ÎNTRE NISTRU ȘI PRUT: Mănăstirea Frumoasa

0
125

ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.

Pe colinele Călăraşiului, izolate de cele lumeşti, se găseşte Mănăstirea Frumoasa sau Frumuşica, cum i se spunea în vremurile mai îndepărtate. Aici găseşti linişte şi pioşenie, îngemănate cu frumuseţea naturii. În toamna anului 1804, poieniţa Frumuşica din pădurea de stejari de pe Valea Ichelului a fost aleasă drept loc de înălţare a unei mănăstiri de călugări.

Ideea întemeierii sfântului locaş i-a venit unui răzeş din satul Onişcani, Efrem Iurcu, susţinut de trei ortaci. Visul a devenit realitate odată cu sosirea unor călugări de peste Prut. Prima biserică de lemn a fost sfinţită în 1810, despre ea se cunoaşte mai puţin, dar se crede că a ars. În 1850 a început construcţia bisericii din piatră, iar în 10 ani aceasta a şi fost sfinţită. Biserica a fost proiectată în stilul arhitecturii tradiţionale moldovenești, dar cu elemente slave. În 1918 la mănăstire a făcut un popas Mihail Sadoveanu, fapt consemnat mai târziu în volumul Drumuri Basarabene, unde scriitorul spunea: „Găseam la Frumoasa sufletul curat al Ţării. Îl găseam neîntinat, moldovenesc, ca până la 1812, armonizat cu cel piezagiu unic, aşa de distins, aşa de pătrunzător, plin de durerile şi amintirile trecutului”.

La sfârşitul perioadei interbelice, mănăstirea a fost reorganizată în una de călugăriţe, iar în 1946 aceasta a fost închisă pentru aproape jumătate de veac şi transformată în şcoală specială pentru copii cu deficienţe şi colonie pentru minore. În 1994 mănăstirea a fost redeschisă pentru călugări, iar peste mai bine de un deceniu aici au revenit maicile. Treptat au fost restaurate bisericile şi chiliile, ba chiar a fost înfiinţat şi un muzeu al mănăstirii. Aici, la loc de cinste, sunt câteva ceasloave, psaltiri, icoane vechi, veşminte bisericeşti, dar şi documente din istoria mănăstirii. În altă sală găsim diverse instrumente de lucru şi obiecte cu care au muncit călugării şi maicile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.