HOBBY: Nicolae Bulat – despre pasiunea pentru desenul în tuș și primul portret la 5 ani

0
142

De cele mai multe ori îl auzim povestind despre istoria Sorocii sau a Cetății. Astăzi însă îl invităm pe Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie Soroca, la un dialog despre pasiunea sa – desenul în tuș. Printre excursii pentru vizitatorii municipiului, scrierea cărților și serviciu, domnul Bulat reușește să deseneze peisaje, în centrul căror este Cetatea Soroca, și portrete ale personalităților istorice. Dar despre toate pe rând…

 

– Domnule Nicolae Bulat, când ați descoperit că vă pasionează desenul?

– Eram un copil nevinovat de vre-o 5 sau 6 anișori, când în ospeție la noi,  la Cureșnița venise bunica Ana, soția lui Filuță (Pantilei) Jamba cu surorile mamei de la Holoșniță. Până una alta, eu m-am pomenit în centrul atenției. Ele țineau foarte mult la mine, mai ales că  am trăit  luni de zile la bunei. Situația era destul de grea, părinții construiau casa noastră, așa că refugiul nostru era uneori la buneii din Holoșnița. De ce chiar eu am nimerit în centrul atenției?

Nicolae Bulat, pasionat de pictură din copilărie

 

Aveam în mână un caiet de aritmetică și un creion. Se vede că  deja la cei 5-6 anișori eram un desenator înfocat. Amuzate de carghioasele mele desene mi-au propus să-l desenez pe tata. Un lucru de nimica! Ușor de zis, ușor de făcut. Un cap rotund ca mingea, ochi, nas, gură, două urechi precum jumătate de lună, două linii paralele în jos – gâtul. Un dreptunghi cu mâini din colțuri cu degete la capete, 5 sau 6 – 7 degete, precum două furculițe. Două picioare cu tălpile în lături precum la măscărici și… gata!

 

Victoria (Vica)  m-a întristat un pic că, să vezi eu nu l-am desenat pe tata complet, ceva mai lipsea. Și eu, printr-o mișcare ușoară, neobservată, am desenat spre hazul tuturora ceea ce mai lipsea. Una din mătuși a pocnit din palme cu emoții:

– Leit Andronie!  

Nu este o poveste această istorioară, dar anume de la aceea operă de prin 1955 – 1956 mă consider că  prinsesem harul desenului.

– Nu încape îndoială, astăzi creațiile Dvs. sunt mai expresive, în comparație cu cel descris mai sus! Aș vrea să ne spuneți dacă sunteți autodidact ori ați frecventat școala de pictură sau poate ați luat lecții de la vre-un artist plastic?

– Cred că atunci când m-am născut îngerul mi-a pus în mână un creion, ca să-mi fie de folos! Iar când ai în mână un creion, el de unul se mișcă pe hârtie creând chipuri, peisaje și tot felul de desene care mai de care. Arta elementară a desenului am învățat-o la școală, doar am avut un așa obiect de studiu ca desenul, care îmi plăcea foarte mult.  La lecțiile de desen ni se permitea să umblăm în liniște prin clasă, uitându-ne cum desenează un coleg sau altul.

 

Nu este o laudă dar deseori la banca mea se făcea roată. Mai ales în sezonul rece cititul, desenul, jocul de șah și dame erau ocupațiile preferate. Nu pretindeam de a fi maestru, dar era o ocupație care îmi plăcea foarte mult.

Desenam eroii din cărțile de istorie, gazeta de perete a unității pionerești „Boris Glavan” gazeta satirică pionerească „Ariciul”. Desenam situații comice în care colegii mei de școală, care trăgeau mâța de coadă erau eroii principali. Ce  era important că ne amuzam pe sama lor, iar eu nu primeam nici un bobârnac pentru „talentul meu de mare desenator”.

În 1967, către ziua pioneriei, pentru un concurs raional am pregătit gazeta de perete a școlii de 8 ani din s. Cureșnița. În ziua festivalului pioneresc am mers la Școala rusă nr. 7 unde a avut loc concursul gazetelor de perete. Acolo pe nespusă masă ne-au propus să mai desenăm câte una. Așa, hop-tronc, mai desenați o gazetă. Una – două ore vor fi în de ajuns pentr o nouă operă. Ce era interesant la acel concurs, că gazeta mea mergea din mână în mână fiind un exemplu cum de desenat.

Pe urmă am aflat că la acel concurs am fost menționat cu locul II. Deja când eram la Soroca la nr. 1, am primit diploma meritată. Greșeala mea a fost că am avut un articol legat de Karl Marx, iar eu copil naiv am avut marea îndrăzneală de al desena pe clasicul marxismului. Nu era o caricatură ci un desen foarte reușit, dar eu, copil de clasa a VIII, nu aveam permisiunea partidului de al desena pe cel ce a fost Marx Karl.

Nu mă dam în  lături dacă îmi cădea vreo carte despre cum de pictat și desenat. Prin clasa a VII-a 9(1965-19660) am descoperit pentru mine rubrica „Kniga Pocitoi” din gazeta „Uciteliskaia Gazeta”, așa că spre bucuria părințelor, într-o bună zi  de la Moscova sosi un colet poștal de vre-o 16-17 ruble, în care erau mai multe cărți de Artă, precum „Iunâi hudojnik”, „Iunomu hudojniku”, „Dlea teh kto risuet. Sovetî hudojnika” autor P. Pavlinov și altele, din care sorbeam dragoste de artă, de pictură,  în acuarelă.

 

Să nu credeți că părinții s-au supărat și m-au dojenit de voluntarismul meu! Cea mai bună vopsea acuarelă era cea de la Leningrad pe care le procuram la Soroca cân mama mă lua cu dânsa. La un moment mi-am dorit să fac studii la arte, dar părinții m-au sfătuit să aleg o altă specialitate. Purtam deja ochelari pe vârful nasului cârn.

– Acum desenați în tuș. Dece optați pentru tuș și care sunt avantajele acestuia?

Mă atrage contrastul dintre cele două culori deosebite. Zi și noapte întruchipate în amurg și dimineața tare de vreme când ele se îmbină într-o nuanță mai moale creând caractere desene în Alb și Negru.

 

– Descrieți un pic procesul de creație a lucrărilor în tuș. Ce calități prind bine pentru a crea asemenea lucrări?

– Dacă mă apuc să desenez, mai întâi de toate mă asigur că instrumentele sunt de bună calitate – creionul, radiera și hârtia vatman. Privești atent ceea ce dorești să desenezi, studiezi atent tema, adică o absorbi în sine ca mai apoi să o redai după cum crezi că e mai bine.  La desenul cu tuș mai întâi de toate fac schița, apoi pun mâna pe tocul cu peniță  și încetișor cu mare-mare răbdare desenez. Liniuțe, liniuțe și mii de punctișoare negre pe câmp alb și curat al sufletului îndrăgostit de desen.

 

– Am văzut că aveți peisaje în centrul cărora  este Cetatea, dar cele mai multe sunt portrete ale unor personalități istorice, de ce?

Omul talentat, e talentat în toate

Eu nu am desenat mereu. În copilărie, adolescență. Apoi am descoperit farmecul figurilor confecționate din rădăcini de copac. Natura este un mare maestru în creație. Imaginația și un cuțitaș foarte bine ascuțit creau figuri nemaipomenite. În 1993, în ograda muzeului am găsit aruncată o scurtătură de scândură și mi-am zis eu atunc că din acea bucată s-ar primi un frumos chip a lui Isus Hristos. Am lucrat cu entuziasm, în timpul liber și în două săptămâni lucrarea mi-a bucurat sufletul. Din toate lucrările din lemn s-au păstrat chipul lui Isus Hristos și o figură din rădăcină.

 

 

Totul are un început. În cursul doi de studii la Universitate, fiind la cules struguri, am ridicat din vie o ramură ce se tăvălea pe sub picioare. Ea semăna foarte mult cu un crocodil. De aici a început epopeea cu sculptura în lemn. Sculptura, tăierea în lemn este migăloasă și de durată.

 

Sculpturi realizate de Nicolae Bulat

Tematica lucrărilor la care Vă referiți este specifică, Peisajele, portretele au fost desenate  pentru a ilustra cartea mea Jupânița cea Frumoasă, (Editura ARC, 2011, 518 pagini) o istorie furtunoasă a vieții domniței Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, domnul Moldovei. Am dorit de fapt ca desenele să fie făcute de un pictor cu studii, dar mi-am zis de ce să nu încerc eu, doar pot desena un pic și aceasta iar da o valoare în plus cărții. Portretele eroilor din carte, pesajele, sunt desenate după desene vechi de epocă, numai că eu am mai adăugat câte ceva  de la mine sau am desenat după cum le-am simțit eu personal.

 

 

– Lucrările Dvs vor servi ca ilustrate și a altor publicații…

– Prima încercare de a folosi desenele mele ca ilustrate  a fost cartea Jupânița cea Frumoasă, cu nuvela istorică Nicoară Potcoavă și povestirea istorică Lăcomia vinde neamul și moșia. În prezent lucrez la o altă carte despre Elena Voloșanca, fiica lui Ștefan cel Mare, carte unde uneori fantezia, povestea îmbracă în haine evenimentele reale. Desenele pentru această carte vor fi făcute la fel de mine. Am adunat de acum desenele de epocă a personalităților de care voi vorbi în carte. Cu fiecare desen măiestria crește așa că mă voi stărui să fie cât mai reale. Voi folosi aceleași materiale tuș negru, toc și penițe de tot felul.

 

În prezent ca lucrător al muzeului, fiind în carantină, sigur că nu am prins bondare prin lunca Nistrului, ci am pregătit o serie de articole. Unel deja au fost publicate în Observatorul de Nord , altele sunt în curs de apariție cum ar fi articolele dedicate Anului Stanislaw Zolkiewski 400 ani în Republica Polonă. Pentru acei ce nu cunosc istoria ilustrului comandant de oști Zolkiewski, el a căzut pe câmpul de luptă în războaiele pentru putere din Moldova la 1620. Pentru ilustrare acelor evenimente la fel voi folosi vre-o  2-3 desene.

– Sunteți foarte prezent în municipiu, la muzeu și la Cetate, scrieți cărți. Când reușiți să desenați în tuș ?

– Ziua mea de lucru nu se termină la ora 17.00. Lucrez seara, în zilele de odihnă. Nu este un mare secret că atunci când omul creează ceea ce-i place, timpul folosit pentru aceasta este și muncă și odihnă în același timp.

 

– Câte lucrări aveți în prezent?

– Ptruzeci și șase de desene în tuș, Icoana Isus Hristos și o sculptură în rădăcină de lemn.

– V-ați gândit la o expoziție a lucrărilor Dvs?

– Num-am gândit la așa ceva! Eu nu sunt un desenator adevărat. Sunt persoane care desenează cu mult mai bine ca mine. Desenele mele sunt o artă naivă folosită pentru a-mi ilustra cărțile. S-ar putea organiza una, dar cred că numai după ce va fi editată carte despre Elena Voloșanca. Eroii din acea carte prezintă niște caractere foarte specifice redate de pictorii, desenatorii medievali, eu voi încerca să le redau în felul meu, Vor fi multe desene. Poate chiar vre-o 200.

 

– În opinia Dvs, e bine ca oamenii să aibă un hobby?

– Nu sunt vremurile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi! Totul este trecător în viață. Istoria civilizațiilor o confirmă. Ne dorim să rămânem în memoria generațiilor ce ne urmează. O putem face numai prin lucruri bune și frumoase. Pentru Oameni. Și nu numai la locul de muncă, dar și în timpul liber acel spațiu dedicat familiei și ocupațiilor preferate.

 

Nu jocurile de noroc sau hazard, nu tăiatul de frunze la câini sau număratul bondarilor prin lunca Nistrului, ci o ocupație preferată, un hobby pentru sănătatea sufletească personală a familiei. De a-ș fi inginer de profesie a-ș face replica mai multor mecanisme de-ale lui Leonardo da Vinci. Am un bun prieten la Chișinău, Ion Friptu, care construiește replici de corăbii medievale. Vai ce frumusețe! Lucrările Dumnealui le-am expus la Muzeul nostru.

 

Laudă mertă orice Om ce crează, valori, lucruri frumoase pentru alți oameni. La muzeu avem mai multe colecții ce au aparținut unor soroceni. A fost un hobby a lor, iar astăzi – o comoară a Muzeului de Istorie și Etnografie Soroca: Insigne, Timbre poștale, Ilustrate, ș.a. Bravo lor! Se merită să ai un hobby!

 

-Vă mulțumesc mult pentru amintirile Dvs deosebite și sinceritatea cu care ne-ați răspuns la întrebări!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.