Amintiri din copilărie… cu Nicolae Bulat

0
466

M-am născut în februarie 1952, în zilele când Vifor Negru cernea peste satul meu natal troiene de un stat de om. Tot atunci am primit primul meu cadou — o sanie din lemn de nuc cu bouri, confecţionată de tatăl meu, Andronie Bulat. Mulţi ani m-a dus săniuța în spate prin văile Cureşniţei, satul meu natal.

Sunt multe sate frumoase în Moldova, dar cel mai frumos rămâne satul meu, unde se întâlnesc sub o horboţică de cer albastru dealurile împădurite, izvoarele cu apă cristalină, râul repede, multe, multe lăcrămioare și un rai de privighetori. Pe acest picior de plai mi-am petrecut copilăria frumoasă, cu griji şi fără. Aici am învăţat carte, ajutor fiindu-mi mama, Daria Bulat (Jamba). De mic copil mi-au insuflat părinţii că ştiinţa este mai aducătoare de fericire decât neştiinţa. Tot de mic copil am lucrat prin gospodăria noastră, trecând şi printr-o mică şcoală a vieţii — de la păscut gâştele la crescut legume, — doar trebuia să existăm. „Ochii sperie, mâinile bucură”, spunea mereu mama când noi, cei tei copii — eu, fratele Vladimir (foto) şi sora Valentina, schimbam scăldatul la Nistru pe lucrul din grădină. Trebuia să ne întreţinem cumva. Salariile erau de mai multe ori de la o datorie la alta. Era greu, dar de câte ori veneam cu mama la oraș, numaidecât treceam prin librărie, de unde mă pricopseam cu ceva cărți. Duminica mergeam la biblioteca satului și cu mare răbdare așteptam o oră-două până nu venea bibliotecara Sanda, care mai rătăcea uneori pe două cărări. Eram copii ascultători, dar totuşi,… odată, în ajunul sărbătorilor de Paşte, mama, văruind casa, m-a rugat să iau seama de fratele mai mic, ca nu cumva acesta să deseneze pe pereţii casei. Parcă în oglindă a privit mama. Fratele ca înadins a găsit un creion şi s-a pus pe treabă. Munca lui asiduă s-a terminat cu desenarea unei galactici în formă de spirală. Radiera mă putea salva de capodopera de pe perete, dar în loc de aceasta, eu am convocat de urgenţă Consiliul Moştenitorilor, am ascultat explicația vinovatului, sfaturile surorii şi am hotărât să văruim locul cu pricina. Din trei voturi trei pro. Unanim!!! Puteţi să vă imaginaţi „bucuria” mamei! La toate întrebările tăceam chitic precum baboii în cârligul undiței. Un lucru pot să vă mai spun, că la cel care a văruit a rămas var sub unghii. Numai în așa fel mama a găsit ”meșterul”. Și acela eram eu! Iar mamei nu i-a rămas altceva decât să mai văruiască încă o dată un perete de casă!

Află și alte amintiri din copilăria sorocenilor aici – observatorul.md/tag/amintiri-din-copilarie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.