”Observatorul de Nord” și ”Opinia” — două ziare și un singur scop: UNIREA ÎN GÂNDURI ȘI ÎN FAPTE

0
63

Fără mare tam-tam și fără pic de fanfaronadă, zilele acestea s-a produs un eveniment cu adevărat istoric: săptămânalul sorocean OBSERVATORUL de NORD și cotidianul buzoian OPINIA au pus temelia unei colaborări care, cu siguranță, va fi salutată de toată suflarea românească de pe ambele maluri ale Prutului. De altfel, (și) această înfrățire este opera soroceanului buzoian și buzoianului sorocean, părintelui MIHAIL MILEA.

Orice lucrare mare și frumoasă are în „umbra sa” o idee înălțătoare și un om trimis de Dumnezeu să mai facă o minune. Or, ideea înfrățirii dintre presa buzoiană și cea soroceană „plutea în aer” de mai multă vreme, iar persoana care urma să facă „joncțiunea” se lăsa așteptată. Până la urmă, Dumnezeu a vrut, iar părintele Mihail Milea a făcut — două ziare independente, OBSERVATORUL DE NORD de la Soroca și OPINIA de la Buzău și-au dat mâna pentru că ambele urmăresc același scop — Unirea în gânduri și în fapte.
De altfel, istoria și destinul ne-au dorit aproape încă de la începuturile independenței. Județul Buzău a fost printre primele din Țară care a întins sorocenilor o mână de ajutor și care a demonstrat și demonstrează în continuare ceea ce știe fiecare — sângele apă nu se face! Toate au început cu deschiderea la Soroca a Filialei Bibliotecii județene „Vasile Voiculescu” din Buzău, după care au urmat atâtea și atâtea fapte și evenimente, mai de amploare și mai puțin de amploare, dar care au putut să facă ceea ce doar diplomația populară poate să facă — apropierea fraților și (re)depunerea în drepturi a zicalei lăsate cumva între paranteze — unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește! Pe parcursul acestor peste 30 de ani, sute de copii soroceni s-au odihnit în taberele de odihnă, diriguite cu atâta dragoste și înțelepciune de părintele Milea și colaboratorii săi, s-au ridicat biserici, 12 comune din Soroca au semnat acte de colaborare cu 12 comune buzoiene, raionul Soroca și județul Buzău, municipiile Buzău și Soroca au devenit înfrățite, iar acolo unde puterea crește, dușmanul nu sporește. Buzăul a fost printre primele din Țară care, la 15 martie 2018, a semnat Declarația de Unire…
Colaborarea dintre cele două ziare, pe care ne-o dorim cu toții fructuoasă și reciproc avantajoasă, a fost posibilă și deschiderii frățești, manifestate de domnul Călin Bostan, directorul cotidianului OPINIA, care de 30 de ani este liderul informațional pe piața buzoiană. Săptămânal, OBSERVATORUL DE NORD va publica știri diverse de la Buzău, iar periodic și materiale ample despre sorocenii care au cucerit Buzăul și nu doar Buzăul, iar în OPINIA vor fi publicate știri și informații de la Soroca, articole ce reflectează colaborarea dintre Soroca și Buzău, dar și editorialul subsemnatului. Coordonatoare din partea buzoiană va fi colega Valentina BUCUR, căreia îi mulțumim și pe această cale. Întotdeauna vom fi bucuroși să publicăm materialele pline de povață și înțelepciune ale părintelui Mihail Milea, dar și ale avocatului buzoian Mihai Sălcuțan care, de altfel, de ani buni sunt reporteri netitulari ai OBSERVATORULUI…
Faptul că această colaborare va fi de bun augur este incontestabil, fiindcă ziarele noastre au binecuvântarea părintelui Milea, iar ceea ce iese din gândul și munca Lui este sortit la izbândă! Mare este Dumnezeu! Doamne ajută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.