Data exactă a zidirii acestei cetăţi cu adevărat nu se ştie. Se ştie numai că, după cum se pomeneşte în studiul istoric al lui Andrei Meer tipărit în anul 1794, că Genovezii, la începutul secolului al XlV-lea, după ce a fost răpit de la dânşii oraşul Belgradul, astăzi numit de turci Acherman, iar de români Cetatea Albă, sau depărtat în sus pe Nistru, în oraşul Soroca, pentru că şi locuinţa lor în Soroca se vădeşte din o scrisoare latină de pe vârful cetăţei. Înălţimea cetăţei este de 11 stânjeni, iar în prejur are 160 stânjeni.
Intr’un părete al cetăţei era o placă de piatră pe care era însemnat anul zidirii în latineşte, pe care cu 40-50 ani înapoi, un fost guvernator al Basarabiei, trecând în inspecţie pe aicea, a ridicat placa cu inscripţia şi a dus-o nu se ştie unde. (…) Între urmele vechilor aşezăminte se număra şi rămăşiţele unui vechiu schit moldovenesc, a cărui biserică purta numele hramului „Sfântul Nicolae”, din care au mai rămas numai temeliile copleşite de pământ şi burueni, precum şi câteva pietre mormântale dintre care una are data 1848, cu inscripţie acoperită de muşchi. Alte 3-4 pietre mormântale se mai văd peste drum în viea Domnului Sârbu (actualul şef de birou la actuala Prefectură română). Temelia bisericei s’ar părea a fi în viea Domnului Cazacu.
Tot pe aci se află o fântână cu apă bună şi înbelşugată numită până astăzi „Fântâna Mănăstirii”. După cum Povestesc bătrânii norodului, mănăstirea a fost desfiinţată; unii spun prin ordinul guvernului, alţii spun prin duşmăniea unui fost posesor (arendaş) al moşiei familiei Cerchez. Călugării fostului schit, unii s’a răspândit pe la diferite alte mănăstiri şi schituri; iar câţiva şi-au făcut un alt schit cu biserică în pădurea satului Cosăuţi, la 8 vârste de Soroca pe malul Nistrului. Dar şi de aci au fost izgoniţi de către proprietarul moşiei Mihalovschi. Călugării alungaţi şi de la Cosăuţi sau Căsăuti, s’au retras la schitul numit Călărăşăuca. Urmele fostului schit de la Căsăuţi, se văd destul de lămurit. Pe locul fostului altar al bisericei s’a clădit o capeluţă în miniatură, la care în ziua hramului fostei biserici, se face slujbă cu procesiune a întregului sat, ai cărui locuitori, împreună cu alţii de prin prejur, întind mese chiar pe pietrele mormintelor părăsite şi la umbra pădurei, se dedau la petreceri care nu se termină decât seara târziu.
Revenind la vechiul schit din Soroca, se lămureşte că era situat cam la 6—800 paşi de centrul oraşului, pe coasta dealului Apusean, între vii şi pometuri sau sub coasta muntelui pietros cum îl numesc unii dintre locuitorii băştinaşi. În partea sudică a oraşului cam la 2 vârste de centru, plecând în unghiu drept, spre apus de la podul numit al lui „Bichir” pe stânga râului Voloviţa — care desparte în două mahalaua numită Zastânca, se ridica un părete de stâncă cretoasă în care se vede desluşit, din şoseaua ce duce spre Bălţi, o uşă şi două ferestre ne egale — săpate în piatră.
Melete Răuțu
* în text este păstrată ortografia originalului
Citiți AICI celelalte părți ale articolului
