Biroul Naţional de Statistică informează că, preţurile medii de consum în luna august 2022 faţă de luna iulie 2022 au crescut cu 0,89 %. Potrivit diez.md, creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare, la mărfurile nealimentare și la serviciile prestate populației.
Inflația în luna august față de luna iulie în Republica Moldova (0,9 %) a fost sub nivelul inflației înregistrate în Estonia (2,3 %), Țările de Jos (2,0 %), Ungaria (1,8 %), Turcia (1,5 %), Macedonia (1,3 %), Lituania (1,0 %) și totodată depășind nivelul inflației marcate în alte țări analizate: Belgia, Polonia și Italia (0,8 %), Franța și Letonia (0,4 %), Germania (0,3 %), Spania (0,1 %).
Inflația de la începutul anului: prețurile medii de consum în luna august 2022 comparativ cu luna decembrie 2021 (de la începutul anului curent) au crescut cu 22,93 %, inclusiv la produse alimentare cu 22,85 %, mărfuri nealimentare cu 16,57 % și la servicii prestate populaţiei cu 32,53 %.
Inflația anuală: prețurile medii de consum în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 34,29 %, inclusiv la produse alimentare cu 38,39 %, mărfuri nealimentare cu 23,26 % și servicii prestate populaţiei cu 45,25 %.
Spre comparație, în luna iulie curent, inflația în Republica Moldova era de 33,55 %, iar în luna ianuarie 2022 inflația era de 16,56 %.
________________________________________________________________________
Inflație – fenomen specific perioadelor de criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie aflați în circulație ca urmare fie a emiterii unei mase bănești peste nevoile reale ale circulației, fie a reducerii volumului producției și circulației mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor.