Oamenii cu „voce de aur” sunt așteptați mâine la Soroca! / VIDEO

0
78

An de an, în satul Cosăuți, se organizează Festivalul de Romanță Românească „Anastasia Briciuc”, care în 2020 a ajuns la cea de-a șasea ediție. Mâine, de la 9:00, la Palatul de Cultură din municipiul Soroca va avea loc preselecția pentru ediția din acest an.  

Deși festivalul urmează să aibă loc la 22 noiembrie, organizatorii urmează să selecteze mâine participanții. Concursul este organizat de Secţia Cultură și Turism Soroca în colaborare cu Centrul Național de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial şi Primăria Cosăuţi. 

În cadrul Festivalului sunt invitați interpreţi de romanţă de diferite vârste (de la 16 ani) din raioanele: Soroca, Drochia, Floreşti, care vor prezenta în concurs câte două romanțe (populară și de autor).

Doritorii de a participa la concurs sunt așteptați la preselecție, iar pentru informaţii suplimentare puteți apela la numărul de telefon 0 230 – 30001. 

Festivalul poartă numele regretatei Anastasiei Briciuc din Cosăuți, fostă membră a vestitului cor al lui Ion Madonici, a cărei voce o puteți asculta în secvența video de mai jos.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.