Top 10 atracții turistice din Republica Moldova

0
9479

Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află lacul Beleu, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. Și dacă Cetatea noastră de la Soroca o știm cu toții, despre celelalte atracții din republică se cunoaște mai puțin.

Lacul Beleu – raiul din sudul republicii

În preajma satelor Slobozia Mare şi Văleni, din raionul Cahul, se găseşte Beleul, cel mai mare lac natural din Republica Moldova. În baza acestuia a fost creată rezervația naturală „Prutul de Jos”, care este un colţ de rai pentru păsări de baltă, peşti, animale şi plante, o bună parte dintre care sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova. Lacul Beleu este de fapt o deltă a Dunării în miniatură, cu multă apă şi vegetaţie, având statut de zonă umedă de importanţă internaţională. Acesta este unit cu Prutul prin patru gârle, două aduc apa în lac, iar prin celelalte două aceasta se scurge înapoi. Diversitatea de vietăţi şi plante de aici, te face să crezi că eşti undeva în junglă sau într-o sălbăticie aflată la sute de kilometri de civilizaţie. Sute de egrete, lişiţe, cocostârci, cormorani, raţe, stârci, lebede şi alte păsări au împânzit împrejurimile, iar prin gălăgia pe care o fac atunci când te apropii, dau de ştire că sunt la ele acasă. Un fenomen cu adevărat special este atunci când vin pentru vreo 2-3 săptămâni câteva mii de pelicani. Cârdurile de pelicani comun îşi fac anual apariţia pe Beleu, unde în câteva zile consumă cantităţi însemnate de peşte din lac. După ce poposesc un pic aici, pelicanii îşi continuă drumul spre Delta Dunării. Atunci când treci cu luntrea printre labirinturile formate din sălcii şi stufărişuri, îţi dai seama de importanţa acestui ecosistem. Şi dacă rezervaţia naturală “Prutul de Jos” este bine cunoscută pe plan internaţional, acasă ea este ignorată. Îşi aduc aminte mai mult de ea braconierii şi cei care extrag petrol şi gaze naturale din adâncurile acesteia. Vă recomandăm ca atunci când mergeţi la Beleu să protejaţi păsările şi să nu rupeţi nuferii, care sunt adevărate nestemate ale acestui lac.

Biserica îngropată de la Căuşeni

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Căuşeni este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult de pe la noi. Clădirea acesteia este pe jumătate îngropată în pământ, aşa că la prima vedere s-ar părea a fi o casă ţărănească oarecare sau un depozit. Deşi aceasta este una dintre cele mai importante biserici ortodoxe dintre Nistru şi Prut, apariţia ei este o enigmă şi astăzi. Biserica a fost zidită parțial în pământ pe motiv că tătarii, care au dominat o perioadă această regiune, au interzis construcţiile mai mari decât un ostaş călare. Arhitecţii au zidit în pereţi oale de lut, care îi conferă lăcaşului o acustică aparte în interior şi minimizează sunetul ieşit afară. Lăcașul a fost reconstruit în forma pe care o avem în prezent în perioada 1763-1767 la porunca domnitorului Moldovei Grigore Callimachi si a mitropolitului Proilaviei, Daniil. Interiorul a fost pictat în frescă de zugravii Stanciu, Radu si Voicu din Hurez, iar pictura este dominată de un “roşu de Căuşeni” deosebit. Se mai păstrează şi până astăzi unele pisanii din acea perioadă, dar și basorelieful unor lei în portalul bisericii. Se zice că odată turcii au transformat construcţia în grajd. Dar peste noapte toţi caii aduşi în biserică au murit, astfel că aceştia, mânioşi pe cele întâmplate, au “scos” cu sulițele ochii tuturor sfinţilor pictaţi în biserică. Mică pe dinafară şi încăpătoare pe dinăuntru, biserica îşi aşteaptă enoriaşii, mai ales că aici nu s-au oficiat servicii divine de aproape un secol. 

Gigantul Corjeuţului

În nordul republicii la Corjeuţi, sat de pe meleagurile Briceniului, se înalţă câteva stânci de o frumuseţe aparte. Una dintre ele, şi anume Ţiglăul, impresionează pe oricine ajunge la poalele sale. Stânca gigantă se înalţă deasupra Lopatnicului, afluent al Prutului care sapă de milenii defileul de aici. Stânca este cartea de vizită a satului Corjeuţi, şi pare a fi ruptă din peisajele preistorice. Urcând în sus pe panta cea mai puţin abruptă, vezi nu doar satul pitulat la umbra sa, ci şi toată regiunea aşezată la picioarele tale. Prima vatră a localităţii a apărut în preajma stâncilor, ca mai apoi să se extindă tot mai mult. Este foarte periculos să urci pe pietroaiele din vârful acesteia, aşa că nu vă aventuraţi dacă aveţi frică de înălţime, fiindcă de obicei se încumetă să ajungă acolo doar cei mai curajoşi. Pe vârful stâncii puteţi observa o “poartă” cu pietre care stau să cadă, iar de cealaltă parte a ei se deschide o privelişte de nedescris, unde vedem cum curge la vale Lopatnicul. Şi dacă până nu demult Ţiglăul găzduia întrecerile sportive la alpinism, în prezent aici se întrec pietrarii. Aceştia sapă la poalele sale, transformând monumentul natural într-o carieră ilegală de extragere a pietrei. Şi cât n-ar părea de bizar, dar stânca care a ţinut piept timp de milenii intemperiilor de tot felul, ar putea cădea victimă poftei de agonisire a omului. Şi dacă extragerea pietrelor va continua în viitor, ar putea duce la prăbuşirea Ţiglăului, iar noi am mai putea rămâne fără un monument natural care nu mai are pereche.

“Marea” de la Costeşti

Stitched Panorama

Cei care nu au prea mulţi bani pentru a ajunge pe malul mărilor sau oceanelor, vă propunem un “litoral” aflat la puţin peste o sută de kilometri de Soroca. Cam într-o oră şi jumătate ajungi cu automobilul până la lacul de acumulare Costeşti-Stânca, care este o soluţie pentru cei aflaţi în criză (de bani şi timp). Aici găsiţi o plajă cu nisip, şi apă mai caldă decât în Nistru. Din cauza unor lucrări de întreţinere la hidrocentrală, anul acesta nivelul apei este mai scăzut decât de obicei, dar aceasta nu este un impediment pentru cei care vor să se scalde şi bronzeze în voie. Aici puteţi alege între a vă instala corturi pe o plajă cu nisip, sau ceva mai în colo la umbra unor copaci plantaţi pe malul Prutului ori la o pensiune turistică deschisă recent la Duruitoarea. Pasionaţii de pescuit pot alege un loc bun pentru a prinde peşte, fie în preajma barajului sau pe malul râuleţului Ciuhur, înaintea revărsării sale în lacul de acumulare. Ţineţi însă cont că litoralul celui mai mare lac artificial din Republica Moldova este situat la hotarul cu România şi implicit aici trebuie respectate regulile zonei de frontieră (la fel ca şi pe malul Nistrului). “Marea” de la Costeşti are peste 3 kilometri şi jumătate lăţime, iar lungimea sa se întinde până la 70 de kilometri. Cu adâncimea maximă de peste 30 de metri, lacul poate fi periculos pentru cei care se îndepărtează prea mult de la mal. Pe lângă scăldat şi baia de soare, cei pasionaţi de turism pot vizita şi alte atracţii din preajmă, cum ar fi peştera şi defileul din Duruitoarea, “Stânca dragostei” sau peisajele frumoase din Văratic.

“Mănăstirea în cretă” de la Cosăuţi

Unul dintre elementele patrimoniului nostru arhitectural-istoric şi religios se găseşte pe moşia satului Cosăuţi, pe malul drept al Nistrului, la peste un kilometru şi jumătate în sus de la cunoscuta mănăstire cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului”. “Mănăstirea în Cretă” sau “Mănăstirea lui Pintilei”, cum i se mai spune de către localnici, seamănă cu Peştera Bechir, de la intrarea în oraşul Soroca, doar că este ascunsă şi cu greu poţi da de ea. Mai mulți ani în urmă istoricii Lilian Carp şi Octavian Munteanu, împreună cu studenţii de la Facultatea de Istorie şi Etnopedagogie a Universităţii Pedagogice de Stat “Ion Creangă” au studiat acest complex rupestru. Atunci au fost descriși parametrii geometrici ai schitului, chenarele de amplasare a icoanelor şi a crucilor, semnele inscripţionate, cum ar fi simbolul soarelui, despre care se crede că este identic cu decorul unei pietre expuse la Muzeul Civilizaţiei Egiptene din Luxor, ș.a. Chilia se găseşte la peste 100 metri deasupra Nistrului şi nu poate fi văzută cu ochiul liber de către cei care merg pe lângă fluviu, în schimb se zice că se zăreşte bine de pe Nistru şi de pe malul celălalt atunci când vegetaţia îşi leapădă frunzele. Schitul săpat în stâncă are o formă neregulată, o nişă pentru somn, două ferestre şi o uşă spre care trebuie să urci pe treptele săpate în stâncă. Nu se cunoaşte deocamdată vechimea acesteia, dar cert este că au trecut mai multe secole de când a fost săpată în cretă.

Zimbrăria din “Pădurea Domnească”

Prima rezervație naturală din spațiul românesc, cunoscută ca rezervația Țuțora, a fost creată pe timpul lui Alexandru cel Bun. Zona se întindea dinspre Iași în sus pe Prut, iar astăzi din ea a rămas doar rezervația cunoscută ca “Pădurea Domnească”. Aceasta a fost creată pentru păstrarea “celui mai reprezentativ complex natural silvic de luncă și de mlaștini situate în sectorul de mijloc al râului Prut, pentru conservarea și regenerarea speciilor rare de plante și animale, redresarea ecologică și restabilirea biodiversității ecosistemelor de luncă”. Tot aici se găsește și unica zimbrărie de la noi. După ce s-a luat decizia de a reaclimatiza zimbrul în Republica Moldova, în vara anului 2005 au fost aduse din Polonia două femele și un mascul. Țarcul are o suprafață de 32 de hectare și este îngrădit cu un gard de bârne și fortificat cu o plasă metalică. Zimbrii sunt cele mai grele animale europene de uscat, și pentru a preveni ca ei să nu atace persoanele care se primblă prin rezervație s-au luat măsuri de protecție sporite. Chiar și zimbrișorii care par niște vițeluși blânzi au coarnele bine ascuțite. Se crede că ultimii zimbri care au trăit în Moldova au fost vânați acum 250 de ani, iar cu timpul aceștia s-au rărit pe tot continentul european. În prezent printre cei peste două mii de zimbri din toată lumea, care se află în semilibertate, 5 viețuiesc în Republica Moldova. Astfel că stăpânul codrilor de cândva a revenit acasă, doar că se mulțumește deocamdată doar cu țarcul de pe malul Prutului. Zimbrăria și rezervația “Pădurea Domnească” este parte a traseului turistic “Pe un picior de plai, pe-o gură de rai”, iar anual pe aici vin cam 6-7 mii de turiști, majoritatea fiind de la noi din republică.

Grota de la Duruitoarea

Unele dintre cele mai vechi urme ale oamenilor de pe teritoriul actual al Republicii Moldova au fost descoperite în grota preistorică din preajma satului Duruitoarea, de pe malul Prutului. Vestigiile de aici datează tocmai de acum 250-300 mii de ani. Anume la Duruitoarea, în preajma actualului lac de acumulare Costeşti-Stânca, se află această renumită aşezare umană străveche. Grota cu o istorie milenară este formată din trei camere cu o lungime de aproape 50 de metri şi este aşezată în stâncă la o înălţime de 33 metri faţă de sat. Datorită descoperirilor făcute în această regiune de cercetători, peştera de origine naturală are o semnificaţie istorică internaţională. Acum mai bine de un deceniu un localnic a descoperit întâmplător, chiar în vecinătatea acestei peşteri, mandibula unui mamut ce a trăit acum 60 — 100 de mii de ani. Au urmat unele săpături unde au mai fost scoase la suprafaţă diferite fragmente din scheletul animalului preistoric, printre care şi un fildeş cu lungimea de 2 metri şi 75 centimetri. Săpăturile însă au fost întrerupte, fără a fi găsite şi celelalte părţi ale scheletului, din lipsă banilor. Descoperirile de la Duruitoarea au fost duse la muzeul liceului din comună, dar fiindcă aici nu sunt condiţii de păstrare, osemintele şi aşa fragile se macină. În preajmă se găsește și un defileu parcă rupt din „Parcul Jurasic”, unde Toltrele Prutului stau semețe deasupra văgăunii în așteptarea dinozaurilor. De departe se aude duruitul Duruitoarei, un pârău care curge printre stânci și care a și dat numele localităților din preajmă – Duruitoarea și Duruitoarea Nouă.

Biserica de la Cuhureştii de Sus

Una dintre cele mai frumoase biserici rurale de pe la noi se află la Cuhureştii de Sus, actualul raion Floreşti. Locaşul a fost construit după proiectul vestitului arhitect Alexei Şciusev, născut la Chişinău, tot el este şi autorul Mauzoleului lui Vladimir Lenin din Moscova. Piatra de temelie a construcţiei fost pusă în 1913, pe când aceste teritorii erau anexate de Imperiul Rus, iar a fost finisată deja în 1930, pe timpul României Mari. Biserica cu hramul „Sfânta Treime” a fost ctitorită de fiicele nobilului Ioan Bogdan, Eugenia Apostolopulo şi Alexandra Pommer, care erau prietene cu arhitectul Şciusev. Din bătrâni se spune că ctitorii doreau iniţial să sfinţească biserica cu hramul “Sfântului Vasile”, în memoria fratelui Vasile, despre care se zice că a fost otrăvit de o femeie pe care a câştigat-o la poker. Dar fiindcă lucrul nu mergea cu spor, s-a hotărât ca să fie ales hramul “Sfânta Treime”, în cinstea unei icoane aduse de pe muntele Athos. Odată cu trecerea în nefiinţă a Eugeniei, peste doi ani de la începerea construcţiei, lucrările au fost oprite pentru o perioadă de şapte ani. Arhitectura tradiţională moldovenească îmbinată cu cea bizantină, piatra albă, cărămida şi olanele roşii fac din această biserică o podoabă arhitecturală. Din complexul religios face parte şi clopotniţa cu opt laturi aşezată la intrare, iar zidul care împrejmuieşte teritoriul şi pereţii bisericii te fac să crezi că te afli în faţa unei fortăreţe. Pridvorul este inundat de linişte, iar vegetaţia dimprejur contrastează cu construcţiile. Interiorul este la fel de impresionant. Gravura decorativă a iconostasului s-a menţinut timp de un secol, biserica fiind păstrată datorită importanţei personalităţii lui Alexei Şciusev în perioada sovietică. Icoana Maicii Domnului şi a pruncului Iisus pictată pe bolta altarului pare că se uită spre tine, indiferent de unghiul în care te afli. Biserica a fost gândită cu un sistem de aerisire naturală, care reduce umiditatea şi prin care se încălzeşte iarna interiorul. În subsolul bisericii se află instalaţia de încălzire, iar în preajmă se găseşte un tunel îngust despre care aşa şi nu se ştie sigur unde ar duce. În biserică se află şi cavoul în care a fost înmormântată Eugenia Apostolopulo. Locaşul creştin-ortodox este inclus în registrul monumentelor de arhitectură de importanţă naţională.

Vila cu legende de la Mândâc

Cavoul familiei Ohanowicz

Între satele Mândâc şi Cotova, localităţi din fostul judeţul Soroca, în 1877 a început construcţia unui conac de toată frumuseţea. Boierul de origine poloneză Kaetan Ohanowicz şi-a ales acest loc pentru viitoarea sa reşedinţă impresionat de frumuseţea şi liniştea de aici. Clădirea cu două niveluri are o arhitectură cu specific polonez, deosebită de cele ale nobilimii locale şi a fost proiectată de celebrul arhitect Alexandru Bernardazzi. Edificiul, ca şi tot complexul de aici, are mai multe enigme şi legende, pe care le poţi auzi de la localnici. Se zice că acest conac ar avea 5 intrări, iar boierul, superstiţios din fire, nu ieşea niciodată pe unde a intrat. Am găsit doar două dintre ele, iar celelalte se pare că au fost prea bine camuflate. Se mai crede că din beciul casei erau câteva trecători subterane spre parc, iar una ar fi dus spre cavoul familiei. Localnicii susţin că parcul de aici a fost sădit în doar patruzeci de zile, iar motivul a fost unul serios — urma să-i vină în musafirie iubita din Polonia, iar bărbatul a dorit să o surprindă plăcut. Astfel că în timp record au fost plantaţi copaci mari de prin alte parcuri, iar în lacurile vilei s-a adus pentru prima oară în Basarabia crapul oglindă. Şi astăzi poate fi admirată aleea cu fagi, podeţul ce se întinde peste un pârâiaş şi măsuța de piatră aşezată în preajma unui izvoraş. Odată ce te adânceşti tot mai mult în parc zăreşti ascuns într-un colţ al său şi cavoul familial. Construcţia inedită din piatră de gresie se aseamănă cu un templu antic greco-roman în miniatură. Cu patru coloane dorice la intrare, acesta a ademenit zeci de căutători de comori şi vandali. Se zice că pe timpuri în criptă era scris “Nu-i treziți pe cei ce şi-au găsit sălaş veşnic aici, căci mare va fi mânia lor împotriva tulburătorilor”. În perioada sovietică aici s-a aflat o gospodărie piscicolă, iar unul dintre şefii acesteia a profanat cavoul în faţa muncitorilor aruncând osemintele. La scurt timp i-a decedat subit fiica, îndurerat şi pocăit, acesta şi-a înmormântat fetiţa în această criptă. O altă legendă spune că atunci când cineva a deschis unul dintre sicriele aflate aici a găsit o floare vie păstrată într-o soluţie necunoscută. Dar în scurt timp după aceasta, floarea s-a ofilit. În prezent interiorul construcției funerare este betonat, pentru a preveni alte devastări. Băştinaşii spun că familia boierului a fost blestemată de o femeie din Mândâc. Fiica acesteia a avut o relaţie cu boierul, după care acesta a abandonat-o însărcinată, iar fata s-a sinucis. Peste puţin timp Kaetan Ohanowicz şi-a pierdut ambii copii, soția Sofia s-a refugiat la Braşov, iar boierul şi-a ieşit din minţi, fiind văzut vara prin sat cu sania trasă de cai. Blestemată i-a fost şi moşia — conacul şi acareturile se află în stare avansată de degradare, căminele şi plăcile de marmoră au fost furate, fiind distrusă capela şi o fântână frumoasă la care Kaetan Ohanowicz ţinea mult. Plimbându-te astăzi prin parc, abia mai întrezăreşti una dintre cele mai frumoase vile din Basarabia de altădată. Complexul arhitectonic „Vila cu parc Mândâc” este filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău şi ar putea să fie restaurată în timpul apropiat de o fundație moldo-poloneză.

“Stânca Dragostei” de pe malul Ciuhurului

Într-un loc pitoresc de pe malul Ciuhurului se înalţă Stânca Dragostei — un simbol al îndrăgostiţilor autohtoni. Se zice că demult, tare demult, într-un sat din zona Râşcaniului se iubeau doi tineri, ea — fiica frumoasă a unei ţărance, el — chipeş fecior al unui boier de prin părţile locului. Şi fiindcă lumea şi mai ales familiile nu vedeau cu ochi buni această dragoste, cei doi se ascundeau adesea printre pietroaie şi peşteri şi îşi şopteau cuvinte numai de ei ştiute. Aşa trecu o lună, două, un an, iar ei doreau din ce în ce mai mult să-şi împreuneze destinele şi să joace o nuntă de să se audă chiotele şi peste Prut. Dar într-o zi, când flăcăul se hotărî să-i ceară mâna fetei, tatăl său se puse în poară şi i-a interzis să o mai vadă, iar de căsătorie nici vorbă. Atunci îndrăgostiţii au fugit de acasă, au urcat pe cea mai înaltă stâncă, au scos inelele din fire de iarbă şi le-au pus grijuliu pe o piatră. S-au sărutat pentru ultima oară şi… au sărit. Peste decenii stânca ce a fost martoră a sacrificiului în numele iubirii a devenit un simbol pentru sătenii din Duruitoarea şi Văratic, astfel că au botezat-o “Stânca Dragostei”. Şi dacă de Ziua Îndrăgostiţilor multe cupluri merg la Verona, unde se află celebrul balcon al lui Romeo şi al Julietei, atunci pe parcursul întregului an şi mai ales de Dragobete, unele cupluri de pe la noi urcă pe vârful acestei stânci, unde se sărută pătimaş. Mulţi dintre cei care vin aici pentru a admira toltrele din nord-vestul republicii rămân înduioşaţi când aud de la băştinaşi despre această poveste de dragoste, curmată pe vârful stâncii. O legendă locală spune că îndrăgostiţii au rămas totuşi nedespărţiţi — ea s-a prefăcut într-o stâncă, iar el într-un râu. Chiar şi astăzi putem admira Ciuhurul (flăcăul) ce curge neîncetat pe la poalele stâncii (fetei) şi o mângâie cu apele sale. Se zice că în nopţile cu lună plină feciorul boierului şi fiica ţărancei îşi iau iarăşi chip de tineri şi hoinăresc ţinându-se de mână, iar dacă se încumetă să-i urmărească cineva îl transformă pe loc în piatră şi rămâne aici pe veci. Nu în zădar veţi vedea zeci de pietre înşirate pe malul stâncos.

Aflați și care sunt top 10 atracții turistice din raionul Soroca:

Top 10 atracții turistice din raionul Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.