Biserica romano-catolică din Orhei

0
137
Biserica romano-catolică din Orhei este o bijuterie arhitecturală a acestui oraş

ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.

În oraşul Orhei se află un lăcaş religios vechi de un secol cu arhitectură unică în Republica Moldova şi anume Biserica romano-catolică cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”.

Aceasta se găseşte pe strada Vasile Mahu, în preajma edificiului “Moldtelecom” şi este în contrast cu celelalte construcţii din oraş. Impunătoare, enigmatică şi atrăgătoare, mai ales atunci când din interior se aude orga. Şi dacă o astfel de biserică este un lucru firesc pentru Paris, Berlin sau Londra, atunci pentru Orhei chiar este ceva deosebit, de parcă am fi ajuns pe o străduţă dintr-un oraş occidental şi nicidecum basarabean.

Începutul construcţiei acestui lăcaş a fost prin 1907, iar acum un secol aceasta a fost sfinţită. Ctitorul principal a fost poloneza Cezarina Dolivo Dobrovoliski, soţia unui militar rus, care şi el a ridicat o biserică ortodoxă în satul Brăviceni (soţii au fost înmormântaţi separat în bisericile pe care le-au ctitorit – n.a.). Edificiul este împodobit cu elemente neogotice aidoma catedralelor vest europene şi a fost construit la dorinţa comunităţilor de germani, polonezi şi lituanieni stabiliţi la Orhei.

În perioada sovietică biserica a fost parţial distrusă, fiind ani la rând sală de dans, apoi depozit, după care fiind renovată abia în 2008. Printre detaliile arhitecturale ce atrag atenţia sunt şi vitraliile, mai ales că personajele pictate în ele nu au chip. Deci biserică romano-catolică din Orhei este fără doar şi poate o capodoperă arhitecturală ce merită a fi admirată de oricine, indiferent de confesiunea religioasă.

 

Biserica romano-catolică din Orhei este o bijuterie arhitecturală a acestui oraş
Biserica romano-catolică din Orhei este o bijuterie arhitecturală a acestui oraş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.