De ce a fost demolată biserica medievală de lângă Cetatea Sorocii?

0
321

Lăcaşurile medievale de cult ale vechiului târg al Sorocăi, demolate în anii ‘20-‘30 ai secolului al XIX-lea, deocamdată, nu au beneficiat de atenţie din partea cercetătorilor, respectiv – de studii istorice sau arhitecturale. În contextul lucrărilor de restaurare a cetăţii Soroca începute în anul 2013 şi al discuţiilor privind sistemul de fortificaţii exterioare ale acesteia, deosebit de importantă se prezintă punerea în valoare a informaţiilor despre biserica Sfinţii Arhangheli, care sute de ani s-a înălţat în vecinătatea imediată a fortificaţiilor sorocene, făcând parte integrantă din imaginea arhitecturală a cetăţii şi oraşului medieval. Acest studiu a permis, printre altele, reluarea unei cercetări anterioare pe subiectul în cauză, efectuată în cadrul tezei de doctorat.

Primul document cunoscut care denotă prezenţa în oraşul Soroca a unui edificiu de cult este o diplomă domnească din anul 1606 prin care se întărea vinderea de către fiii preotului Climente din Soroca a unei moşii de pe râul Căinar. Documentul conţine informaţia că preotul intrase în stăpânirea moşiei respective pe timpul domniilor lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568) şi a lui Bogdan Lăpuşneanu (1568-1572), atestând astfel, fie şi în mod indirect, existenţa în Soroca a unui lăcaş de cult ortodox deja pe la mijlocul secolului al XVI-lea.

Pe moşia medievală a oraşului Soroca a existat un aşezământ monastic consacrat Sfântului Nicolae, care însă în niciun caz nu poate fi interpretat în sensul existenţei în oraş a unei biserici parohiale cu acest hram, precum se afirmă într-o serie de publicaţii şi studii privind istoria Sorocăi. Într-un document din 25 noiembrie 1606, domnul Ţării Moldovei, Simion Movilă, întărea stăpânirea mănăstirii Sfântul Nicolae din Soroca asupra unei povarne.

Pe data de 2 mai 1610, acestui aşezământ monahal, care era închinat mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos, îi este donată o parte din moşia satului Stoicani. Actul de donaţie a fost confirmat la 18 februarie 1612 prin diploma principelui Ştefan Tomşa. Alte documente referitoare la mănăstirea în cauză nu sunt cunoscute. Totodată, nu dispunem de niciun fel de date care ar permite identificarea amplasamentului acesteia. Cel mai probabil, ea a fost situată în extravilanul localităţii, pe moşia de care dispunea oraşul. Nu excludem că „schitul Soroca“, care purta şi el hramul Sf. Nicolae, întemeiat pe la mijlocul secolului al XVIII-lea într-o poiană situată la jumătatea dealului Sorocăi, a fost un „urmaş“ al deja menţionatei mănăstiri „Sfântul Nicolae din Soroca“ de la începutul secolului al XVII-lea.

Dacă este să ne întoarcem la problema lăcaşelor de cult parohiale de aici, în anul 1657, în cadrul unei descrieri sumare a localităţii Soroca, călătorul otoman Evliya Celebi remarcă prezenţa aici a cetăţii, a unui număr important de case, precum şi a unei biserici. Nouă ani mai târziu, în 1666, documentele menţionează hramul bisericii locale – Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Acestei biserici, în 1757, principele Constantin Cehan Racoviţă îi donează un teren de pământ din moşia oraşului. În planul cetăţii Soroca elaborat în anul 1769, în apropiere de fortificaţie este reprezentat schematic un edificiu de cult. Nu i se menţionează hramul, dar se notează că biserica dispune de un turn-clopotniţă.

În anul 1789 este redactat încă un plan al cetăţii Soroca. Dacă în planul din 1769 biserica era „amplasată“ între cetate şi malul fluviului, în planul din 1789 amplasamentul edificiului de cult este diferit, biserica fiind situată mai la deal, mai departe de apa Nistrului. În general, planul din 1789 este mult mai elaborat, edificiul de cult de lângă cetate beneficiind de o configuraţie specifică. Totodată, aici se menţionează şi hramul de Sfinţii Arhangheli pe care îl purta. Planul respectiv a permis estimarea structurii şi a dimensiunilor vechiului lăcaş de cult (a se vedea în continuare). Arhitectura sfântului lăcaş reflectă clar epoca de construire a acestuia – secolul al XVII-lea, oricum, nu mai devreme de finele secolului al XVI-lea. Nu excludem că pe acest amplasament sau undeva în apropiere a existat şi o biserică mai timpurie.

Planul din 1769 deocamdată este unica sursă documentară care relevă calitatea de lăcaş de cult a încăperii de la nivelul secund al turnului de intrare în cetate, paraclisul cetăţii de piatră de la Soroca actualmente fiind unicul lăcaş de cult medieval păstrat în oraş. În acest context, apare problema relaţiei pe care o avea biserica Sfinţii Arhangheli, situată la circa 60 metri de cetate şi paraclisul din turnul de intrare al fortificaţiei. Conexiunea bisericii Sfinţii Arhangheli cu fortificaţiile exterioare, de pământ şi lemn, ale cetăţii, a determinat în unele perioade (spre exemplu la 1789) includerea lăcaşului de cult în sistemul acestor fortificaţii.

Paraclisul cetăţii era utilizat şi în calitate de loc de „depozitare“ a hersei (în poziţie ridicată), care (în poziţie coborâtă) servea drept baraj suplimentar al accesului în curtea cetăţii. Spaţiul interior al paraclisului adăpostea şi mecanismul de ridicare a hersei. Dacă este să admitem că cetatea dispunea de porţi în formă de pod basculant, mecanismul de ridicare a acestuia trebuia să fie amplasat şi el în încăperea paraclisului. În timpul când hersa era ridicată, încăperea paraclisului era divizată în două, devenind impracticabilă pentru oficierea serviciilor divine. Utilizarea normală a paraclisului putea fi realizată doar în timpul când hersa era coborâtă, fapt ce se întâmpla, de regulă, pe timp de război sau în timpul altor grele încercări la care era expusă localitatea, când accesul în cetate era restricţionat/blocat. Biserica Sfinţii Arhangheli deţinea în primul rând calitatea de biserică parohială, deservind necesităţile spirituale ale cetățenilor Sorocăi, terenul din jurul edificiului fiind utilizat drept cimitir.

Totodată, reieșind din amplasamentul specific al bisericii, putem admite că ea era utilizată şi de garnizoana cetăţii. Acest lăcaş de cult servea şi drept sediu al protopopilor de Soroca. Cetatea şi biserica Sfinţii Arhangheli marchează nucleul de la care a pornit dezvoltarea urbană a localităţii. Creşterea oraşului de-a lungul drumului care urca dealul sorocean (aliniindu-se/urmând într-un fel cursul pârâului Racovăţ) s-a realizat pe parcursul a câteva secole. Procesul constituirii noii mahalale a oraşului, formate din locuitorii aşa-numitei Uliţe Mari, are loc aproximativ în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Respectiv, cam pe atunci s-a pus problema edificării în Soroca a celui de-al doilea lăcaş de cult, ulterior sfinţit în numele Adormirii Maicii Domnului. Deocamdată, nu dispunem de date care să precizeze timpul construirii noii biserici, precum şi faptul dacă aceasta dintru început a fost construită din piatră sau, într-o primă etapă, a fost construită din lemn. În anul 1774, când în Soroca este atestată prezența a 4 preoți și 3 dascăli, cea de-a doua biserică a orașului deja exista.

În anii 1812-1813, în Soroca este atestată existenţa a două biserici, ambele construite din zidărie de piatră: biserica Sfinţii Arhangheli şi biserica Adormirea Maicii Domnului. În scurta descriere a bisericii Adormirii Maicii Domnului, care era amplasată pe latura dinspre pârâul Racovăţ a aşa-numitei Uliţe Mari a oraşului, se remarcă în mod special îngrădirea curţii ei cu un zid de incintă. Totodată, se menţionează prezenţa a 4 fisuri profunde, care au afectat grav corpul bisericii după marele cutremur din 1802. Conform documentelor, la 1815, în statele bisericii Adormirea Maicii Domnului erau înregistraţi doi preoţi, un dascăl şi un diacon. Parohia era compusă din 88 de gospodării, care întruneau 434 de persoane, dintre care 227 de sex masculin şi 207 de sex feminin.

Datele statistice din 1817 atestă prezenţa în oraşul Soroca a 5 preoţi, 1 diacon şi 3 dascăli. În calitate de birnici aici erau înregistraţi 147 de capi de familie, 21 de văduve şi 41 de burlaci. Pe data de 7 iunie 1821 guvernatorul civil al Basarabiei, Constantin Catacazi, scria autorităţilor eparhiale ale Basarabiei despre situaţia critică în care se afla edificiul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Soroca drept rezultat al cutremurelor şi căderii de fulgere, fapt care făcea deosebit de periculoasă oficierea în continuare aici a serviciilor divine.

Dicasteria Duhovnicească din Chişinău ia decizia de a sigila de urgenţă acest edificiu de cult, transferând preoţii în biserica Sfinţii Arhangheli, de lângă cetate. Biserica medievală a Adormirii Maicii Domnului a fost demolată, iar piatra – reutilizată la alte construcţii. Prezenţa turnului-clopotniţă la biserica Sfinţii Arhangheli şi situarea ei în apropiere de Nistru se menţionează şi într-un dosar de arhivă redactat în anii 1821-1824 în legătură cu o serie de furturi din bisericile din zona Sorocăi.

Pe data de 26 noiembrie 1829 are loc un cutremur puternic, care a deteriorat structura de rezistenţă a lăcaşului. Boltirile şi pereţii bisericii au fost afectate în câteva locuri de profunde fisuri longitudinale şi transversale. În martie 1830 protopopul de Bălţi, Avramie Antonovski, de circumscripţia căruia ţinea pe atunci oraşul Soroca, adresează lui Dimitrie Sulima, arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, un raport în care descrie starea bisericii. Arhiepiscopul a cerut ca enoriaşii să comande arhitectului regional sau unui alt arhitect autorizat expertiza stării tehnice a bisericii şi elaborarea proiectului de consolidare cu specificaţiile şi explicaţiile de rigoare.

Preoţii, enoriaşii şi proprietarul moşiei oraşului decid să comande proiectul în cauză arhitectului Anton  Weissmann. Arhitectul cercetează edificiul, concluzionând că el a cedat cutremurului din cauza durităţii scăzute a materialelor din care a fost edificată construcţia şi neîntăririi pereţilor ei cu legături de fier. Proiectul elaborat, împreună cu o solicitare de binecuvântare a reparării bisericii, a fost transmis autorităţilor eparhiale. Dimitrie Sulima însă a respins proiectul, reiterând cererea făcută de el în luna martie ca arhitectul angajat să dispună în mod obligatoriu de autorizare/atestare şi ca documentaţia să fie însoţită de specificaţiile şi explicaţiile necesare. El adresează o scrisoare către guvernatorul civil al Basarabiei, Akinfie Sorokunski, cu solicitarea delegării la Soroca pentru scopul enunţat a unui arhitect, fapt despre care să fie înştiinţaţi şi enoriaşii.

Guvernatorul civil decide a-l delega la Soroca pe Andrei Rosiţki, adjunct al arhitectului regional. În luna august Andrei Rosiţki raportează autorităţilor eparhiale rezultatele cercetărilor efectuate la Soroca. Starea gravă în care ajunsese biserica el o explica, pe de o parte, prin acţiunea combinată a apei şi zăpezii, care pe parcursul ultimilor şapte ani au pătruns prin acoperişul deteriorat şi lăsat fără îngrijire al sfântului lăcaş, iar pe de alta, prin acţiunea nefastă a cutremurului din 1829. În ceea ce priveşte posibilitatea reparării edificiului de cult, pentru aceasta era necesară desfacerea bolţilor şi pereţilor bisericii până la nivelul ferestrelor.

 

 

 

 

Totodată, în opinia lui Rosițki, acest fapt nu excludea că ulterior se va constata necesitatea desfacerii zidurilor până la nivelul fundaţiei, trăinicia căreia, la rândul ei, va trebui verificată. Ca rezultat, se va putea vorbi mai degrabă de construirea unei biserici noi, nicidecum de repararea celei existente. Andrei Rosiţki raporta acordul preoţilor, enoriaşilor şi proprietarului oraşului Soroca de a desface/demola biserica Sfinţilor Arhangheli şi de a construi în loc o biserică nouă. Respectiv, el îşi exprima disponibilitatea să elaboreze proiectul noii biserici şi să-l prezinte arhiepiscopului spre examinare.

La 9 august 1830 Dimitrie Sulima acceptă raportul lui Rosiţki, aprobă demolarea bisericii medievale a Sfinţilor Arhangheli şi dispune depozitarea temporară a tuturor odoarelor acesteia într-un lăcaş de cult din zonă, până la edificarea noii biserici. Astfel, şi a doua biserică medievală a oraşului este supusă demolării, Soroca rămânând pentru circa 12 ani fără de lăcaş de cult.

Pe data de 26 mai 1831 arhiepiscopul aprobă proiectul noii biserici de zid a Sfinţilor Arhangheli care urma să se construiască în oraşul Soroca. Construcţia bisericii a demarat doar către finele deceniului şi pe alt amplasament, pe cel al bisericii demolate a Adormirii Maicii Domnului. Deoarece nu s-a reuşit depistarea documentelor care se referă la acest subiect, nu sunt cunoscute raţionamentele care au stat la baza deciziei de transfer al construcţiei pe un alt amplasament. Pe cât se pare, adoptarea acestei decizii s-a produs în contextul începerii lucrului asupra planului de sistematizare urbană a Sorocii, care, printre altele, a promovat extinderea localităţii şi transferul tuturor instituţiilor importante ale acesteia de la linia Nistrului mai spre interiorul urbei.

Posibil, amplasamentul bisericii Adormirea Maicii Domnului s-a considerat a fi mai favorabil decât cel al bisericii Sfinţii Arhangheli atât din punct de vedere al protejării de revărsările Nistrului, cât şi din punct de vedere al poziţiei faţă de noul centru în formare al localităţii. Noua biserică a fost finalizată în anul 1842 și a fost sfinţită în numele Adormirii Maicii Domnului, conform hramului edificiului de cult care a existat aici anterior. Biserica era de zid, învelitoarea acoperişului fiind din şindrilă (în 1852 şindrila a fost înlocuită cu tablă de fier). Iniţialmente, dispunea de o clopotniţă de lemn pe patru stâlpi, acoperită şi ea cu şindrilă.

Planul oraşului Soroca elaborat în anul 1846 atestă prezenţa noii biserici Adormirea Maicii Domnului, iar lângă cetate planul atestă doar prezenţa vechiului cimitir al bisericii Sfinţii Arhangheli, desfiinţat și el câteva decenii mai târziu.

Imaginea arhitecturală a bisericii medievale Sfinţii Arhangheli poate fi reconstituită în baza configuraţiei planului bisericii de pe planul cetăţii Soroca din 1789. Era un edificiu de circa 21 m lungime, segmentat în trei compartimente: altar, naos şi pronaos. Naosul cuasipătrat era flancat de două abside semicirculare puternic alungite în axă. Dinspre est el era mărginit de absida semicirculară, decroșată a altarului. Dinspre vest naosului îi era ataşat un turn-clopotniţă, primul nivel al căruia servea drept pronaos.

Accesul la nivelurile superioare ale turnului era practicat prin intermediul unei scări elicoidale, înglobate unui turnuleţ ataşat faţadei de sud a clopotniţei. Această configuraţie a planului bisericii Sfinţii Arhangheli, insolită în arhitectura ecleziastică moldovenească de epocă, ar fi creat probleme de interpretare dacă peste Nistru, pe teritoriul vecin al Podoliei (Ucraina), nu ar fi existat un edificiu de cult cu un plan foarte asemănător – biserica Sfântul Onufrie din localitatea Gusjatyn, diferenţa de bază fiind doar în modul de executare a scării de acces în turn.

O biserică mult mai târzie, dar asemănătoare în ceea ce priveşte dimensiunile şi configuraţia generală a planului, a existat și la Chişinău (biserica Sfântul Ilie). Cu titlu de ipoteză, considerăm că se poate vorbi de existenţa în arhitectura Ţării Moldovei a unei biserici-prototip dispărute, care a servit drept sursă de inspiraţie la edificarea acestor, dar poate şi a altor, neajunse până în zilele noastre, edificii de cult.

Conform exemplului oferit de biserica din Gusjatyn, dar şi de biserica Sfântul Ilie din Chişinău, naosul bisericii din Soroca trebuia să fie boltit de un semicilindru aplatizat, care, în dependenţă de nivelul de amplasare a planului naşterii bolţii, era penetrat sau nu de lunete în dreptul ferestrelor şi absidelor. Soluţia neobişnuită pentru arhitectura Ţării Moldovei de amplasare a unei scări circulare de acces la nivelurile superioare ale clopotniţei în cadrul unui turnuleţ ataşat faţadei bisericii era utilizată plenar în arhitectura de epocă a Ţării Munteneşti [de exemplu turnul-clopotniţă al bisericii mănăstirii Strehaia sau al bisericii schitului Cornet etc.].

Propunem o variantă de reconstituire a planimetriei interioare a bisericii Sfinţii Arhangheli din Soroca, drept exemplu pentru această reconstituire servindu-ne planul bisericii Sfântului Onufrie din Gusjatyn. Una dintre etapele importante de valorificare a complexului fortificat de la Soroca constă în identificarea locului de amplasare a bisericii Sfinţii Arhangheli şi punerea în evidenţă a vestigiilor acesteia. Muzeificarea fundaţiilor bisericii va spori valoarea ansamblului cetăţii Soroca şi va pune în evidenţă o pagi nă importantă din istoria arhitecturii oraşului Soroca, respectiv, din istoria arhitecturii Ţării Moldovei.

Sergius CIOCANU, (Cetatea Soroca – istorie, memorie și tradiții seculare: Materialele conferinței, 4-5 aprilie 2014, Soroca)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.