S-a născut în familia lui Ștefan și a Feodosiei Sochircă din satul Dubna. A absolvit școala medie din Stoicani, iar mai apoi s-a lăsat înduplecată de tatăl să aplice la medicină. Deși se visa pedagog, a avut încredere în sfatul părintesc și din a doua încercare a intrat la studii. Recent, Eugenia Rezuș, medic terapeut și șefa Secției terapie a Spitalului Raional Soroca, a sărbătorit jubileul de 60 de ani de la naștere, dintre care 34 de ani de activitate profesională. Doamna doctor continuă să muncească, să trateze pacienții și să împărtășească experiența acumulată în acești ani colegilor mai tineri. Cum era școala sovietică de medicină, ce calități apreciază la oameni? Răspunsul la acestea și alte întrebări le aflați într-un interviu acordat redacției noastre.
– V-ați născut la Dubna. Ce înseamnă acest sat pentru dvs.?
– Este baștina mea. Mă mândresc cu acest sat, de acolo au pornit oameni mari, oameni buni.
– Când și cum ați înțeles că vreți să deveniți medic?
– Să mă fac doctoriță a vrut tatăl meu, eu însă mă visam pedagog. Eu voiam să predau la copii, să stau în fața clasei, la tablă, dar tata insista ca din două fete măcar una să devină doctor. Așa s-a și întâmplat. Sora mea e juristă, iar eu medic. Și îi sunt recunoscătoare tatălui și azi. El a intuit că am potențial sau acel dar. Eu sunt mai blândă în comparație cu sora mea și el a zis: te duci la doctorie. Și nu am reușit din primul an, am mai învățat, am lucrat și apoi am mers din nou.
– V-ați regăsit din prima în mediul în care ați nimerit, în medicină?
– Nu prea am avut timp să mă gândesc la asta. Plus că în primii doi ani medicină se făcea foarte puțină. Învățam foarte mult istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Economia politică, Marxism-leninismul, Ateismul etc. Atâta răpeau din timp operele lui Lenin, Karl Marx și Friedrich Engels! Fiind de felul meu pedantă, citeam în bibliotecă și conspectam. Toate studiile erau în limba rusă, asta după ce am absolvit școala medie în limba moldovenească, cum o numeam atunci. Era dificil de învățat toți termenii marxist-leniniști. Din medicină am învățat în anul întâi anatomia, tot în limba rusă. Obiect dificil, care se învăța numai în sălile de studii lângă cadavru și cada cu organe ale omului și cu un miros greu de formalină.
– Unde ați început activitatea dvs. după absolvirea universității de medicină?
– Prima experiență de muncă a fost internatura în Spitalul Republican. Mai mult m-am specializat în pneumologie, adică afecțiunile aparatului respirator: bronhii, plămâni, trahee și toate bolile acestor organe. Dar ca și toți internii terapeuți am studiat și celelalte ramuri ce țin de domeniul terapiei. După aceasta am fost repartizată la Spitalul raional Soroca. Am lucrat în Policlinică timp de un an, apoi mi s-a propus să fiu șefa Secției de boli interne. Tare cu greu am acceptat, deoarece în secție responsabilitatea este și mai mare. În policlinică ai consultat pacientul, dacă nu ți-e clar, îl trimiți la alt coleg sau la staționar. În secție pe atunci erau 80 de paturi și lucrau colegi cu experiență, care mă ajutau, dar oricum răspunderea este foarte mare. Din 1986 sunt în Secția terapie a Spitalului raional Soroca.
– Afară de tatăl dvs., cine sunt acei oameni apropiați sau pedagogi care v-au influențat în viață, în profesie și cât de importantă este susținerea celor din jur pentru dvs.?
– Știți, eu cumva m-am autoinstruit. Am luat de la părinți trăsături de caracter, noi niciodată nu ne-am certat cu nimeni. Părinții nu s-au judecat cu nimeni, nu au mers la conflicte. Ei m-au învățat să fiu bună la suflet, să nu cârcotesc, să nu mă plâng, să fiu puternică. Cât privește pedagogii, am avut pedagogi buni, dar s-au rupt relațiile. Cei de la clasele primare au fost, după mine, cei mai buni. Îmi amintesc cu drag de prima mea învățătoare, Parascovia Lozan, care este în viață și azi. Am avut mare sprijin în viață de la sora și cumnatul meu, a fost un om foarte înțelept. Medicul de unul singur nu prea are succese. Echipa contează mult. Dacă cunoști diagnoza, tratamentul, este nevoie de o asistentă medicală profesionistă să pună perfuzie, să facă analize etc. Sunt multe cazuri când este greu de stabilit diagnoza, atunci fără sfatul colegilor e greu, ceri consultație unui neurolog, unui chirurg… În medicină există lucrul în echipă, susținerea între colegi. Un medic foarte încrezut că numai el știe și numai el poate îmi provoacă dubii despre capacitățile lui profesionale.
– Dar ce calități apreciați la oameni?
– Sinceritatea. Nu suport minciuna. Dacă suntem prieteni sau colegi, nu pot să vin să te mint. Și bârfele nu le accept. Îmi plac foarte mult oamenii cărturari, citiți, oameni inteligenți cu care poți discuta ceva afară de medicină.
– Dvs. aveți timp de lecturi de suflet?
– Dacă nu am, găsesc. Sunt femei care croșetează, brodează sau stau mult timp la bucătărie și coc tot felul de checuri. Eu nu fac parte din așa categorie, eu citesc. Și optez pentru cartea clasică, pe hârtie. Dar criza de timp se explică prin faptul că în medicină s-au introdus foarte multe forme, hârtii care trebuie scrise.
– Tocmai intenționam să vă întreb, ce s-a schimbat în sistemul medical de la începutul carierei dvs. și până acum?
– Noi am învățat școala sovietică de medicină, o școală foarte puternică, ce pune în prim-plan gândirea clinică și pe planul doi examinarea prin diferite metode de laborator, instrumentale etc. Medicina merge înainte, progresul este progres și acum cunosc mulți colegi tineri, nu toți, dar mulți care nu stabilesc diagnosticul până nu au o rezonanță magnetică, un computer tomografie sau ultrasonografie. Bine, dar dacă nu ar fi acestea lângă tine, nu apreciezi diagnosticul pacientului? De aceea eu apreciez școala sovietică de medicină, căci ne-a învățat să gândim clinic, să stabilim diagnosticul și tratamentul.
Totodată, a apărut aparatajul medical modern și fiecare instituție care se respectă îl achiziționează. Inclusiv spitalul din Soroca are trei aparate USG, aparat endoscopic, aparat radiologic digital etc., toate funcționează, poate că ar mai trebui specialiști. Ar fi bine să avem și la Soroca un tomograf, cu timpul, cred că, va fi.
În prezent nu este bine că medicul are foarte mult de scris, nu este bun acest lucru. Părerea mea că dacă vor fi computerizate toate spitalele, va fi mai simplu, dar și atunci cineva trebuie să tapeze. Ar fi bine să fie asistente medicale care să se ocupe de asta și să permită medicului să gândească clinic, să analizeze și să citească. Pentru că apar foarte multe lucruri noi și dacă nu te ții în pas cu actualitatea, rămâi cu preparatele indicate cu 20 de ani în urmă, cu diagnosticul de atunci, dar medicina se dezvoltă.
“Pentru medici se organizează conferințe, congrese, seminare. Sunt medici cărora le place să participe, printre care sunt și eu, și sunt cărora nu le place.”
– Din an în an, numărul populației în țara noastră scade, totodată se atestă tendința de îmbătrânire a populației. Cum se reflectă această situație în activitatea dvs. ca medic și conducătoarea Secției terapie?
– În secția noastră avem, de regulă, populație în vârstă și foarte puțini până la 50 de ani. Ce-i drept, nu întotdeauna a fost așa, simțim și noi un pic fenomenul. Pacienții noștri sunt cei cu boli cronice, care se dezvoltă de obicei la oamenii vârstnici. Noi lucrăm mai mult cu ei. Tinerii cel mai des se tratează ambulatoriu.
– Cum arată o zi obișnuită de lucru a doctoriței Eugenia Rezuș?
– Zilnic mă trezesc la 6.30. La 8.00 sunt la serviciu. Toată ziua fac vizite în secție, consult pacienții, dau indicații, consult în alte secții. După masă lucrez cu documentele, cu istoriile. Eu îmi pot permite să lucrez până seara la 18.00 — 19.00, dat fiind faptul că nepoții și copiii nu sunt cu mine, acasă nu mă așteaptă nimeni și îmi pot permite să stau la serviciu. O zi de lucru durează 11 ore aproape întotdeauna.
– În așa regim, ce vă ajută să vă mențineți tonusul, să fiți energică?
– Dragostea față de munca mea. Eu vin la lucru cu plăcere și mă mișc fuguța să văd pacienții, să dau indicații subalternilor. Dar dacă lucrul nu-ți place, degeaba vii și stai pe scaun. Pierzi timpul. Afară de asta, este și sprijinul prietenilor. Noi suntem o grupă de prietene, majoritatea doctorițe. De ani buni facem echipă, mergem în fiecare săptămână la saună cu tot felul de ierburi, ceaiuri, mătură etc. Când se încălzește, mergem la scăldat. Ultima dată în acest an m-am scăldat la Nistru la 29 octombrie. Apoi mai organizăm și serate literare, recităm poezii, căutăm versurile cântecelor vechi și le cântăm.
– Un doctor se formează aproximativ în zece ani, învață la facultate, apoi face rezidența. Ați menționat de câteva ori că e greu și responsabil să fii medic. În opinia dvs., sunt remunerați medicii pe măsura sarcinilor și responsabilităților pe care și le asumă?
– Medicii merită să fie remunerați mai bine la noi în țară. În comparație cu Rusia și România, unde medicii sunt plătiți mai bine, la noi medicii sunt plătiți mai modest. În societate se spune că medicii au, dar nu este așa. Trebuie să nu depindem de nimeni. Cât efort depui, atât să fii plătit. Nu este normal ca un medic să aibă 3000 de lei salariu, mă refer la salariu curat, fără să-ți iei ore adăugătoare sau al doilea serviciu, cum fac mulți colegi. Consider că Guvernul ar trebui să acorde mai multă atenție acestui capitol.
– Ce scopuri profesionale vă puneți la această etapă?
– În domeniul profesional vreau să pot să merg la cursuri de perfecționare, la seminare, la congrese, să iau tot ce apare nou în domeniu și să implementez în activitatea mea zi de zi. Mai mult nu-mi doresc decât să fiu activă și să muncesc. Nu pretind la posturi înalte și la șefie.
