Complexul rupestru de la Socola

0
115

ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.

Una dintre cele mai puțin cunoscute și misterioase destinații turistice de la noi ar fi Socola și peșterile din preajma sa. Stâncile din spatele satului sunt înfrumusețate cu vreo 80 de peșteri așezate la diferite niveluri. Unele sunt ușor accesibile, iar în altele nu poți ajunge fără a avea o pregătire alpinistă și cele necesare pentru cățărare sau coborâre. Poate anume din acest motiv grotele au fost puțin cercetate de oamenii de știință.

Una dintre înălțimile de aici pe care a fost ridicată o cruce de lemn se numește „Stânca mătușii Mărioara”. Localnicii povestesc că pe stâncă trăiau cândva mătuşa Mărioara şi moş Petre, aveau acolo casă și vie. Cât erau tineri, urcau și coborau ușor potecile, iar mai târziu Mărioara se apropia de marginea stâncii și striga la copiii și nepoții care locuiau la poalele acesteia să le aducă ba una, ba alta. Bătrânii au plecat demult în lumea celor drepți, dar numele stâncii a rămas și astăzi în toponimia băștinașilor.

Sub „Stânca mătuşii Mărioara” sunt câteva grote în care te poți urca fără a avea neapărat aptitudini de alpinist, dar ceva vigilență în plus nu strică. Se crede că acest complex rupestru alcătuit din zeci de peșteri înșirate pe o distanță de vreo șapte kilometri ar fi fost „săpate” de natură și adaptate mai târziu de oameni. Ele erau utilizate acum un mileniu ca ascunzişuri în vreme de restriște, aici fiind descoperite vestigii culturale de prin secolul al X-lea.

Monumentul geopaleontologic de la Socola este o destinație bună pentru turiștii pasionaţi de turismul ecologic, mai ales că se spune că de pe aceste stânci este locul de unde poți atinge orizontul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.