Bauska – exemplu pentru Soroca

0
192

În timpul unei vizite anterioare de studiu în Letonia, oferită de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, am vizitat şi municipiul Bauska, localitate din sud-vestul acestei ţări. Bauska este puţin mai mică decât Soroca cu vreo 26 de mii de locuitori şi are multe asemănări cu oraşul nostru. Datorită situării cândva la hotarul cu Rzeczpospolita (Uniune statală polono-lituaniană cu care eram şi noi vecini pe Nistru – n.a.) aici a fost ridicat un castel care avea şi rol de apărare.

Vechi de vreo cinci secole, ruinele acestuia s-au păstrat şi astăzi. O parte din el a fost renovat, altă parte este conservată şi a ajuns până în zilele noastre. Oraşul din zona denumită “porţile de sud ale Letoniei” s-a dezvoltat în special după integrarea statului în Uniunea Europeană. Timp de cinci ani au fost implementate proiecte cu finanţare europeană în valoare totală de peste 30 milioane de euro, printre care reînnoirea sistemului de apeduct şi canalizare (7 milioane euro), restaurarea unui pod şi a unei străzi (5 milioane de euro) şi altele. Castelul este principala atracţie turistică a localităţii, iar în fiecare an vin în mediu peste cinzeci de mii de turişti.

Māris Skanis, directorul şi ghidul cetăţii-castel (un fel de Nicolae Bulat de-al nostru — n.a.), este stimat de localnici şi apreciat la nivel naţional, fiind decorat cu cea mai înaltă distincţie din stat, ne-a povestit despre istoria acestui monument şi despre etapele de renovare şi restaurare. În total lucrările au costat 6 milioane de euro, iar astăzi aici au loc şi concerte de muzică medievală, iar personaje îmbrăcate în straie de epocă te salută la tot colţul. 

Dar localnicii nu s-au limitat doar la această atracţie turistică, ci au creat şi altele. În centrul oraşului a fost construită “Bauskas rātsnams”, o clădire cu arhitectură istorică ce seamănă cu fosta primărie din secolul al XVII-lea. Astfel, turiştii curioşi, dar şi localnicii au început a da târcoale acestei construcţii deosebite, unde a fost deschis şi un Centru de informare turistică. “Pentru turişti este foarte important ca în fiecare an să vadă o nouă atracţie turistică sau altceva ce i-ar atrage atenţia, ne spunea Inesse Turkupole-Zilpure, administratoarea acestei instituţii din cadrul administraţiei publice locale.

Foarte mulţi turişti veneau de obicei să vadă Castelul din Bauska, iar de curând în atenţia călătorilor este şi această clădire. Chiar în preajma centrului de informare turistică au apărut cafenele şi o galerie de artă. Clădirile de la marginea oraşului care erau pustii ani de zile acum au început a fi cumpărate. Oamenii de afaceri simt că aici vine tot mai multă lume şi există posibilitate şi pentru dezvoltarea lor”. Noul simbol turistic al oraşului a prins la public, iar anul trecut pe aici au fost deja peste patrusprezece mii de turişti. În “Bauskas rātsnams” ei pot afla informaţii cu privire la infrastructura turistică, primi hărţi gratuite, cumpăra suvenire, admira expoziţii de obiecte şi mobilier de epocă. Tot aici, într-o sală special amenajată, au loc şi conferinţe sau ceremonii de înregistrare a nunţilor.

“Când nu exista un Centru de informare turistică, aveam mai puţini vizitatori, acum însă, cu o aşa clădire, sunt tot mai mulţi, ne declara Raitis Abelnieks, preşedintele consiliului novad-ei, un fel de raion la noi. Cei care trec prin preajmă se opresc, fac fotografii şi intră să vadă ce este în interior. Când am început schimbările pentru transformarea oraşului într-o localitate turistică, şi agenţii economici au început a fi mai activi. Şi viaţa culturală este mai plină de evenimente, au loc concerte cu muzică baroc şi din perioada renaşterii, dar şi festivaluri de muzică modernă”.

Bauska ar fi un exemplu pentru Soroca şi soroceni — căsuţe amenajate cu gust, monumente puse în valoare, străzi îngrijite şi oameni care aruncă gunoiul doar în urne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.