouă.

− Vă mulțumim pentru interviu și vă dorim succes!

OPINIE

Ana Bejan: Ecaterina Martâniuc știe să ajute omul de lângă ea

Timp de 40 de ani activează la Fabrica de articole tricotate, în prezent SRL ”Noustil”, și toți acești ani a condus-o cu pricepere și cu un deosebit curaj Ecaterina Martâniuc. Fabrica s-a dezvoltat, a falimentat, a trecut prin ani grei de reabilitare după furtul colosal, după schema de corupție din fosta Uniune Sovietică. Măiestria de manager a reușit să o reanimeze și s-o scoată din colaps. Dacă i s-a frânt o aripă, a putut să zboare cu o singură aripă. Unii o contestă, alții o venerează. Așa-i destinul unui conducător.
…Am cunoscut-o personal în anul 1987, fiind director la Școala nr. 1, cea mai mare școală din oraș care se confrunta cu multe probleme financiare. M-am adresat și a reacționat, deși nu mă cunoștea personal. Am avut primul calculator în oraș, televizoare, s-a reparat cantina, intrarea în școală. A susținut Liceul ”Constantin Stere” cu premii pentru copii, cu literatură artistică. S-a instalat basorelieful din bronz al lui Constantin Stere la intrarea în liceu. A contribuit la reparația cădirii unde a fost deschis Liceul privat ”Basarabia”. Cu contribuția fabricii s-au reparat saloane în Secția de neurologie, condusă de Ludmila Gherman. Susține permanent activitățile culturale: Centrul Cultural Român ”Constantin Stere”, Universitatea Populară de Vară ”Constantin Stere”, serata de creație a poetului academician Valeriu Matei și multe altele. A contribuit la reparația Bisericii ”Sf. Dumitru” de la Bujărăuca ce era în ruine, a ajutat multe biserici: ”Sf. Martiri Brâncoveni”, ”Ioan cel Nou de la Suceava”, Catedrala ”Adormirea Maicii Domnului”, biserica de la Volovița și multe alte activități. La jubileul teatrului ”Veniamin Apostol” a făcut o donație substanțială din bugetul familiei pentru reparație.
Știu, unii mă vor contesta și vor zice: ”Dacă are…”. Dar vă întreb: câți oameni de afacere prosperi au dat cel puțin 100 de lei pentru copiii cu probleme, pentru activități culturale? Dacă sunt, ar trebui să-i cunoaștem, pentru că merită toată recunoștința și aprecierea societății.
În anul acesta, când fabrica împlinește 40 de ani, ne adresăm cu cele mai frumoase cuvinte către toți muncitorii care au lucrat, lucrează până în prezent la fabrică și le zicem ”La mulți ani!”.

Ana Bejan, Profesoară, preşedinta Fundaţiei „Gr. Vieru”