VIDEO: Filmul documentar „Siberia din oase” va putea fi privit mâine la TV

0
218

Luni, 6 iulie, începând cu ora 21:00, la TVR Moldova, va fi difuzat, în premieră absolută, filmul documentar SIBERIA DIN OASE. Filmul documentar este o docudramă dedicată basarabenilor deportaţi în Siberia în perioada anilor 1941-1949.

Filmul e construit pe mărturiile a patru protagonişti, care au fost ridicaţi şi trimişi forţat în Siberia, în cel de-al doilea val de deportări, în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949. Fiecare episod are o istorie separată. Iar în ansamblu, ele punctează ororile şi dramele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă. 

Bazată pe fapte reale, pelicula povesteşte dramele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă. „Siberia din oase” a fost lansat în vara anului trecut, pentru a comemora 70 de ani de la aceste deportări.

În distribuţie: Ionela Blănaru, Andrei Carp, Samson Hatman, Alexandra Ungureanu, Eugenia Butnaru, Ion Marcoci, Ion Coşeru, Maria Mardare-Fusu, Cornelia Suveică, Valentina Ostap, Vlada Cazanoi, Ciprian Răcilă, Rada Ixari, Mihaela Damian, Petru Oistric, Ioana Hatman, Sofia Oistric, Grigore Bechet, Margareta Nazarchevici, Constantin Adam, Stanislav Cotorobai, Alexandru Mărgineanu, Constantin Stavrat, ş.a. 

Cu participarea: Elena Curicheru-Vatamanu, Ion Radu, Gavril Boian, Margareta Spânu-Cemârtan, Zinaida Bolea, dr. în psihologie.
 

Scenariu şi regie: LEONTINA VATAMANU 

Producător: VIRGILIU MĂRGINEANU

Director de imagine: SERGIU BABĂRĂ

Muzică: VALERIU CAŞCAVAL

Sunet: MARIN TUREA, VALENTIN STRIŞCOV, MIHAI COPORAN

Scenografie: MARIA CREŢU

Costume: LILIA IXARI

Machiaj : OLGA VERDEŞ

Montaj: MARIANA PAREA, MIHAI VASILACHI

Colorizare : ADRIANA CRĂCIUNESCU, BOGDAN GEAMBAŞU 

Grafica video: PETRU POSTOLACHI

sursa: www.tvrmoldova.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.