(VIDEO) Domnica Craveţ: viața e frumoasă chiar și la 100 de ani!


Miercuri a fost mare sărbătoare în familia Domnicăi Craveţ din satul Vasilcău. Copiii, nepoţii şi strănepoţii s-au adunat de prin lume şi au revenit acasă pentru a o omagia pe cea mai longevivă membră a familiei. Aceştia i-au făcut o surpriză frumoasă şi au dus-o pe omagiată la un restaurant select din Soroca. Domnica Nagorneac s-a născut la 7 februarie 1918 în familia pădurarului din satul Trifăuţi. Cu toate că a ajuns la vârsta de 100 de ani, nu ştie care-i secretul longevităţii. Şi totuşi, bănuieşte că “de vină” ar fi faptul că a fost mereu activă şi muncitoare. “Am muncit mult, fiindcă am rămas fără părinţi la şapte ani, m-a crescut o soră până la 20 de ani, îmi povesteşte mătuşa Domnica. Am prăşit toată viaţa la deal şi am crescut şapte copii. Am mulţi nepoţi şi strănepoţi acum, nici nu le ştiu numărul”.

“Odată, cu nişte fete, pe când aveam, cred, 15-16 ani, ne-am dat cu Laptele Câinelui, aista-i un fel de buruiană, din care, când îl rupi, curge lapte. M-am uns pe faţă şi mi s-a umflat pielea, eram tare minunată, că nu am ieşit din casă vreo lună de zile. Eram aşa de frumoase atunci că fugea lumea de noi”.

S-a măritat cu Isidor Craveţ din satul Vasilcău, aşa că au trăit ani buni împreună, muncind alături prin gospodărie şi la deal. “M-am măritat la 19 ani, iar el era mai mare decât mine cu cinci ani. Nu ştiu ce a văzut la mine, că atunci nu prea era timp să ne uităm în oglindă, aveam mult pământ, lucram, ţineam vite”. Vreo şapte ani a fost şi ea pădurar ca tata, dar soţului nu-i plăcea viaţa în pădure, aşa că au revenit în sat, la Vasilcău. Bărbatul i-a fost luat la război în Germania, apoi a revenit după încheierea acestuia. Au avut noroc de vaca pe care nu le-o luase statul şi au scăpat de foametea din ’47. “Foametea am trecut-o binişor, fiindcă aveam vacă, o mulgeam, beam lapte, mai puneam o mână de făină, făceam mâncare şi mâncam”. Astăzi stă mai mult prin casă și se bucură când are cu cine sfătui. Am găsit-o voioasă şi pusă pe glume, aşa cum îi stă bine unei femei pentru care “a treia tinereţe” abia începe.

Aflați cum a sărbătorit familia Craveț jubileul mătușii Domnica, în acest reportaj realizat de echipa Observatorului de Nord.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.