Cum ne încălzim iarna aceasta?

0

La sfârșitul fiecărui an, suntem curioși să știm cum va fi iarna, blândă sau aspră, scurtă ori până hăt spre aprilie. Primele semne ale timpului rece am început să-l simțim deja în ultimele săptămâni, iar cei care nu și-au pregătit din timp pentru foc, o pot face acum. Unii se mai încălzesc cu tizic, alții demult l-au uitat (ori nici nu l-au cunoscut), dar avem mulți din acei care de când au gaz au scăpat de multe bătăi de cap. Ce-i drept, o dată-n lună au și ei câte o “bucurie” — atunci când primesc factura.

Pentru mulți soroceni, mai ales din mediul rural, dar nu numai, lemnele, cărbunii și peletele sunt salvarea. În rest, bani să fie, că din astea se găsesc. “Noi am cumpărat cărbuni și lemne și am cheltuit vreo șapte mii de lei, mai avem și ciocălăi, ne zice Maria Bzovii din satul Bădiceni. Cu acestea ne vom încălzi. Anul trecut am cheltuit mai puține lemne, poate vreo doi metri cub, fiindcă am avut mulți ciocălăi. De obicei, facem focul doar în sarai și încălzim cele două odăi unde stăm noi, iar în casă încălzim doar ocazional, când ne vin oaspeți. Dacă iarna va fi mai lungă și mai grea și nu ne va ajunge, vom mai strânge crengi din pădure”.

Vasile Cojocari, proprietarul “BAXI”: “Propunem spre realizare cazane, radiatoare, convectoare, iar moto-ul nostru este „Calitate și preț”. La noi găsiți tot ce este legat de sistemele de încălzire. Prețurile sunt mai mici decât la ceilalți concurenți, propunem clienților serviciile unui inginer care se ocupă de garanția, reparația și deservirea acestora”. SRL „Vat-Sor”, mun. Soroca, str. D. Cantemir, 11. Tel.: 023023016.

Și Silvia Pșenicinîi din satul Volovița spune că nu se teme de iarnă, fiindcă au pregătit de toate ce se cuvine încă de când afară era cald și bine. “Noi suntem gata, fiindcă procurăm lemne din vară ca să fie uscate pentru iarnă. Avem 5-6 metri cub de lemne și 200-300 kg de cărbuni, am mai putea lua cărbuni și pe parcurs. Lemne cred că ne vor ajunge și poate va mai rămâne ceva pentru anul viitor. În sobă avem cazanul care încălzește toată casa. Desigur că ne-ar fi fost mai comod dacă am fi fost gazificați, chiar am încercat să ne tragem gaz, dar costă foarte scump. Doar traseul până la poartă ne costă vreo 40 000 lei, apoi cazanul, tragerea gazului pe interior se ridică totul la 100 000 lei”. Și la oraș sunt gospodari exemplari, care nu vor îngheța la iarnă.  “Noi ne vom încălzi cu lemne și cărbuni, dar mai am peleți de anul trecut, le pun tot în sobă, afirmă Lilian Lupașcu, locuitor al municipiul. Noi, de obicei, cumpărăm patru metri cubi de lemne și vreo trei saci de cărbuni și am cheltuit aproximativ 3500 lei. Cred că o să ne ajungă pentru sobă, fiindcă avem o casă mică. Deși îmi place tare să fac focul, din această primăvară ne-am conectat și la gaz, așa că am putea să ne încălzim și cu cazanul”.

Sunt însă și din cei care au strâns până acum bani ori au revenit de peste hotare și în următoarele săptămâni vor să-și procure cele necesare pentru a trece cu bine și de această iarnă. Cei care și-au gazificat recent locuințele sau nu mai sunt mulțumiți de vechile cazane, pot opta pentru magazinul “BAXI” de la Soroca Nouă, aici găsești cazane pe gaz, cărbuni, lemne și pelete, dar și electrocasnice pentru încălzirea locuinței. “La noi la “BAXI” avem cazane, radiatoare, convectoare, iar moto-ul nostru este calitate și preț, face prezentarea Vasile Cojocari, proprietarul acestui magazin. Sunt produse de branduri renumite, ca Ariston, Bosch, Baxi, Viessmann și Vaillant. Toate acestea sunt cazane pe gaz. Pentru combustibil solid avem la fel Defro, Perfetto, Caldera, ele merg pentru lemne, cărbuni și pelete. La noi găsiți tot ce este legat de sistemul de încălzire. Prețurile sunt mai ieftine decât la ceilalți concurenți, avem și inginer pe loc care se ocupă de garanția, reparația și deservirea acestora. Pornirea o facem tot noi și este gratuit, nu ca în alte părți”.

În regiunea fostei fabrici de articole tricotate se află “Avangard”, un centru comercial popular în tot raionul. Aici sorocenii pot găsi de toate, inclusiv și mărfuri care vor prinde bine la iarnă.

Olesea Purcaci, administratoarea magazinului “Avangard”: “Avem de toate, începând cu aeroterme, convectoare electrice, radiatoare cu ulei și terminând cu încălzitoare cu infraroșii. Sigur, ne gândim și la oamenii care folosesc la încălzirea încăperilor sobe și cazane, așa că oferim o varietate mare de cărbuni de la diferiți producători, lemne și pelete de diferite specii”. Magazin „Avangard”, mun. Soroca, str. Ștefan cel Mare, 33. Tel. 023026270.

“Odată cu sosirea sezonului rece magazinul “Avangard” ca întotdeauna poartă grija tuturor clienților, oferind o gamă largă de sortiment pentru încălzirea încăperilor, menționează Olesea Purcaci, administratoarea magazinului. Avem de toate, începând cu aeroterme, convectoare electrice, radiatoare cu ulei și încălzitoare cu infraroșii. Sigur, ne gândim și la oamenii care folosesc la încălzirea încăperilor sobe și cazane, așa că oferim o varietate mare de cărbuni de la diferiți producători de origine, lemne și pelete de diferite specii. Vă așteptăm la magazinele noastre!”. Totodată, sorocenii au posibilitatea să aleagă și brichete ecologice, produse la noi de SRL „Sor-Brichet”. Serghei Țîrdea, administratorul afacerii, ne convinge că brichetele sunt mai bune chiar și decât lemnele.

“Brichetele din rumeguș de lemn, coji de floarea-soarelui și mix de rumeguș de lemn și paie de rapiță înlocuiesc cu mare succes lemnul de foc utilizat pe scară largă în Republica Moldova și nu numai, au o putere calorică sporită și posibilități sporite de stocare. Este sigur, curat și ECOLOGIC! Poate înlocui cu succes cărbunele, lemnul și gazele naturale. Mai mult, poate fi folosit fără a modifica sobele sau centralele termice pe lemne. Acest produs se adresează atât consumatorului casnic, cât și celor industriali. Brichetele noastre sunt obținute din rumeguș de rășinoase/foioase, au un randament foarte bun din punct de vedere al arderii lor,

Serghei Țîrdea, administratorul SRL „Sor-Brichet”:
“Brichetele din rumeguș de lemn, coji de floarea-soarelui și mix de rumeguș de lemn și paie de rapiță înlocuiesc cu mare succes lemnul de foc utilizat pe scară largă în RM și nu numai, au o putere calorică sporită și posibilități sporite de stocare. Este sigur, curat și ECOLOGIC!”. Tel. 069391834.

dar și al calității materialului (rumegușul fiind uscat la 10%), putând fi utilizate în sobe normale pentru lemn de foc, în centralele termice ce funcționează pe lemn, în sobe de teracotă. Oferă o putere calorică de 2 ori mai mare decât a lemnului de foc obișnuit, se poate folosi singură sau în amestec cu lemn de diverse esențe. Avantajele ar fi: nu necesita spargere sau tăiere, cenușă foarte puțină, cost redus, produs ecologic 100%, manipulare simplă, ușoară și curată, se poate folosi la toate unitățile de încălzire amplasate în interiorul locuințelor”.

Cei care dau prioritate cărbunilor și lemnelor pentru sobe și cazane, pot merge și la baza SRL “Nams” de pe teritoriul fostei Uzine de Utilaj Tehnologic. ”Noi propunem cărbuni de toate tipurile și lemne de foc din specii tari, vânzări angro și cu amănuntul de o calitate înaltă și preț accesibil”, subliniază Anatolie Andronic, administratorul SRL “Nams” care are depozite în Soroca, Drochia și Glodeni. “Tot aici putem afla și diferența dintre diferite tipuri de cărbuni și pentru ce fel de cazane și sobe sunt. De exemplu, turba este cel mai tânăr cărbune, și conține 52 — 62% carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă foarte multe materii volatile. Cărbunele brun conține 60 — 78% carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă multe materii volatile. Cărbunele brun huilos este un cărbune specific României, are aspect de huilă și este folosit în scopuri energetice. Conține 75 — 92% carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă suficiente materii volatile pentru aprindere”.

Noi propunem cărbuni de toate tipurile și lemne de foc din specii tari, vânzări angro și cu amănuntul de o calitate înaltă și preț accesibil, avem depozite în Soroca, Drochia și Glodeni. Avem diferite tipuri de cărbuni pentru cazane și sobe”. Adresa: mun. Soroca, str. Uzinelor, 1. Tel. 023025521, 069414188.

Deci, avem de unde alege cazane, convectoare, lemne, pelete, cărbune, brichete chiar la noi în Soroca cu prețuri avantajoase și nu este necesar să facem drum lung până la Bălți, Chișinău, sau Ucraina după ele. Și indiferent cum va fi afară, aceste mărfuri vă vor ajuta să vă fie cald în casă.

*Articol comercial

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.