Spectacolele de la Iași au ajuns pe scena din Soroca

0
160

Săptămâna aceasta a avut loc un eveniment major pentru viața culturală din Soroca. Două spectacole ale Ateneului Național din Iași au trecut Prutul fiind jucate pe scena Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca. Este vorba despre „Cerere în căsătorie” de A. P. Cehov, care a fost prezentat marți, 19 noiembrie, și „Aventuri cu… DL GOE” de Ioan Luca Caragiale, pus pe scenă la 20 noiembrie.
În prima seară de spectacol sala a fost arhiplină, iar doritorii de a vedea actorii teatrului din Iași au venit să privească vodevilul pe care unii dintre ei l-au citit și în original. „Să știți că primii care au luat cele 50 de locuri sunt studenții Colegiului „Mihai Eminescu”, așa că bucurați-vă, avem viitor, a declarat până la începerea spectacolului Petre Popa, directorul Teatrului „Veniamin Apostol”. Prin prezența voastră aici ați demonstrat că Soroca este un oraș viu. Tot ceea ce se întâmplă în această toamnă în acest Teatru este sub semnul zilelor Teatrului sunt legate de aniversarea a 10-a a Teatrului „Veniamin Apostol”. Acum iată că se leagă o legătură nouă, în urma unui acord bilateral aici avem Ateneul Iași. Ateneul care în anul 1838 a găzduit corul de la Cosăuți, care a luat Marele Premiu, unde printre soliști era și doamna Anastasia Briciuc”.

Spectacolul este o adaptare la realitățile geopolitice, iar controversata „Poiana Boilor” a cărui proprietate o contestau Ivan Vasilievici Lomov și Natalia Stepanovna nu era alta decât… Basarabia.

Sorocenii au fost salutați și de Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași. „Dragilor, noi suntem echipa Ateneului Național din Iași și ne face o reală bucurie și o reală plăcere și, credeți-ne, nu sunt doar cuvinte spuse așa în vânt, ca în cadrul proiectului nostru național ”Unire prin Cultură” să ajungem și la Soroca. Anul acesta am marcat 100 de ani de la înființarea Ateneului Popular din Tătărași, cum era atunci, și fiindcă la o sumă mai rotundă ne gândim câte scaune avem, câte mese avem și cine vine la noi în vizită, ne-am gândit să fim un pic mai atipici și să mergem noi în vizită la cei pe care ni i-am dori în sufletele noastre, respectiv cetățenii români și de o parte, și de cealaltă parte a Prutului, fie că astăzi îi știm ca cei din Republica Moldova sau din Ucraina, acolo în inimile noastre ei rămân români”. Apoi a început frumoasa nebunie…, Măria sa Spectacolul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.