Fapte văzute, auzite și trăite (XXVI)

0

Eram foarte des chemat din birou la dînsa şi hrănit cu mîncare puţină, dar foarte hrănitoare şi gustoasă. Mă înzdrăvăneam aici mai repede ca la spitalul din Pereborî. Echipamentul meu a fost complet schimbat. Am luat înfăţişarea unui rus cu greutate. Începuseră şi femeile să tragă cu coada ochiului la mine. Aveam şi capital în buzunar, vreo 800 de ruble. Răul a venit din altă parte. Apăruseră pietre în vezica udului. Odată mi s-a înfundat canalul în miezul nopţii, îmi venea să mor. Trebuia să fiu dus urgent la spitalul din Cojla-Sela, la o depărtare de 8 km. S-a găsit un tătar să mă ducă cu calul pentru o „buhancă” (calup de pîine neagră), dar n-avea ham, căci comandantul „Gazgortop”-ului încuia seara toate hamurile, ca kolhoznicii să nu poată înhăma la sănii şi să fugă. Dusea a scos ca din pămînt un ham, l-a dat tătarului şi pînă la ziuă am fost la spital. Am fost salvat.

Mă înzdrăvăneam aici mai repede ca la spitalul din Pereborî. Echipamentul meu a fost complet schimbat. Am luat înfăţişarea unui rus cu greutate. Începuseră şi femeile să tragă cu coada ochiului la mine. Aveam şi capital în buzunar, vreo 800 de ruble. Răul a venit din altă parte.

Dar după o săptămînă, istoria s-a repetat, ziua, cînd eram la birou. Directorul a dispus să fie înhămat trăpaşul lui, „Sokol”, la săniuţă şi să fiu dus de urgenţă la Cojia-Soia. Situaţia asta ne-a amărît pe toţi. Odată am fost trimis de contabilul-şef la Selipo (cooperativa sătească) pentru verificarea conturilor la Cojla-Sola. Aici, la Selipa, a trebuit să lucrez cu contabilul-şef, doamna X, o femeie care trăda o obîrşie deosebită. Cînd aproape terminasem verificarea, ea, foarte jenată, m-a întrebat, dacă n-aş putea veni să lucrez aici la cooperativa Cojla-Sola. Eu îndată m-am gîndit că aici aş putea fi foarte aranjat cu spitalul şi am răspuns că depinde de ce condiţii voi avea. Ea îmi spune că salar voi avea 325 ruble pe lună, masa şi casa gratuită la ospătăria cooperativei, i-am spus că totul este acceptabil, dar, avînd în vedere că războiul este pe sfîrşite, eu va trebui să-mi exercit meseria mea de învăţător. Dna contabilă a acceptat şi am convenit că de la 1 ianuarie 1945 trec la lucru la cooperativă. La Selangher, directorul a spus: „Nu ştiu dacă să mă bucur sau să regret, dacă rămîneţi trebuie să-l sacrific pe Sokol care trebuie să vă ducă fulger la Cojla-Sola să vă urinaţi, dacă plecaţi pierdem un om care ne place şi e necesar”. Toţi am convenit că este o situaţie penibilă, dar trebuie să plec… (sfârșit).
* în text este păstrată ortografia originalului.
Gheorghe I. Lupașcu, fost prefect al județului Soroca

Fapte văzute, auzite și trăite (XXV)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.