UE va oferi granturi de până la 600 mii de euro pentru dezvoltarea economiei locale

Granturi în valoare de 300 mii până la 600 mii euro vor fi oferite Republicii Moldova de către Uniunea Europeană pentru dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă la nivel local. Proiectul „Primarii pentru Creștere Economică” a fost lansat astăzi, iar bugetul UE pentru această iniţiativă constituie 9,5 milioane euro, informează MOLDPRES.

Totodată, din mijloacele europene pot fi acoperite de la 50% la 90% din costul proiectului.

La evenimentul de lansare, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a menţionat că proiectul va ajuta autoritățile publice locale să devină promotori activi ai creșterii economice și creării de noi locuri de muncă la nivel local. „Proiectul va sprijini cooperarea dintre autoritățile publice locale și alți actori locali (mediul de afaceri, societatea civilă, diferite instituții publice) pentru a îmbunătăți ecosistemul de afaceri la nivel local, ceea ce va impulsiona dezvoltarea economică în regiunile țării”, a spus Pirkka Tapiola.

Președintele Congresului Autorităților Locale din R. Moldova, Tatiana Badan, a declarat că „proiectul este foarte binevenit și se încadrează în reforma de descentralizare și consolidare a autonomiei locale pentru a oferi servicii de calitate cetățenilor. Sînt sigură că primarii vor participa activ la acest program și vom obține rezultate vizibile”.

În cadrul conferinței de lansare, a fost semnat un Acord de colaborare cu Congresul Autorităților Locale.

„Primarii pentru Creștere Economică” este o nouă inițiativă regională a Uniunii Europene pentru anii 2017-2020, avînd scopul de a sprijini autoritățile publice locale din statele Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova și Ucraina).

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*