Dacă te-ai săturat de rutina zilnică, vino în „Clubul Femeilor Moderne”

0
1973

Ieri, 20 decembrie 2022, a avut loc lansarea unui proiect nou „Clubul Femeilor Moderne” în cadrul centrului „Family Nutrition” din Soroca. La eveniment au participat 26 de femei moderne, care au avut parte de o seară plină cu surprize, cadouri și emoții pozitive. Fondatoarea clubului, Irina Ojog, în parteneriat cu Veronica Patrașco și Elena Pascari, au decis să împărtășească publicului, propriile experiențe de succes.

„Am decis să fac ceva deosebit pentru femeile din Soroca. Vreau să creez o comunitate de femei independente și puternice, care să se bucure de viață și să o traiască la maxim. Vreau ca femeile să învețe să se prețuiască, ca mai apoi să iasă din rutina zilnică pe care o folosesc ca un boomerang: casă, copii, job. Sunt zile și momente, în care chiar merităm să ne răsfățăm”, ne spune Irina Ojog, fondatoarea clubului.

Participând la acest proiect, femeile vor trăi noi experiențe alături de o comunitate de femei moderne. Sloganul evenimentului este „#măalegpemine”.

„Ieri, am învățat despre scopuri, ce sunt ele, cum le stabilim. Am creat o listă plină cu idei pentru anul 2023, căci împreună cu partenerii proiectului, ne-am propus să organizăm un ciclu de evenimente. Am savurat un pahar de ceai cu fructe pentru a avea și mai multă energie pozitivă. Am avut și surprize, am organizat o tombolă cu cadouri elitiste, din gama de îngrijire personală” a mai adăugat Irina.

Irina are un acord de parteneriat cu Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” din Soroca. La lansarea proiectului, a fost invitată și bibliotecara Victoria Conișescu, care a decernat o diplomă cu titlul de „Prieten al bibliotecii”. Doamna Viorica Gaja, directoarea Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” împreună cu bibliotecara Victoria Conișescu, îi urează succese și multe realizări frumoase.
Doamnele care doresc să facă parte din „Clubul Femeilor Moderne”, sunt invitate să o contacteze pe Irina, căci locurile sunt limitate.

 


Articolul precedentGuvernarea „fură de la gura pensionarilor, pentru a majora salariile bugetarilor” – un nou FALS mediatizat de unele site-uri și grupuri
Articolul următorViitorii bucătari de la Școala Profesională din Soroca au învățat să coacă Crăciunei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.