Două sate, Un monument şi 14 cetăţeni de onoare!

0
92

Mare sărbătoare sâmbăta trecută în comuna Şolcani, unde domnul primar Boris Rotaru şi Consiliul local au mai scris o filă destoinică în Cartea de Aur a celor două localităţi. După ce anterior au întrat în gura lumii cu Festivalul Plăcintelor sau dechiderea noului stadion, şolcănenii, în speţă agenţii economici din teritoriu, cel mai mare şi mai influent fiind firma “Rultehcom”, au construit şi inaugurat la răscrucea dintre cele două sate, Şolcani şi Cureşniţa Nouă, un Monument al comunei. În prezenţa a câtorva zeci de localnici, cu participarea autorităţilor raionale, în persoana domnului preşedinte Mihai Mâţu, dar şi a celor de la Chişinău, reprezentate de vice-ministrul apărării Alexandru Cimbriciuc un sobor de preoţi a sfinţit acest minument, dar şi fântăna din preajmă, construită în anul 1962 şi restaurată prin osteneala familiei Ion şi Feodora Staviţa. Să mai menţionăm că la eveniment a participat şi “cronicarul” Vasile Trofăilă, care în curând v-a scoate de sub tipar o carte dedicată comunei Şolcani.

“Ziua de astăzi este pentru noi un eveniment aparte or, pentru prima dată în istoria comunei, a fost instituit titlul de Cetăţean de Onoare. Pentru noi, acei care suntem la cârma primăriei, este o mare cinste să aducem un omagiu celor, care şi-au adus aportul nu doar la dezvoltarea acestor sate, dar care au lăsat urme adânci şi în istoria Republicii Moldova. Altfel, printre cei, care s-au învrednicit de acest înalt titlu, unii dintre ei, cu părere, post-mortem, sunt şi şase doctori în ştiinţe, personalităţi marcante, îndeosebi din fomeniul medicinii”, ne-a declarat domnul Boris Rotaru. Iată şi lista compeltă a celor 14 Cetăţeni de Onoare a comunei Şolcani: Rotaru Vasile, Scripnic Vasile, Călugăreanu Petru, Rotaru Ghenadie, Postolachi Ilarion, Scurtu Boris, Zota Larisa, Dragan Boris, Donos Alexei, Grosu Silvia, Dragan Ion, Istrate Ala, Goian Iulia, Istrate Olga. Domnul primar ne-a mai spus, pe secret, că următorii în această listă vor fi Purice Claudia şi Ursachi Cristina.
Astfel, evenimentul care a avut loc la Şolcani şi care a fost “dizolvat” cu cântece folclorice înterpretate de ansamblul folcloric “Busuioc” (conducătoare artsitice Ala Istrate şi Cristina Ursachi) ne demonstrează un adevăr – acolo, unde muncesc adevăraţi gospodari, nici un fel de criză nu poate sta în cale faptelor frumoase!

Dan AOLEI


Articolul precedentIn memoriam: UN AN FĂRĂ MAESTRUL CONSTANTIN TĂNASE
Articolul următorPractici europene de mediere aplicate şi în Republica Moldova
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.