Jurnalistul Igor Volnițchi — primul Cetățean de Onoare al comunei Bădiceni

0

Din acest an, comuna Bădiceni oferă titlul de Cetățean de Onoare al comunei Bădiceni, după ce consiliul local a aprobat în primăvară regulamentul privind acordarea acestui titlu onorific. Primul candidat din cei aprobați de consilieri este Igor Volnițchi, jurnalist, scriitor, analist politic și unul dintre fondatorii site-urilor tribuna.md, curentul.md, shok.md, oficial.md, provincial.md ș.a.

Regulamentul stipulează că titlul se acordă cetățenilor care “prin activitatea socio-profesională au avut o contribuție la realizarea unor performanțe în diverse domenii” și și-au adus aportul “la dezvoltarea și creșterea prestigiului comunei Bădiceni la nivel local, raional, național și chiar internațional”. Igor Volnițchi s-a născut în satul Bădiceni și a fost plăcut surprins când a aflat această vestede la baștina sa. “Ce poate fi mai plăcut şi mai onorabil decât să fii apreciat de către satul în care te-ai născut, ai crescut şi de care te leagă cele mai plăcute amintiri!? În inima fiecărui om baştina ocupă un loc aparte şi eu nu sunt o excepţie în acest sens. Iar aprecierile din partea consătenilor te fac să te simţi un adevărat fiu al locului în care te-ai născut”, ne-a declarat proaspătul Cetățean de Onoare al Bădiceniului.
Deși Igor Volnițchi trece cam rar prin sat, acest titlu ar putea fi o provocare ca să mai lase capitala și vizitele în unele metropole, pentru a veni pe la Bădiceni. “Am şi eu numeroase medalii, premii, titluri, inclusiv sunt şi Cetăţean de Onoare al oraşului San Diego din Statele Unite ale Americii, dar, sincer să fiu, dacă e să pun toate titlurile şi medaliile mele pe o parte a balanţei, iar pe cealaltă — titlul de Cetăţean de Onoare al satului meu de baştină, cu siguranţă, acesta cântăreşte mai mult. Rădăcinile îşi spun cuvântul, mai ales cu trecerea anilor. Am colindat lumea în lung şi în lat în aceşti 25 de ani de când am plecat din sat şi trebuie să recunosc că tot mai des mă bate gândul că aş schimba multe din vizitele pe care le fac peste hotare pe „vizite” în satul natal. Din păcate, la Bădiceni vin mult mai rar decât mi-aş dori, dar sper să „repar” acest lucru în anii pe care-i mai am de trăit”, mai zice bădiceneanul.

Igor Volnițchi:
“Tot timpul m-am străduit să fiu receptiv la solicitările consătenilor şi, în măsura posibilităţilor, am contribuit la soluţionarea unor probleme cu care se confrunta satul. Înţeleg că pe fonul multiplelor probleme care sunt, aceasta a fost doar ca o picătură de apă, dar şi pe viitor voi face tot ce va sta în puterile mele pentru a-mi ajuta consătenii. Am şi un vis legat de satul meu, pe care voi face tot posibilul să-l realizez: atunci când voi simţi că viaţa mea se apropie de sfârşit, aş vrea să revin în sat ca să-mi dedic ultimii ani locului unde m-am născut şi de unde am pornit în lumea mare. Dar să vedem dacă planurile mele vor coincide cu ale lui Dumnezeu”.

Credem că Igor Volnițchi are mai multe motive să revină în satul natal, primul dintre care — pentru ca să primească oficial titlul de Cetățean de Onoare al comunei Bădiceni din mâinile consătenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.