Vizita mareșalului italian Pietro Badoglio la Soroca

1
446
sursa imaginii: www.facebook.com/soroca.oras.legenda/

O fotografie plasată de jurnalistul Vadim Șterbate pe una din rețelele de socializare a stârnit discuții cognitive referitor la persoana principală din imagine, înconjurată de mai mulți intelectuali din Soroca și ofițeri militari, fotografiați pe pragul cetății Soroca. La sigur, pe noi ne-a interesat cine sunt persoanele și cu ce ocazie a fost făcută fotografia.

Până a face cercetarea amănunțită asupra fotografiei, am presupus mai multe evenimente: oaspeți veniți la Soroca la înmormântarea generalului Stan Poetaș, vizita generalului francez Berthelot  la Soroca, vizita mareșalului Pietro Badoglio sau chiar a lui Ion Popovici, ministrul Instrucțiunii publice de la București, sau vizita lui Petrescu-Podari de la „Casa Națională”. Și totuși, am cercetat atent fotografiile mareșalului Pietro Badoglio. Nu a rămas nici o îndoială: în imagine era  însuși mareșalul Badoglio.

Dna Diana Cojocari-Alexei, impresionată de oamenii din imagine, a scris plină de emoții: „Ce oameni, ce ținute impecabile!”. Un oarecare  tovarăș a reacționat și el la prestația oamenilor din imagine: „Asupritorii țărănimii și a muncitorilor”.

Da, în acele vremuri, conform reformei agrare din 1921, țăranii români au fost „asupriți” de statul român, fiind împroprietăriți cu loturi egale de pământ în dependență de sat. Loturile se transmiteau cu drept de moștenire după ce era achitată suma de răscumpărare. Unei familii de țărani în Basarabia îi revenea în jur de 8 desetine la nord și până la 13,5 desetine la sud. Țăranilor statului le-au revenit  aproximativ câte 7,8 desetine.

În același timp, peste Nistru, după răscoala bolșevică din 1917, Rusia  a început să construiască „o lume nouă”, fără „țărani și muncitori asupriți”. Răscoala trece  într-un război civil, în care tata lupta împotriva feciorilor, frații între dânșii. Rusia este zguduită de  răscoale țărănești pe Don, pe Volga,… foamete organizată, lupte împotriva culacilor, intrarea antihriștilor în biserică. URSS este împânzită de sute de lagăre de concentrare contra propriului popor, care s-a pomenit el singur să fie „dușman al poporului”. Să nu uităm de colectivizarea forțată,  teroarea roșie, care a umplut spațiul sovietic cu lagăre — depozite de forță de muncă  neplătită,  de „troica” –  trei funcționari din partea puterii sovietice, partidului bolșevic și NKVD-ului hotărau soarta a sute de mii de oameni, foamete organizată în Ucraina — Golodomor și multe alte crime ce vor urma au fost pietrele de temelie ale unei „societăți fericite”, lipsită de asuprire.

Dar să ne întoarcem la istoria fotografiei cu „oameni cu ținute impecabile”.

La 16 septembrie 1926, Alexandru Averescu, prim-ministrul României, semnează Tratatul de prietenie și colaborare româno-italian, care a fost ratificat la 18 iulie 1927. Cu semnarea acestui tratat în România sosește ducele de Spoletto (octombrie –noiembrie, 1926). Acesta a  fost nu altcineva decât Emanuele Filiberto Vitorio Eugenio Alberto Genova Giuseppe di Savoia (1869 -1931). Principele a fost însoțit la București de mareșalul Pietro Badoglio (1971-1956), care era un bun prieten a lui Averescu, dar și o persoană influentă din anturajul lui Mussolini. La propunerea  lui Averescu, la 10-13 noiembrie, Pietro Badoglio face o vizită în Basarabia. Vizitează Tighina, de unde se întoarce în seara zilei de 12 noiembrie. Însoțit de suita sa, el vine la Ședința festivă organizată de Consiliul municipal Chișinău, unde este primit cu aplauze de către consilieri. Mareșalul primește în dar „Monografia Basarabiei”  și totodată este dată citirii Diploma prin care mareșalului Pietro Badoglio i se acordă titlul de Cetățean de Onoare al mun. Chișinău. Ca răspuns la înalta distincție, Pietro Badoglio a spus aceste frumoase cuvinte: „Popoarele român și italian sunt înfrățite nu numai prin sânge, ci și prin suferințele pe care le-au suportat împreună. Viața ambelor popoare a fost marcată de zile negre. Eu, ca fiu al poporului italian, iubesc poporul român și iubirea mea este de la frate la frate. Eu nu sunt diplomat, ci soldat, și repet ceea ce am spus de atâtea ori de când sunt în România: la nevoie mareșalul Badoglio e cu voi și veți fi mulțumiți de el”. La acea adunare extraordinară au luat cuvântul  Arhiepiscopul Gurie, Pan Halippa și alt personalități (O. Țîcu, „Ratificarea tratatului basarabean. Ezitările Italiei”).

Aș presupune că la sugestia lui Pan Halippa, a doua zi, la 13 noiembrie, mareșalul a decis să meargă în vizită la Soroca. Însă inscripția de pe fotografia cu pricină confirmă, de fapt, o ală dată: „Excelența sa mareșalul Badoglio în fața Cetății Soroca în ziua de 11 noiembrie 1926”. Și această dată este confirmată de un martor ocular, de scriitorul Dimitri Iov, care, fiind și deputat de Soroca, împreună cu alte personalități sorocene, l-a întâmpinat pe mareșalul  Badoglio la marginea județului  Soroca. Pietro Badoglio venea de la Bălți. În acele zile Badoglio colinda Basarabia ca să cerceteze existența covârșitoare a elementului românesc în Basarabia realipită la România și nerecunoscută încă de Italia. A fost însărcinat de Emanuele Filiberto Vitorio să umble, să vadă și să audă, mai ales să audă Basarabia

− Mareșalul, un bărbat înalt cu nasul prăbușit între sprâncene, era întovărășit de soția lui, o frumusețe de italiancă, de fiul său semănând mamei, de un colonel aghiotant și o contesă urâtă. În drum spre Soroca cortegiul s-a oprit în primul sat  ieșit în cale — Izvoare. Oamenii, slobozi de lucrările agricole, au ieșit de la mic la mare  să vadă acele fețe deosebite ce le-a tulburat viața pașnică de la sat. Primarul comunei, Alexandru Gălușcă, i-a întâmpinat cu pâine și sare, după cum este obiceiul. A rostit și câteva cuvinte de bun venit. Cum primarul comunei vorbea rar, lat și cumpătat  în graiul moldovenesc, mareșalul Badoglio s-a întors uimit către soția sa și a întrebat-o:

− Tu ai înțeles ce-a spus?

− Aproape tot, răspunse italianca, mirându-se.

După cum povestește Dimitrii Iov despre vizita lui Badoglio la Soroca: ”Eu cred c-a înțeles mareșalul că nu mai e nevoie să vadă și să cerceteze, ci numai să asculte. La Izvoare, istoria se vorbea…”.

Multe le-au plăcut italienilor în Basarabia, dar cel mai mult căciulile pe care le purtau țăranii. Nu mai văzuseră asemenea îmbrăcăminte a capului. Atunci i-a venit un gând lui Dimitri Iov și l-a pus în aplicare în momentul cum cortegiul a ajuns la Soroca. După scurta întâlnire cu sătenii din Izvoare, oaspeții s-au urcat în automobil și au pornit spre Soroca. Alexandru Gălușcă a alergat după ei ca să le dea pâinea. Numai că pâinea era un colac mare, cât o roată de plug, rumen și împletit în șase vițe, pe care italianul l-a dat gata până la Soroca.

La Soroca, la fel au fost întâmpinați cu un bun sosit, după care au mers cu toții la frumoasa clădire a prefecturii, apoi au vizitat Cetatea Soroca. Unii s-au suit și pe metereze. „Era pe la mijlocul lui noiembrie și dinspre Ucraina bătea un vânt subțire și brici de tăios. Spicuia și puf de omăt. Italienii noștri aveau paltoane bune, dar pe cap niște sfrijite de pălării, niște gambete pe sub care intra firul frigului de li se făceau sfeclă urechile.

După ploile ce se potoliseră nu demult, Nistrul venea mare, din mal în mal, cotind mereu,  în meandre dese, parcă s-ar juca de-a v-ați ascunselea, până ce în celălalt capăt al orașului, la Podul Bechirului, cotește pe sub înălțimi și s-ascunde în pădurea Trifăuți. Izbind în stânci, valurile vorbesc tare, să trezească poveștile. Cu o mie și multe sute de ani în urmă, pe aceste ziduri or fi suit alți călători ai Romei, care nu veneau să ne cerceteze cine suntem, pentru că aici, la Soroca, veneau la ei acasă.

La clubul orașului a fost  oferită de autorități o masă la care au participat la 70 de invitați. Au arătat pe masă ceea ce românii îi zic belșug și primire românească. Însă gazdele la un moment i-au zăpăcit cu totul pe italieni când  le-au pus înainte delicioase mâncăruri de broaște și niște strașnice macaroane a la Neapole, gătite de o domnișoară pripășită nu de mult prin Soroca.

− A-a, a-a, s-au mirat italienii când au văzut bunătățile. Cine le-a făcut?

Avocatul Iordănescu, de față la masă, răspunse:

− Apoi broaștele în țara noastră sunt mâncare națională, domnule mareșal.

Se înfrățise românul sorocean cu italianul  nu numai prin grai, dar și prin mâncăruri.

Când oaspeții s-au așezat la masă, Dimitri Iov a chemat niște căciulari, strașnici meșteri, și i-a rugat să facă cinci căciuli din cele mai frumoase pielicele pe care le aveau. Meșterii au luat măsura gambetelor rămase  la cuier și când s-au isprăvit oaspeții cu multă și gustoasă mâncare și băuturi alese, dar și discursuri, cușmele erau gata. Trei negre crețe, cu luciul de păcură și două în culoarea coajei de castană coaptă, în valuri regulate, cu ușor spic argintiu… O minune…

După ospăț, când au dat să plece, s-a dovedit că au dispărut pălăriile italienilor. Mareșalul Pietro Badoglio a rămas cu totul uimit. Cum așa să dispară pălăriile? Atunci a apărut Dimitri Iov cu cele cinci căciuli deosebite.

Ca și la „mâncarea cu broaște”, tot așa s-au minunat frații italieni veniți de la „maica Romă cea bătrână”.

Afară începuse a fulgui. Cei cinci italieni s-au îndreptat spre mașini precum cinci gospodari moldoveni, get-beget (Dimitri Iov, Scrieri, vol. 2, Amintiri  politice, p.406-408, Ch.,  Știința, 2017). La 16 noiembrie 1926, mareșalul Pietro Badoglio a plecat din România.

Nicolae Bulat, Muzeul de istorie și Etnografie din Soroca

1 COMENTARIU

  1. Nu-u-u , Nicolae … Episodul „mîncarea cu broaşte” m-a dat jos !.. Se aseamănă cu o snoavă transmisă din gură în gură de către moldovenii şugubeţi . Dar , deşi a fost posibil să fie un fapt real , eu , de exemplu , nu m-aşi fi încumetat să-l inserez în ţesătura relatări respective. Asta o zic , dîndu-mi seama perfect de bine , că tu nu ai fi istoricul Nicolae Bulat , în asemenea caz … Opinia mea : încă odată ai confirmat , că moldoveanului îi este caracteristică poziţia încovoiată a fratelui mai mic vizavi de tot ce e străin şi cu aere de superioritate . Cît şi dorinţa lui nesăbuită de a fi pe plac şi de a fi la îndemînă. Pînă şi în prezent , la distanţă de circa 100 de ani , unii dintre ai noştri se mai căciulesc privind pozele expuse : ” Vai , ce ţinută , ce vestmentaţie , cîtă demnitate !..” Ce să mai zici de bieţii moldoveni ai anului 1926 ?!. Sigur sunt , că la Bucureşti mareşalul nu a fost ospătat cu broaşte . Şi asta , vorbeşte despre ceva … P. S. Aşi da mult , să citesc astăzi ceva, spre a reacţiona precum cîndva , savurînd un vers inserat în lucrarea faimosului Aureliu Busuioc ” Singur în faţa dragostei ” : ” //Avem o zi . N-o are fiecare // //Din zilele ce-atîtea ni s-au dat.// // Noi nu sărim slugarnici în picioare , //Cînd intră senatorii în senat .// //Ci stăm pe scaun drept , înalti şi siguri // // Şi nu răspundem noi , ci întrebăm …//” Nicolae , tu ştii, că îţi port respectul în deplină măsură . Dar , iată , ce gînduri mi-a provocat „ospăţul cu broaşte”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.