(FOTO) Ştefan cel Mare, comemorat în Cetatea Soroca  

0

Sute de soroceni s-au adunat, în seara zilei de 2 iulie, la concertul de comemorare a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, care a avut loc în Cetatea Soroca.

În memoria voievodului a avut loc un concert, de care toţi cei prezenți au rămas încântați.

La manifestarea organizată de Episcopia din Bălţi, au participat Preasfinţitul Episcop Antonie,  reprezentanți ai Mitropoliei Basarabiei,  Corul Episcopiei din Bălţi, interpreţi de muzică folk și muzică populară din Soroca, Chișinău, Cahul, Iaşi.

Valeriu Cernei, consilier administrativ a Episcopiei din Bălţi, a menționat pentru Observatorul de Nord: ”Pentru noi acest eveniment este foarte important. Probabil toţi românii se adună la Putna, dar şi noi avem o Putnă  a noastră aici la Soroca, de aceea am hotărât că din acest an să facem concert aici la Cetatea Soroca. Avem invitaţi şi de peste Prut, de la Iaşi, Cahul şi scopul nostru este să renaştem tot ce cu vremea s-a mai şters sau pierdut”.

Sorocenii sunt mândri că au în localitatea lor Cetatea Soroca și că istoria îi leagă și de numele Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Acest eveniment este important pentru neam. Noi suntem un popor şi un popor fără astfel de evenimente nu poate exista. Ştefan cel Mare a fost un luptător pentru întregimea neamului, dar un luptător foarte iscusit. Evenimentul de astăzi a  decurs foarte bine, organizat la un nivel înalt”, a menționat spectatoarea Eugenia Rezuş.

Vasile Apreotesei, un alt spectator, a menționat: “Astfel de evenimente sunt manifestate  pentru comemorarea străbunilor noştri. Tot ce se petrece, facem pentru viitorul nostru, pentru generaţia de acum, care trebuie să cunoască tradiţiile strămoşeşti. Ştefan cel Mare pentru istorie este Domnitor de 47 de ani, care o avut mai multe câştiguri decât pierderi. El reprezintă un etalon al neamului, un român adevărat”.

Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost domnitor al Moldovei timp de 47 de ani, din 1457 până în 1504. A purtat 36 de războaie, dintre care doar două le-a pierdut și a construit 44 de mănăstiri și biserici.

Doina Purici, studentă FJȘC USM, stagiară

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.