Nu sunt nici partizan, nici admirator necondiţionat al teoreticianului ţărănist, dar un sentiment de mângâiere morală mă cuprinde la gândul că neînsetatul intelectual Stere a ieşit din această dosnicie şi că el a colorat atât de nobil, româneşte, istoria vitregă a Basarabiei de sub Ruşi. Oridecâteori întâlneşti astfel de momente în cuprinsul ţării noastre, te afli în faţa unui triumf al umanităţii peste vitregia condiţiunilor de viaţă. Răşinarii lui Goga la o palmă de Sibiu desigur că nu trezeşte călătorului emoţia pe care o trezeşte satul Ipoteşti al copilăriei lui Eminescu.
La Soloneţ, unde schimbăm poşta pe care o aşteaptă un nou cărăuş, avem sub privire spectacolul întristător al alcoolismului care, spune colonelul Antoniu, e foarte întins în judeţ. Întâiu rachiu tare, pe urmă vin, şi beţia cu greu ia sfârşit. Ce chemare grabnică are aici „Astra”! Numele lui Vasile Goldiş a fost mereu rostit, la Bălţi, Floreşti, Soroca. Şi sunt destui basarabeni care să-i stea într’ajutor, şi dintre cei mai de seamă. În casa ţăranului din curtea cârciumei, ţăran român, aflu pe masă în ruseşte Biblia şi din opera lui Gogol. Zădarnic încerc să mi le vândă mie, ţine la ele, ca să aibe în ce ceti iarna. Cazul se mai repetă şi la alte case.
De la Soloneţ drumul o ia pe lângă o pădure tăiată, lucru rar între Prut şi Nistru, unde, atât în judeţul Bălţi, cât şi în judeţul Soroca, din lipsa lemnelor în urma unei adevărate extirpări a pădurilor, casele se încălzesc iarna cu coceni şi cu buruieni de pe câmp. În aceste locuri roditoare, unde ţărănimea e, poate, cea mai mare lipsă a populaţiei. Căruţele care suie la deal înspre noi ne vestesc apropierea de Soroca, unde fusese zi de târg. Ajunşi la punctul cel mai înalt din spatele oraşului, de unde urmează să coborâm aproape drept, avem în faţă variaţia de spectacole pe care o sapă Nistru în cotituri fantastice.
De unde la Nordul oraşului linia Nistrului este trasată drept ca la o voinţă de om, încât îţi poţi plimba ochii până la mari depărtări pe cursul potolit al apei, în jos de oraş natura pare că s’a jucat cu malurile lui, dându-le înfăţişări ciudate, aducându-le cot la cot şi aruncându-le asimetric în dezordine. Cum Soroca stă de-asupra vadului victorioasă ca o margine de pălărie peste un cap pleşuv, amfiteatrul se aranjează de la sine spectatorului. De pe înălţimile ei, presărate spre vale cu case din loc în loc împrejmuite de vii şi pomi, ai ca în palmă malul rusesc, unde populaţia moldovenească are destule rude dincoace. Şi tot aşa pe sub deal se întinde oraşul în spre Nistru, care, odată cu oprirea întinderii lui, se separă republica sovietică de românism.
Puţine case cu etaje, dar bogate în grădini largi. Mulţi evrei, ca şi în celelalte oraşe basarabene. Este şi puţină industrie — două mii de membri la asigurări. Dimineaţa străzile sunt pline de elevi şi eleve. Seara merg la „clubul românesc” — împreună cu fostul prefect averescan D. Iov, după ce, ca unui vechiu prieten, îi vizitez familia.
* în text este păstrată ortografia originalului.
Radu Dragnea, Revista “Societatea de mâine”, Cluj, 30 noiembrie 1924
