Lansare de carte: „Strada”

0

De ziua Mondială a Teatrului, la Soroca a fost lansată cartea „Strada”. Autorii volumului care vorbește despre modul în care apare și se dezvoltă o stradă, cum crește localitatea cu toate aspectele vieții în jurul acesteia, sunt sorocenii Petre Popa (poet, regizor) și Grigore Guțu (arhitect). Lansarea a avut loc la Teatrul Veniamin Apostol. În a doua parte a evenimentului publicul a urmărit un spectacol.
“Această carte a apărut la propunerea mea către domnul Popa, maestrul a acceptat-o. În colaborare am făcut un lucru binevenit pentru întreaga societate, nu doar pentru soroceni. Această publicație este un exemplu binevenit și pentru alte orașe, care reflectă tot ceea ce se referă la o stradă, de unde pornește… Strada pornește de la o cărăruie, care a fost primul început al localității. Doar la început nu au fost construcțiile, dar a fost natura, a venit omul și a parcurs o cărare, iar de la cărarea aceea au apărut toate celelalte din jur: drumul, clădirile, urbea, oamenii și tot ce ține de societate”, menționează Grigore Guțu.
Potrivit autorului, în carte sunt prezentate domenii ca artă, pictură, arhitectura ca artă, poezii și lucrări reflectate prin intermediul personalităților sorocene, care au promovat localitatea pe timpuri. Lucrarea aduce secvențe din istorie pentru locuitorii orașului referitor la denumirea străzilor, cum și unde au fost schimbate, mărind valoarea istorică sau știrbind din aceasta. “Orașul Soroca este unic în Republica Moldova, nu veți întâlni nicăieri în țară așa un relief cu așa amplasament, cu o diferență de amplitudine pe relief de la râul Nistru până la Dealul Sorocii pe înălțime de 120 de metri. Totodată, străzile din oraș sunt specifice. Aici putem întâlni străzi sau stradele cu caldarâm vechi, unicul oraș cu oraș cu arhitectură unică, cu monument de valoare republicană cum este Cetatea, inclus în Registrul de Stat”, a mai spus arhitectul.
“Punctul de pornire în această carte este strada Teatrală, pe care ne-am dorit să o avem, strada pietonală care se numește acum Mihai Eminescu. Din istoria ei a pornit cartea și de aceea am pornit evenimentul de azi cu lansarea cărții (…) Partea a doua din această carte este dedicată celor 10 ani de înființare a teatrului ”Veniamin Apostol”, iar la prima întâlnire ne-am gândit să dăm niște cifre, niște date, imagini despre cum s-a născut acest teatru. Anul acesta am hotărât să selectăm din fiecare spectacol câte 1-2 minute, să comentăm și să privească fiecare o retrospectivă a celor 16 spectacole din repertoriul teatrului”, ne-a comunicat Petre Popa.
Publicația include imaginile vechi de arhivă ale străzilor sorocene, iar o parte dintre imaginile actuale sunt realizate de fotograful Vadim Șterbate. Realizarea cărții este susținută financiar de SRL “Magistrala Nistru”, condusă de Mircea Moldovan și parțial din donațiile altor cetățeni care apreciază această inițiativă, ne-au comunicat autorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.