Dezvoltarea urbană a orașului Soroca în perioada românească

0
431

În anii 1918-1944 orașul Soroca făcea parte din Regatul României, cu excepția perioadei din iulie 1940 până în iulie 1941, când Basarabia a fost anexată la URSS. Începând cu anul 1920, două sate suburbane (Zastânca și Bujerovca/Bujorăuca) au fost incluse în componența orașului, ca urmare populația orașului a ajuns până la 20 000 de persoane, iar suprafața orașului se ridică la 650 ha.

După Primul Război Mondial, statul și societatea română au reacționat cu atenție și înțelepciune la problemele existente în Basarabia. În anii 1920 au fost publicate mai multe lucrări cu privire la aspectele economice și problemele acestei regiuni, în care au fost reflectate inclusiv situația orașului Soroca. La primul Congres al Inginerilor Români din 1921, inginerul și urbanistul Cincinat I. Sfințescu a făcut o analiză detaliată a orașelor basarabene în ceea ce privește abordarea problemelor de planificare și dezvoltare urbană.

În special, el a scris că orașul Soroca nu are plan cadastral, iar ultimul plan a fost întocmit în 1886. În anul 1920 în oraș erau 1750 de clădiri, lungimea totală a străzilor era de 13 km. În oraș, în 1914 a fost începută, dar nu și finalizată, construcția rețelelor de alimentare cu apă. Alimentarea cu energie electrică din contul a două centrale electrice avea capacitatea de a acoperi doar o mică parte a orașului, iar pentru iluminarea stradală erau folosite numai 26 felinare. Bugetul orașului în 1920 este reprezentat în tabelul de mai jos:

Potrivit unei analize din monografia Basarabia, pregătită pentru Expoziția Jubiliară din 1925, populația orașului Soroca constituia 22 450 de persoane, dintre care: români – 7.857, ruși – 2.694, evrei – 11.225, polonezi – 449, alte naționalități – 225. Orașul a devenit un important centru educațional și cultural. În afară de așa-numita Școală Normală (școala profesională reală) pentru băieți, mai funcționa un liceu pentru băieți și unul pentru
fete, un liceu agrotehnic, o școală tehnică elementară, 10 școli primare și 5 grădinițe. În orașul Soroca și în satele Zastânca și Bujorăuca au funcționat 5 biserici ortodoxe, o
biserică catolică, o sinagogă și 17 case evreiești de cult. Tot aici funcționau 24 mici întreprinderi locale de nivel județean.

Schimbările în amenajarea centrului orașului au început în perioada interbelică, la 30 octombrie anul 1921, atunci când în piața comercială, între orașele „vechi” și „nou”, a fost ridicat monumentul generalului Stan Poetaș, care comanda Brigada 17 Infanterie.

El a căzut în bătălia pentru apărarea Basarabiei contra trupelor bolșevice, pe malul Nistrului lângă Otaci, în dimineața zilei de 6 ianuarie 1919. Generalul Stan Poetaș a fost înmormântat la 14 ianuarie 1919, la Soroca. Autorul monumentului în bronz este sculptorul Gheorghe Dimitriu. Având înălțimea de 3 m, monumentul era amplasat pe un bine proporționat piedestal din granit cu înălțimea de 4 m cu trei basoreliefuri din bronz.

Cu părere de rău, monumentul a fost distrus și evacuat în anul 1940 la București. În patrimoniul Arhivelor Naționale este păstrat procesul-verbal încheiat la 17 septembrie 1940 cu ocazia acțiunii de predare-preluare a componentelor din bronz ale monumentului generalului Stan Poetaș evacuate din Basarabia: respectiv statuia și 3 basoreliefuri. Nu se cunoaște soarta acestora după 1944. Piața nouă a fost redenumită Piața Unirii.

Până în anul 1930, toate magazinele au fost transferate în zona pieței comerciale noi. Piața Unirii a fost amenajată ca un parc și plantată cu copaci. În acest parc, în 1936, a început edificarea unei noi catedrale orășenești cu hramul „Sf. Cuvioasă Parascheva”, proiectată, probabil, de arhitectul Valentin Voițehovski în stil neoromânesc.

Construcția ei a fost întreruptă în anii celui de-al Doilea Război Mondial, zidurile fiind ridicate până la nivelul cupolelor. În asemenea stare nefinalizată, fără cupolă, catedrala a existat timp de 20 de ani, iar în 1962 a fost aruncată în aer. Astăzi, doar documentele de arhivă atestă existența acestui minunat obiectiv de cult al Sorocii interbelice. Reconstrucția planului și volumetriei bisericii a fost făcută de subsemnatul pe baza fotografiilor și a ridicării topografice din anul 1953.

Ideea construcției unei noi catedrale a apărut încă în anul 1923, când a fost restabilită Episcopia Hotinului. De atunci, episcopul Visarion Puiu ducea tratative permanente cu autoritățile orașului despre alocarea unui teren pentru edificarea acestui obiectiv de cult. Episcopul de Hotin considera că noua catedrală trebuie să ocupe partea centrală a terasei inferioare a urbei, anume Piața Unirii. După 12 ani de tratative, autoritățile orașului au atribuit pentru construcția noii catedrale un teren din centrul parcului, chiar vizavi de monumentul lui Stan Poetaș. Serviciul divin de sfințire a fundației catedralei s-a oficiat la 19 iulie 1936. Lucrările de construcție s-au realizat din contul mijloacelor financiare ale Consiliului Eparhial, Ministerului Cultelor, Prefecturii și Primăriei orașului Soroca, la fel, din ajutoarele venite din partea Mitropoliei Bucovinei condusă de mitropolitul Visarion Puiu. Axa longitudinală principală a edificiului de cult se găsea pe aceeași linie cu axa transversală a monumentului lui Stan Poetaș, situat la o distanță de 35 m de la accesul principal în clădire. Monumentul generalului român era orientat cu fața înspre sud, deci, de la intrarea în catedrală se vedea partea stângă a sculpturii. Absida altarului ieșea spre râul Nistru.
Catedrala reprezenta un spațiu mononavat, alungit pe direcția est-vest. Tipologic, edificiul se înscrie în grupul bisericilor cu plan „în cruce greacă înscrisă”. El beneficia de trei abside și o cupolă centrală pe tambur. Conform documentului topografic din anul 1953, dimensiunile clădirii erau de circa 32,5 × 22,0 m. Interiorul bisericii era prevăzut pentru 700-900 enoriași. Edificiul eclesiastic avea o componență tripartită: altar, naos și pronaos. Dinspre nord și sud, naosului i se racordau absidele semicirculare cu raza de circa 4,5 m. Nivelul planșeului catedralei era ridicat față de nivelul solului cu vreo 1,4 m, din care rațiune în fața intrării era prevăzut, probabil, un foișor înalt, având la intrare dimensiunile de circa 3,0 × 5,0 m. Altarul, plasat în partea de est a catedralei, avea o suprafață de circa 36 mp. În fața lui se găsea o ridicătură cu o lățime de 1,2 m. Din ambele părți ale altarului cu raza de 5,6 m se aflau încăperi auxiliare: dinspre nord – proscomidiarul, iar dinspre sud – diaconiconul. Ele ocupau o suprafață de circa 10,1 mp. Pronaosul reprezenta un spațiu dreptunghiular în plan, cu dimensiunile de circa 5,5 × 8,3 m. Din ambele părți ale acestuia se aflau încăperile auxiliare. Cea dinspre nord era destinată păstrării inventarului bisericesc și găzduia intrarea pe o scară ce ducea în cafasul destinat corului bisericesc, situat la o cotă de 3,8 m. În încăperea auxiliară, aflată spre sud de pronaos, era prevăzută vânzarea lumânărilor. Trecerea de la pronaos spre naos era marcată de trei deschideri arcuite, sprijinite pe două coloane cu diametrul de circa 0,5 m. Altarul și pronaosul erau alăturate volumului principal al edificiului, de plan pătrat. Construcțiile tradiționale de piatră ale bisericilor ortodoxe au determinat o anumită distanță optimă a deschiderii arcelor și bolților – aproximativ 6-9 m. Reieșind din analiza planului topografic al orașului Soroca din 1953 și
fotografia sus-menționată, s-a constatat distanța dintre axe a coloanelor care susțineau bolta pe pandantivi, de 8,9 m, secțiunea lor având un metru în diametru. Folosirea
scheletului de beton armat a dat posibilitatea de a obține o mai mare deschidere a arcului, astfel fiind obținute mai multe oportunități de organizare a spațiului interior.
Coloanele – elementele de sprijin verticale într-un edificiu de cult „în cruce greacă înscrisă” – fortifică structura spațială a obiectivului ecleziastic și contribuie la evidențierea nucleului central. Sub egida Comisiunii Monumentelor Istorice a României, în anii 1928-1936, cu îndrumarea lui Virgil Drăghiceanu, au fost excavate și efectuate măsurătorile în Cetatea Sorocii, la care a participat și studentul Academiei de Arhitectură din Bucureti Valentin Voițehovski. În același timp, au fost efectuate lucrări cartografice la scara 1:500 cu proiectul amenajării teritoriului aferent. Aceste lucrări, precum și o schiță de amenajare a teritoriului adiacent, cu organizarea unui bulevard de la cetate până la catedrala Adormirea Maicii Domnului din strada Regele Carol I (actualmente str. Ștefan cel Mare, 50), au fost efectuate de conducătorul tehnic V. Costin.

Revărsarea de apă din 5-6 aprilie 1932 a schimbat peisajul de coastă al orașului Soroca și a satului Țekinovka/Țechinăuca de pe malul opus al Nistrului. Barajul de gheață de lângă satul Vărăncău a ridicat nivelul apei în zona Sorocii cu 8-9 m. Apa a stat două zile, până când barajul a fost aruncat în aer cu ajutorul bombardierelor sovietice și a artileriei române. Însă mai periculoase decât apele erau lespezile groase de gheață, care au distrus clădirile din piatră și din cărămidă. A fost complet distrusă una dintre cele mai vechi clădiri din oraș – Sinagoga Mare. Această clădire a fost construită în stil baroc în anul 1775.
Clădirea din cărămidă a Liceului de băieți „A. D. Xenopol” și clădirea liceului tehnic au fost distruse până la sol. După inundație, în 1934-1936, pentru Liceul „A. D. Xenopol” a fost construită o nouă clădire cu 2 nivele pe strada F. Aleinikov (azi str. Alecu Russo, 16), vizavi de Liceul de fete „Domnița Ruxandra”. Pe vremuri, în clădirea aceasta cu un nivel se afla conacul urban al familiei M. S. Flexer, iar în perioada 1919-1933 Prefectura județului Soroca. Reconstrucția clădirii a fost executată după proiectul ahitectului Valentin Voițehovski.

Această inundație a atras atenția guvernului la problemele urbane ale orașului. S-a decis să se înceapă lucrările de construcție a digului de protecție de-a lungul malului. În locul clădirilor distruse și al grădinilor, pe malul Nistrului a apărut o promenadă cu gard metalic și o plajă publică bine amenajată, pentru întreținerea căreia au fost alocate fonduri speciale din buget. În anul 1935, pentru plajă a fost prevăzută suma de 19.080 lei, iar în 1937 – 10.780 lei. În a doua jumătate a anilor 1930, s-a decis să fie alocate fonduri speciale pentru crearea unei infrastructuri urbane inginerești moderne. Bugetul proiectului din anul 1935, pentru asigurarea cu energie electrică a întregului oraș și trecerea de la o singură fază a sistemelor electrice la cea cu trei faze, a fost evaluat la 500 mii de lei. Problema acută a sistemului de alimentare cu apă a orașului a început să fie rezolvată în cadrul proiectului din 1939, cu un buget total de 9,2 mil. lei.
Arhitectura civilă a edificiilor noi este reprezentată prin clădirile de locuit cu 2 etaje, în stil constructivist, de pe strada Ion Gh. Duca (astăzi str. M. Eminescu, 6 și M. Eminescu, 12), precum și de clădirea publică Casa Învățătorilor, amplasată la intersecția străzilor Ion Gh. Duca și Regele Ferdinand (actualmente str. M. Eminescu și Independenței, 73/a). În centru au fost construite câteva clădiri în stil eclectic, cu elemente de Art Nouveau: farmacia B. M. Balter la intersecția str. Rădulescu și str. Regele Ferdinand (str. Independenței, 66), casa avocatului I. B. Gendler de pe str. Regele Ferdinand (str. Independenței, 68) și casa din cărămidă cu 2 etaje a proprietarului S. B. Șnaider, de la intersecția str. Pr. Carol și str. Regele Carol (str. D. Bolintineanu și Ștefan cel Mare, 27), în care la primul etaj a fost amplasat un atelier de cusătorie, iar la etajul doi a locuit familia sa. Pentru compania de grăniceri a fost construită clădirea cu elemente ale stilului neoromânesc, la intersecția str. General Berthelot și Malul Nistrului (în prezent, str. Ion Creangă, 3 și Petru Rareș).
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, primarul orașului V. Muntean, a început activ să se implice în reconstrucția întregii localități. Cu acest scop, la 18 aprilie 1942, pe adresa guvernatorului Basarabiei a fost trimis un raport detaliat privind reconstrucția și dezvoltarea orașului pentru o perioadă de 25-30 de ani, cu estimarea bugetului
detaliat de 114.225 mil. lei. Bugetul Primăriei alocat pentru reconstrucția orașului Soroca pentru perioada 1942-1943 a fost calculat la cca 11.803 mil. lei. În primul rând, au
început să fie demolate casele și să se corecteze străzile din cartierele vechi ale orașului. Totodată, în mod activ a început prelungirea digului cu amenajarea promenadei
pe malul Nistrului și a unui parc în jurul cetății. Lucrările de reconstrucție a orașului din perioada 1941-1943 au fost conduse de către șeful Serviciului Tehnic orășenesc
Alexandr E. Voițehovski, tatăl arhitectului Valentin A. Voițehovski. Din păcate, războiul a stopat realizarea acestor planuri. În martie 1944, în oraș a intrat Armata Roșie.

VITALIE IAȚIUC

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.