Moldovenii vor avea nevoie de viză pentru a intra în Turcia, dacă…

0

Din acest an, în regimul călătorie a moldovenilor în Turcia și a turcilor în Republica Moldova ar putea interveni unele schimbări. Legea cu privire la ratificarea Protocolului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Turcia de modificare a Acordului privind abolirea reciprocă a vizelor a fost publicată în Monitorul Oficial, scrie Sputnik.

Astfel, vor fi facilitate condițiile de călătorie pentru cetățenii din ambele țări, prin extinderea listei actelor cu care se acceptă intrarea pe teritoriul celor două state. Noile prevederi vor oferi dreptul de a intra pe teritoriul statelor pentru acelaşi termen de şedere ca şi în cazul călătoriilor în baza paşapoartelor. Totodată, persoanele care vor dori să călătorească pentru o perioadă mai mare de 90 de zile, precum și cele care vor intra pe teritoriul Republicii Moldova sau al Turciei cu scopul de a munci sau a face studii, vor fi obligate să obţină o viză de intrare de lungă şedere. Protocolul va intra în vigoare la treizeci zile după recepționarea ultimei notificări prin canale diplomatice despre îndeplinirea tuturor procedurilor interne necesare.

Începând cu anul 2014, în baza Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind abolirea reciprocă a vizelor, cetățenii ambelor țări sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul celor două state pentru un termen de până la 90 de zile.

(sputnik.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.