Ce nu ştiai despre ouăle de Paști?

0
97

Paştele a bătut la uşă, iar sărbătoarea Învierii lui Iisus are ca simbol oul de Paşte. Există numeroase poveşti şi legende despre ouăle de Paşte, după cum vă vom arăta în cele ce urmează:

*Oul tradiţional de Paşte este oul de găină, dar au devenit simbolice şi ouăle de ciocolată. Peste optzeci de milioane de ouă de ciocolată sunt vândute în fiecare an de Paşte.
*Oul de Paşte a fost la originea lui un dar. Egiptenii dăruiau sclavilor pe care îi eliberau un ou, de aceea grecii antici au considerat că oul este un simbol al vieţii şi al renaşterii.
*Oul de Paşte era deseori galben, fiind colorat prin fierbere cu foi de ceapă. Culoarea nu a fost aleasă întâmplător, ouăle galbene semnificând bogăţia prin asocierea cu ouăle de aur.
* Înainte de 1873, oamenii foloseau ouă de lemn sau de carton pe care le pictau şi le dăruiau copiilor. Erau folosite şi cele din porţelan, dar erau scumpe. Primul ou de ciocolată a fost făcut în 1875, într-o cofetărie din Belgia. Prima dată ouă de ciocolată au fost puse în vânzare în Germania, câţiva ani mai târziu. Erau ca şi azi, împachetate în hârtie sau aşezate în cutii de carton.
* La vechii perşi, Anul Nou începea în ziua echinocţiului de primăvară, ocazie pentru care preoţii vopseau ouă în galben şi roşu, pe care le dăruiau copiilor şi tinerilor. Perioada coincide cu Paştele evreiesc, mereu aproape de Paştele creştinilor.
*În Roma Antică, tinerii vopseau ouă în roşu şi le trimiteau celor dragi, cu ocazia sărbătorii lui Ianus, sărbătoare a primăverii.
*Finlandezii purtau în buzunare ouă roşii, atunci când trăgeau prima brazdă de plug primăvara. Toate acestea sunt considerate elemente care stau la baza obiceiului de a vopsi ouă de Paşte, dar şi obiceiuri păgâne fără nicio legătură cu obiceiul creştin al ouălor roşii de Paşte.
*O legendă foarte populară în Europa catolică spune că Maria Magdalena, după ce a fost martoră la învierea lui Iisus, sosită la Roma, i-a dăruit împăratului Tiberius un ou roşu, ca simbol al Învierii.

SURSA: presa internațională

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.