„Proiectul ”Fratele meu de peste Prut”, un proiect de construcție națională”

0
140

Se împlineşte un deceniu de când Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău susţine, din ce în ce mai puternic, unirea cu fraţii români din Basarabia. De zece ani, Elena Năstăsoiu, profesor de istorie al acestui colegiu buzoian, predă elevilor ei lecţii vii de istorie a românilor, implicându-i în proiectul numit sugestiv „Fratele meu de peste Prut”.


Au susţinut-o în acest demers colegii, cadre didactice şi directorul unităţii de învăţământ, Ionel Banu, elevii (peste 300 anual!), părinţii acestor elevi, dar şi firme care au rezonat cu solicitările venite din partea celor implicaţi în proiect şi care au făcut numeroase sponsorizări. Astfel, demersul Colegiului „B. P. Hasdeu” reuşeşte să conecteze anual comunitatea buzoiană la proiectul de ţară numit Basarabia. Pe de altă parte, trebuie să precizăm că i-au stat alături profesorului Elena Năstăsoiu şi prietenii pe care i-a descoperit dincolo de Prut, oameni extraordinari, precum Ana Bejan, primul prefect femeie de pe meleagurile româneşti şi cetăţean de onoare al Judeţului Buzău, dar şi vicedirectorul Liceului „Ion Creangă” din Soroca, Olga Gherghelejiu, cu care colaborează foarte bine.

De altfel, multe dintre activităţile comune s-au petrecut chiar la acest liceu din Soroca… Profesorul de istorie Elena Năstăsoiu, sufletul acestui proiect, a povestit pentru cititorii ziarului Opinia care sunt oamenii dedicaţi acestui proiect, cum s-a pornit la drum, ce s-a făcut până acum şi ce se va realiza în acest an.

− Cum aţi pornit acest proiect? De la ce s-a plecat?
− Eu cred că acesta este un proiect de construcţie naţională. Dincolo de ceea ce donăm oamenilor, construim spirit naţional şi pentru copiii din România, şi pentru copiii de acolo. Am colaborat cu sorocenii în contextul în care o fostă elevă de-a noastră, care a terminat în 2009, basarabeancă, de fapt, a zis să-l comemorăm pe poetul Grigore Vieru. În acest context, l-am cunoscut îndeaproape pe părintele Milea, pe care l-am invitat în amfiteatrul colegiului alături de domnul avocat Sălcuţan. După această comemorare de suflet ne-am gândit să facem ceva concret pentru copiii din Soroca. Şi aşa am început o poveste care s-a derulat an de an; de zece ani de zile mergem în Soroca. Alături de mine în acest proiect au fost domnul profesor Mihai Mâncu, aproape an de an, și doamna Crina Sichim, care m-au însoţit, şi Mihaela Amărică, cea care a organizat spectacole ale Hasdeului, iar banii strânşi din vânzarea de bilete, aproape 7.000 de lei, au luat drumul unei şcoli din Republica Moldova. De fiecare dată am dus haine nou-nouţe pentru trei familii vulnerabile cu copii numeroşi identificate de doamna Bejan, părintele Huluţă şi doamna Olga Gherghelejiu.
− Primele ediţii ale proiectului au fost pentru susţinerea bibliotecilor…
− Primele şase ediţii ale proiectului numit „Fratele meu de peste Prut” au avut în vedere susţinerea bibliotecilor din mediul rural cu carte românească. Astfel, am reuşit să ajungem în primul an la Vasilcău, unde am donat 20.000 de volume de cărţi, în anul 2009. Am mers însoţită de elevi, pentru că ei au muncit luni întregi ca să strângă acele cărţi, să le selecteze. Proiectul s-a realizat prin Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”. Am trimis scrisori de intenţie şi către celelalte şcoli din oraş și din judeţ şi am reuşit să strângem un fond de carte destul de serios pe care l-am dus la Vasilcău. Am fost extrem de impresionaţi, pentru că atunci a fost momentul în care liceului de acolo i s-a dat şi o nouă denumire; a fost botezat după numele lui Grigore Vieru.


− Unde au ajuns donaţiile?
− Şcolile la care am mers cu donaţii de carte sau familiile vulnerabile care aveau nevoie de sprijinul nostru le-am identificat prin Ana Bejan şi prin părintele Sorin Huluţă, părintele paroh al Bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Am mers spre zonele rurale: comuna Alexandru cel Bun, Vasilcău etc. Şi chiar în Soroca am mers de două ori la Liceul „Ion Creangă” şi o dată la Şcoala Gimnazială „D. Matcovschi”. Anul trecut, banii care s-au strâns — peste 100 milioane de lei vechi, i-am donat Şcolii din Vasilcău, pentru că elevii noştri au fost impresionaţi de condiţiile grele în care învaţă acei copii.
− Cum au reuşit elevii hasdeeni să aibă fraţi şi surori peste Prut?
− La ultimele două ediţii am încercat să strângem legăturile culturale între noi, românii de dincoace şi de dincolo de Prut. Am mers cu cadouri pentru copii în preajma sărbătorilor. Ajunsesem undeva la 300 de copii din Colegiul „B. P. Hasdeu” care sprijineau proiectul şi am reuşit să facem o donaţie de circa 110 cutii. Un copil din Hasdeu avea un frate dincolo de Prut. Acesta a fost penultimul proiect. La ultimul, la fel am procedat. Au fost peste 90 de cutii. În fiecare cutie existau rechizite nou nouţe, penar dotat întrutotul, o pereche de mănuşi şi fular, pentru că sunt obiecte universale pe care le puteam folosi fără a avea indicative anatomice ale copiilor respectivi, jucării, cărţi nou nouţe adecvate vârstei, noi ştiind clasa şi vârsta copiilor respectivi. Fiecare copil hasdeean şi-a făcut o fotografie cu un mesaj pentru fratele lui de dincolo de Prut de tipul: „Iubeşte şi nu uita să zâmbeşti!”, „Nu uita de noi!”.
− Cât a contat în realizarea proiectului faptul că în Hasdeu există o cultură organizatorică pe problema voluntariatului?
− Voluntariatul este extrem de important şi aici, în Hasdeu, există o cultură organizatorică pe problema voluntariatului; dar dincolo de voluntariat am vrut să ne dedicăm educaţiei patriotice. Sunt copii care au terminat liceul anii trecuţi şi care merg acum cu mine ca seniori ai proiectului. Dacă noi reuşim ca pe un singur copil din Soroca, sau din Basarabia extrapolând, să-l convingem cât de important este să te dedici cauzei celorlalţi şi să-i arătăm că România este mai aproape decât Rusia, eu cred că am câştigat enorm de mult. Am pornit pe drumul început de părintele Milea. Un drum bătătorit pe care ni l-a deschis şi mulţumesc Lui Dumnezeu că l-am întâlnit, pentru că mi-a deschis ochii. Am dus calculatoare, videoproiectoare, rechizite. Împreună cu doi copii excepţionali ai Colegiului Hasdeu, astăzi absolvenţi, Petruţ Dinu şi Alexandru Drăghici, am organizat anumite conferinţe pe diferite teme. De exemplu, în Anul Centenarului am vorbit despre marile personalităţi care au clădit România Mare; au fost alocuţiuni şi de-o parte şi de cealaltă, presărate cu spectacole de poezie şi cântec românesc. Ne-au sprijinit în proiect şi părinţii Teodorei Tudose, fosta noastră hasdeeancă care s-a sfârşit la 20 de ani; a murit de o boală cruntă. Teodora Tudose a fost unul dintre seniorii proiectului, printre primii copii care ne-au fost alături în acest proiect. Un ultim concurs organizat la Soroca a fost „Ce înseamnă România pentru mine?”.
Un concurs de eseuri, iar elevii seniori ai proiectului Petruţ Dinu, Alexandru Drăghici şi Maria Rotărescu au format juriul. Concursul s-a desfăşurat la Soroca, în biblioteca lor. Am făcut vizite în împrejurimi pentru ca e important să vadă copiii noştri că se vorbeşte româneşte şi că nu este doar o poveste pe care o spun eu la întoarcere; au văzut spiritul românesc al copiilor din Basarabia.


− Lecţie de istorie, dincolo de manuale. Cum decurg orele de istorie despre Basarabia?
− Nu le mai predau elevilor la oră despre situaţia românilor din Basarabia, din Bucovina, aceste provincii româneşti aflate sub stăpâniri străine, pentru că nu mă lasă programa. Atunci cum pot să-i conving pe copiii din ziua de azi că acolo sunt fraţii lor? Iau pe câţiva şi îi duc cu mine în Basarabia. Dar dacă manualele de istorie nu mă mai lasă, eu o fac personal. Atâta timp cât nu mai există pe manualele de istorie scris „Istoria românilor”, ci doar „Istorie”, ne pierdem în acest neant al istoriei universale, în care noi nu ne mai individualizăm ca naţiune. Eu port tricolorul la mână nu doar pe 1 decembrie, ci tot timpul anului. Le-am explicat copiilor că dincolo de a purta tricolorul la mână importantă este însemnătatea lui. Cea mai mare bucurie a vieţii mele este bucuria elevilor mei. Dumnezeu mi-a dat şansa să fac ce îmi place cel mai mult pe lumea asta, adică să fiu profesor.
− Planuri comune cu sorocenii în primăvara acestui an?
− Anul acesta urmează să plecăm la Soroca în perioada 1-4 aprilie, în „Săptămâna altfel”. De data aceasta avem o altă variantă a colaborării noastre, pe teme ecologice. Ne ducem şi participăm împreună la acţiuni de curăţire a parcului şi a unei zone împădurite. Vom planta şi pomi. Profesorul Mihai Mâncu va face o oră de geografie în teren. O să organizăm câteva cercuri pe teme ecologice. Vom avea un spectacol comun. Anul acesta iarăşi „adoptăm” copii. Avem şi un concurs pe teme ecologice, un minispectacol şi ajutăm iarăşi trei familii social vulnerabile. Până acum, cu copiii din Republica Moldova care au venit la noi am ales să mergem la Bucureşti, la Palatul Parlamentului; ne-a ajutat domnul Marcel Ciolacu de fiecare dată, domnul Petre Emanoil Neagu (președintele Consiliului Județean Buzău — n.r.) ne-a sprijinit cu transportul şi le mulţumim. Am desfăşurat activităţi culturale fie în colaborare cu Centrul Cultural „Al. Marghiloman”, am mers la Patriarhie, pentru că istoria merge mână în mână cu credinţa; am mers şi la un film 3D, la Muzeul Antipa, am diversificat vizitele lor şi vizite în judeţul nostru. Anul acesta inversăm segmentul de timp: mergem noi primăvara şi vor veni ei de sărbători la noi.
− Cât timp alocaţi pentru organizarea unui astfel de proiect?
− Un proiect pe cărţi ne ia cam din aprilie–mai, când vin ei, până când plecăm noi, cam o jumătate de an, inclusiv vacanţa de vară, pentru că trebuie să selectezi cărţile. Conferinţele le pregăteam în perioada septembrie-noiembrie. Cam două luni mergem în paralel şi cu banii pe care trebuie să-i strângem. Acum am început semestrul II şi dăm drumul la a căuta sponsorizări, pentru că vrem să sprijinim iarăşi trei familii şi iarăşi ne vor sprijini părinţii Teodorei Tudose.
− Un pic mai multă birocraţie…
− Ne-am descurcat greu birocratic la graniţă. Am fost nevoiţi să facem inclusiv declaraţii de export pentru ajutoarele pe care le-am dus. Birocratic a fost foarte greu. Am fost cuprinşi între Fisc şi Vămi. Dumnezeu ne-a ajutat, vorba părintelui Milea; ne-am descurcat în sensul în care, respectând legea, cu multe greutăţi, am reuşit să facem ce ne-am propus, cu stat în vămi câte 6-8 ore, în frig. Încercări grele. Am trecut peste şi nu o să mă opresc atât timp cât sufletul meu e parte din ţara asta.

Valentina Bucur, OPINIA, BUZĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.