ÎNTRE NISTRU ȘI PRUT: Zimbrăria din “Pădurea Domnească”

0
176

ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.

Prima rezervație naturală din spațiul românesc, cunoscută ca rezervația Țuțora, a fost creată pe timpul lui Alexandru cel Bun. Zona se întindea dinspre Iași în sus pe Prut, iar astăzi din ea a rămas doar rezervația cunoscută ca “Pădurea Domnească”. Aceasta a fost creată pentru păstrarea “celui mai reprezentativ complex natural silvic de luncă și de mlaștini situate în sectorul de mijloc al râului Prut, pentru conservarea și regenerarea speciilor rare de plante și animale, redresarea ecologică și restabilirea biodiversității ecosistemelor de luncă”. Tot aici se găsește și unica zimbrărie de la noi.

După ce s-a luat decizia de a reaclimatiza zimbrul în Republica Moldova, în vara anului 2005 au fost aduse din Polonia două femele și un mascul. Țarcul are o suprafață de 32 de hectare și este îngrădit cu un gard de bârne și fortificat cu o plasă metalică. Zimbrii sunt cele mai grele animale europene de uscat, și pentru a preveni ca ei să nu atace persoanele care se primblă prin rezervație s-au luat măsuri de protecție sporite. Chiar și zimbrișorii care par niște vițeluși blânzi au coarnele bine ascuțite.

Se crede că ultimii zimbri care au trăit în Moldova au fost vânați acum 250 de ani, iar cu timpul aceștia s-au rărit pe tot continentul european. În prezent printre cei peste două mii de zimbri din toată lumea, care se află în semilibertate, 5 viețuiesc în Republica Moldova. Astfel că stăpânul codrilor de cândva a revenit acasă, doar că se mulțumește deocamdată doar cu țarcul de pe malul Prutului. Zimbrăria și rezervația “Pădurea Domnească” este parte a traseului turistic “Pe un picior de plai, pe-o gură de rai”, iar anual pe aici vin cam 6-7 mii de turiști, majoritatea fiind de la noi din republică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.