Victor Hugo afirmă într-un citat: „Pacea este visul umanității; războiul este realitatea ei.” Aceste gânduri reflectă și tragedia, prin care au trecut cei care au luptat în Războiul de pe Nistru. Un conflict sângeros, desfășurat în anii ’90, a lăsat răni adânci în inimile celor implicați și a marcat istoria neamului.
Suntem un popor pașnic, care nu a râvnit niciodată pământuri străine și nu a vrut războaie, dar acum 33 de ani am fost nevoiți să ne apărăm în fața agresorului. Ca și atunci, azi se încearcă divizarea noastră, dar noi, moldovenii, nu avem ce împărți, doar vrem cu toții un lucru firesc: un viitor sigur, o viață demnă și liberă.
Conflictul militar a durat de la 2 martie până la 21 iulie 1992. Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republica Moldovenească Nistreană”.
Datele oficiale arată că 321 de eroi și-au pierdut viața, iar circa o mie de persoane au fost rănite. Mulți din bărbații acestui neam nu s-au mai întors din acel război. Alții s-au întors la vatră, dar amintirile durute au lăsat răni adânci în suflet, care și azi mai sângerează. Unul din martirii războiului de pe Nistru, este și Iurie Buga, locuitor din satul meu de baștină, Hăsnășenii Mari. Fiind veteran al războiului, decorat cu medalia „Crucea comemorativă. Participant la acțiunile de luptă pentru apărarea Integrității și Independenței Republicii Moldova (1991–1992)“, am fost onorată să susțin acest interviu și m-am gândit că ar fi o lecție bună de viață pentru semenii mei, dacă va împărtăși din acele amintiri, pentru a înțelege cum a fost să trăiești acele momente și ce lecții putem învăța din ele.
- Domnule Iurie Buga, nimeni nu poate cunoaște mai bine adevărul istoric din acea perioadă și este indiscutabil faptul că ați trăit momente groaznice în războiul de pe Nistru. Ce mesaj ați dori să transmiteți tinerei generații?
- A fost cu adevărat cea mai grea și dureroasă perioadă din viața mea, și nu doar pentru mine, dar și pentru toți camarazii de luptă, cu care am luptat cot la cot. A fost greu și pentru cei rămași la vatră, care se rugau zi și noapte să ne întoarcem vii și nevătămați. Unii din camarazi au fost răniți, au rămas invalizi pe toată viața, alții au decedat, lăsând durere în sufletul părinților, soțiilor, copiilor. Războiul nu este o aventură sau un act de eroism, așa cum se vede uneori în filme. Este suferință, pierdere și durere. Dacă aveți posibilitatea să trăiți și să nu auziți sunetul împușcăturilor, să nu cunoașteți ce înseamnă groaza morții, atunci rugați-vă Domnului de pace și prețuiți fiecare zi de liniște.
- Ce sentiment aveți, când întâlniți tineri, care nu cunosc despre războiul de pe Nistru și nu înțeleg adevărul istoric al acelei perioade?
- Cei care nu cunosc, cred că a fost o glumă. Uneori, simt tristețe, pentru că adeseori uităm, cât de fragilă este pacea. Alteori, mă bucur – înseamnă că nu cunosc, pentru că nu au trecut prin ce am trecut noi. Dar îmi doresc ca măcar să învețe din istorie, ca să nu fie nevoie să o repete.
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră cuvintele „pace” și „libertate” acum?
- Pacea înseamnă să nu mai văd mame, plângându-și fiii și copii, ramași fără părinți. Libertatea înseamnă să nu trăiești cu frică, să poți merge pe stradă fără să te temi, că nu te vei mai întoarce acasă. Sunt lucruri, pe care mulți le consideră normale, dar pentru cei care au fost pe front, ele sunt o binecuvântare.
- Cum v-a marcat acel război, cum v-a schimbat viziunea și cum priviți viața acum?
- M-a făcut să înțeleg cât de repede se poate termina totul. Am învățat să nu mai amân momentele frumoase, să spun oamenilor dragi că îi iubesc și să nu mă las măcinat de lucruri mărunte.
- Ați pierdut prieteni sau camarazi în luptă? Cum v-a afectat acest lucru?
- Desigur, că am pierdut. Și este o durere care nu trece niciodată. Îți amintești chipurile lor, ultimele lor cuvinte. Te întrebi mereu: „De ce eu am rămas în viață, iar ei nu?”. Și, cumva, simți că trebuie să trăiești și pentru ei.
- Care au fost sentimentele, pe care le-ați trăit în prima zi, când v-ați întors acasă după război? Ce a fost diferit?
- A fost ca și cum pășeam într-o altă lume. Era liniște, dar în mine era haos. Am văzut copiii jucându-se, oamenii mergând la piață, totul părea normal… dar eu nu mai eram același. Nu mai puteam asculta zgomote puternice fără să tresar, nu mai puteam privi cerul fără să-mi amintesc de fumul exploziilor.Și acum, chiar dacă au trecut mai bine de trei decenii, acele momente de groază și durere nu pot să le dau uitării. Noi, cei trecuți prin război, înțelegem și prețuim altfel fiecare moment din viață, fiecare clipă de liniște și pace, căci pacea este fiecare respirație, fiecare pas care ne aduce mai aproape de noi înșine și de ceilalți. Și, desigur, ne bucurăm de Viață, că trăim sub un cer pașnic, ce le dorim și urmașilor noștri – să nu cunoască niciodată grozăviile războiului.
Elena-Gabriela ȘTIRBU, membră a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, Centrul de Creație a Copiilor Drochia
