„Cinste și respect veteranilor! La mulți ani, Europa!”

0
152

În aceste zile sunt comemorate evenimentele tragice ale războiului încheiat acum 75 de ani, când mai multe state au fost implicate, cu sau fără voie, în această conflagrație mondială care a durat 6 ani. Printre cei ce au participat la cel de-al Doilea Război Mondial au fost şi basarabenii, care au luptat atât în armata română cât şi cea sovietică.

Toți acei veterani, indiferent de care parte a frontului au fost, merită cinstea noastră. Pentru cei dispăruți fără urmă sau plecați în lumea celor drepți, pe câmpul de luptă ori după încheierea războiului, ar fi bine să aprindem o lumânare.

Atunci nimeni nu a fost câştigător, chiar dacă s-au împărţit în învingători şi înfrânţi, toţi au avut de pierdut. Iar astăzi, când puţini veterani au mai rămas în viaţă, pacea rămâne cea mai scumpă avere lăsată nouă. 

Am întrebat mai mulți soroceni ce opinie au despre ziua de 9 mai și dacă am avut de câștigat, sau de pierdut.

Vitalie Jardan:
Într-adevăr au fost nimicite hoardele hitleriste. Într-adevăr este o victorie asupra lor. Dar dacă odată cu nimicirea lor plecau și așa numiții eliberatori, noi populația dintre Prut și Nistru eram să fim împreună cu Patria mamă România. Odată cu Ziua Victoriei noi am pierdut foarte mult.

Natalia Hroniuc:
Pentru mine personal și pentru familia mea această zi este Ziua Comemorarii victimelor căzute în al II -lea Război Mondial.

Anatolie Pogorevici:
Istoria trebuie studiată de la 3 istorici cu viziuni diferite și atunci poate vom găsi și adevărul, dar principalul la ziua de astăzi este de a opri ura unui om către altul, și după posibilitate de a reîntoarce stima unuia către altul, și nu de căutat în toate celea venituri și bani. Pe cei care au căzut în acest război, necătând de care parte, de pomenit și participanții trebuie de menționat.

Valentina Jamba:
Nici nu 9 mai, ci 8 mai. 9 mai a vrut dictatorul Stalin. Că s-a strivit regimul fascist e bine, e rău că nu s-a strivit regimul sovietic, care a produs și mai multe daune omenirii. Consider, că e bine spus – Ziua Europei, se împacă unele spirite și nu se reclamă „unicul biruitor”. Noi am fost în pierdere.

Ion Brînza:
Pot răspunde la întrebare cu spusele mamei mele, născută în anul 1919, aşa cum le-am memorizat.
1. Referitor la război: „războiul a fost o urgie, prin care nu dă Doamne să mai treacă cineva. Cînd am auzit că s-a terminat, m-am bucurat mult, dar şi am plîns. M-am bucurat, că se va întoarce taică-tău de pe front şi am plîns fiindu-mi jale de mine, care am tras atîta chin.”
2. Despre cum a fost pînă la război şi după: prin 1965 îmi spunea, că „Astăzi e mai bine. Pînă în 1940 nu am avut viaţă, ci osîndă, mai cu seamă din aprilie pînă în noiembrie. La orele 4.00 porneam la muncă în cîmp, după ce aşezam treburile acasă. Seara veneam pe amurgite şi nu dovedeam pînă pe la miezul nopţii să pun toate la locul lor, să-mi îngrijesc copiiI, să adăp, să mulg, să hrănesc animalele, păsările. Cădeam buştean, ca să dorm vreo 3-4 ore. Acum, însă, pe la orele 8.00 vine căruţa sau maşina prin sat, ne strîng pe noi, femeile şi ne duc la deal (în cîmp). La ora 17.00 ne urcăm în transportul trimis de brigadier şi venim acasă. Doamne, păi acum se poate de trăit. Taică-tău lucrează mai greu, că e tractorist, dar aduce pîine (grîu), că nu încape în pod. Casă bună am ridicat, pe cei trei de înaintea ta i-am dat la învăţătură. Şi voi (alţi trei) tot o să faceţi carte, să nu fiţi ca mine, cu licbez”.
Iată părerea unei femei de la ţară, fără carte, ea văzînd şi trecînd prin sine vremurile de înaintea războiului, dar şi de după el. Dar, pentru a întregi tabloul, pot spune, că mama se trage dintr-o familie cu 8 copii. Părinţii ei aveau vreo 28 hectare de pămînt, vite, cai, oi, păsări, dugheană (prăvălie mică). Toţi copiii munceau. Doar trei din ei au făcut şcoală cîte trei ani. În 1935, la 16 ani, s-a căsătorit, formînd cu tata o gospodărie cu de toate, inclusiv, 14 hectare de pămînt. În 1948 părinţii mamei, surorile şi fraţii ei au fost duși în Siberia. Au rămas doar trei surori, care erau căsătorite cu bărbaţi, foşti participanţi la război, printre ei şi părinţii mei. Din Siberia s-au întors prin 1956. Toţi au muncit, şi-au ridicat case, au trimis la carte copiii, unii dintre ei ocupînd ulterior chiar şi funcţii în aparatul de stat şi de partid (Comitetul raional, Comitetul central), deşi erau descendenţi din cei duşi în Siberia. Cineva, sînt sigur, citindu-mi spusele, va apela la calificativul „sindrom Stockholm”, încercînd să mi-l lipească pe frunte. Nu face! Şi eu, şi toţi ai mei au fost şi sunt persoane cu sistemul psihic sănătos, care reacţionează adecvat la mediul înconjurător şi circumstanţele de moment.

Mihai Zeamă:
Da, a fost un război groaznic, cu zeci de milioane de pierderi umane. Da, nazismul a fost distrus, dar a rămas comunismul la fel de odios. Da, a fost o victorie importantă, dar numai datorită Marii Alianțe – Marea Britanie, URSS și SUA. Da, a fost eliberată Europa de sub ocupația germană, dar s-a instalat ocupația sovietică în Europa de Est. Eu cred că victoria e doar acelor care au căzut pe câmpurile de luptă. Această zi ar trebui să fie a lor, iar noi să-i pomenim, să-i cunoaștem. Este un fel de păgânism, când în această zi se dansează pe mormintele lor. Pentru noi – moldovenii/românii din Republica Moldova, terminarea războiului a însemnat reinstaurarea regimului comunist sovietic și urmat de un șir de nenorociri și atrocități – arestări, deportări, Marea Foamete din 1946-1947, înlăturarea intelectualității naționale. Noi nu avem ce sărbători, doar nu am câștigat nimic. Cu atât mai mult că buneii noștri au luptat pe ambele părți ale frontului. Bunelul meu Elefir Bonca și un frate de-al lui, Iacob, spre exemplu, au luptat în Armata Română. Iacob a căzut pe front. Alți doi frați ai lui – Ion și Ioan au căzut luptând în Armata sovietica. Bunelul a făcut ani grei de lagăr în Karaganda. În această zi el nu sărbătorea, ci își pomenea frații, pe toți, se ruga. Țin minte, tot timpul, în această zi veneau la el mulți prieteni de-ai lui, care au luptat în armata sovietica, veneau după parada din centrul satului. Vorbeau prietenește și își aminteau de război. Bunelul povestea cum a fost pe Frontul românesc, iar ceilalți, cum a fost pe Frontul sovietic. Niciodată nu i-am auzit să se certe, dar des i-am văzut plângând și pomenindui pe cei căzuți. Din cei care au luptat în armata sovietică nimeni nu i-a reproșat că a luptat în armata română, că l-a eliberat. Astăzi, însă, urmașii celor care au luptat se urăsc între ei și nu înțeleg că noi nu am câștigat nimic, n-a fost războiul nostru. În aceste zile eu urmez exemplul bunelului și-i pomenim în familie și la Biserică pe toți înaintașii noștri, indiferent în ce armată au luptat. Deci, în familia noastră nu este sărbătoarea, ci zi de pomenire a buneilor și rudelor, care au căzut pe fronturile războiului fără nici o vină. Aceast lucru l-am educat și copiilor. Ar fi bine ca ei să-i pomenească mai departe. Conform Rezoluției ONU 8 – 9 mai sunt zile de comemorare a tuturor victimelor celui de-al Doilea Război Mondial.

Diana Tanas:
Este destul de dificil de răspuns la această întrebare, consider că populația dintre Nistru și Prut a avut mai mult de pierdut decât de câștigat, odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în fiecare sat a avut loc masacrarea evreilor și astăzi analizând prin prisma drepturilor omului, consider o încălcare extrem de gravă, omorârea acestora era însoțită de o cruzime sadică, mii de femei și copii au fost arşi de vii, oamenii au fost îngropați fiind încă în viață sau spânzurați, oare poate fi vorba de,,victorie” cu asemenea preț… Pe de altă parte spațiul nostru și întreaga umanitate a avut de câștigat, ca consecință, în următorii ani s-a pus baza unor instituții internaționale care au și în prezent menirea de a apăra drepturile omului, anume teroarea, masacrele, discriminarea, experimentele realizate pe ființe umane împotriva voinței lor, a determinat direct sensibilizarea și solidarizarea mișcării pentru drepturile omului. La 24 octombrie 1945 a fost creată cea mai importantă instituție din lume – ONU care și în prezent militează pentru preântâmpinarea declanșării conflictelor violente și afirmarea drepturilor fundamentale ale omului. Pe final, consider că fiecare eveniment, acțiune poate avea două sau mai multe fațete, depinde de propriile valori si convingeri, de modul cum interpretăm anumite file ale istoriei.

Alexandru Cimbriciuc:
Ca veteran al războiului de la Nistru, condamn orice război, mare sau mic. Atât mai mult, unul mondial. Și dacă îl condamnăm pe Hitler, de ce să-l ridicăm în slavă pe Stalin? Pe care îi consider doi criminali de război… Anii 1939-1945 au fost ani de durere şi lacrimi, tristeţe care a invadat popoarele lumii. 60 de milioane de oameni din întreaga lume, aproape 3% din populaţia globului, au murit nevinovaţi, în condiţii inumane, oameni care au suferit dureri fizice, dar şi morale contrar voinţei lor. De ani buni, ziua de 9 mai, împarte moldovenii în două tabere. Unii sărbătoresc Ziua Europei, alții cea a Victoriei. Cei mai „șmecheri” le marchează pe amândouă. Ziua de 9 mai pentru basarabeni înseamnă reocuparea Basarabiei şi reluarea deportărilor. Aşa-numitul praznic al victoriei e o născocire a propagandei imperiale ruseşti pentru a-şi menţine sfera de influenţă în fostele colonii. De fapt, în această zi, pe acest pământ, doar o sărbătoare poate fi: Ziua Europei!

Sergiu Gânga:
Ostilitățile în Europa au încetat în data de 8 mai. Ziua de 9 mai e doar o ambiție a lui Stalin. Deci: 8 mai Ziua Victoriei și 9 mai Ziua Europei. Sfârșitul războiului e abia la 2 septembrie 1945. Cât privește rezultatele războiului pentru basarabeni: doar în Racovăț au murit 74 de persoane recrutate de sovietici. Puterea Sovietică a adus foame din 1946, represiile din 1949 și 1951. Populația a fost deznaționalizată. Repercursiunile celui de al Doilea Război Mondial le mai simțim și azi după 75 de ani. ”Eliberarea” a fost de fapt o ocupație. Și acum mai avem trupe rusești în stânga Nistrului. Imperialismul rusesc e încă viu, deși în descompunere avansată… Au mai fost imperii…

Arcadie Revenco:
Cu referire la Ziua Victoriei pot s-o consider ca o dată istorică din perioada Uniunii Sovietice, care se sărbătorea cu mare fast! Pentru istorie cred aşa si va rămâne, dar au avut de pierdut sau nu cetàțenii basarabeni este clar că au avut de pierdut… Libertatea şi Pământul strămoşesc!

Olga Gherghelijiu:
Această dată amintește de război, iar el aduce totdeauna suferință. Noi, cei care trăim în RM, am suferit de 2 ori, și în urma războiului, și în urma ocupației de URSS. Nu neg victoria asupra fascismului, dar am scăpat de un regim și am dat peste altul. Consecințele le simțim pe pielea noastră, am fost despărțiți de Neam, Țară, ni s-au impus alte valori. E timpul să ne trezim. Doar uniți cu Țara-Mamă, România – acesta e un viitor european! Trăim alte timpuri, ar trebui să ne întoarcem la valorile neamului românesc, ale credinței strămoșești. Eu voi sărbători Ziua Europei! Îi îndemn și pe alții s-o facă! La mulți ani, EUROPA!

Ghenadie Donos:
Mă închin în fața veteranilor, și celor care au luptat de partea Armatei Sovietice, și celor care au ajuns cu Armata Română la Cotul Donului, care din an în an rămân tot mai puțini… Dar, oficialii încearcă să compenseze numărul tot mai mic al veteranilor cu tamtamuri tot mai mari, tot mai răsunătoare… Chiar și în acest nefericit 2020, conducătorii noștri prin acțiunile/inacțiunile lor încearcă să ne convingă că nu ei, veteranii, au adus victoria, ci Stalin, Putin, Dodon și alții… 
Basarabenii au simțit pe pielea lor rezultatele victoriei în ”Marele război pentru apărarea patriei”, dar și în 1945, și în 2020 la întrebarea ”Care patrie?” poporului i se bagă pe gât un răspuns care convine doar celor care nu trag nici o concluzie din lecțiile istoriei. Țin să atrag atenția tinerei generații că acea conflagrație a intrat în istorie ca ”Al Doilea Război Mondial” și nicidecum război pentru apărarea patriei, că acea etapă a războiului s-a încheiat nu la 9 mai, ci la 8 mai 1945, prin capitularea Germaniei naziste, că al Doilea Război Mondial s-a încheiat la 2 septembrie 1945, că așa zisa ”panglica sfântului Gheorghe” atât de adorată de conducătorii noștri, nu are nimic comun cu jertfa veteranilor acelui strașnic război, dimpotrivă, este un simbol al recentelor ambiții imperiale putiniste, că 9 mai este, de fapt, Ziua Europei, sărbătorită în toată lumea civilizată. Cinste și respect veteranilor! La mulți ani, Europa!

Vasile Palamari:
Dacă să mă refer la 9 mai la Ziua Victoriei, e cam greu să mă exprim, de mic am fost învățat la școală că este așa, cu timpul când afli adevărul despre această presupusă victorie, despre care am fost învățați la școală pe timpul URSS se vede că nu este cam așa. Acei care se consideră că au câștigat acest război trăiesc cu mult mai rău decât acei învinși. Toate popoarele ce s-au aflat sub dominația Rusiei au avut de suferit la fel și teritoriul dintre Nistru și Prut ca și cel de peste Prut până la anul 1989. Țările care s-au depărtat repede de Rusia și au tins spre țările europene au dat dovadă de o dezvoltare economico-financiară rapidă. Exemplu fiind țările Baltice, România etc. Moldova a avut numai de pierdut în urma acestei spuse victorii, dovadă fiind deportările în masă a clasei intelectuale și a gospodarilor, foamea provocată artificial după ce proprietarii au fost deposedați de bunuri, produse alimentare. Noi cei ce locuim în teritoriul dintre Prut și Nistru o să trăim așa de rău, adică să supraviețuim, până ce nu o să se integreze R. Moldova în România. Fiecare ar avea de câștigat dacă s-ar face Unirea, pensionarii ar avea o pensie de 2-4 ori mai mare, salariații la fel. Servicii comunale, produse alimentare, etc mai ieftine ca la noi, benzina și motorina este mai scumpă ca la noi cu 1-2 lei. Rămân cu speranța că o să ajung sa văd Unirea. Totodată vreau să mulțumesc poporului român pentru ajutorul umanitar și material acordat recent în lupta cu Covid-19. Rușine guvernării că tratează în așa mod acest ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.