Departamentul francez Vendée, exemplu și pentru Soroca

0
Castelul Tiffauges atrage turiștii prin istoria sa și vestigiile medievale.

La mijlocul lunii mai, am avut ocazia împreună cu Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, și colegi de la Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Agenția de Investiții, să întreprindem o vizită de studiu în Departamentul Vendée din Franța, regiune care are semnat un acord de colaborare pentru promovarea patrimoniului cu Consiliul Raional Soroca și Primăria Soroca. Vizita a fost posibilă datorită susținerii Ambasadei Franței în Republica Moldova, a Agenției Universitare a Francofoniei — Antena Chișinău și a Departamentului Vendée. În această săptămână deja o delegație din Departamentul Vendée efectuează o vizită în Republica Moldova, iar marți au ajuns și la Soroca.

Vizita în Franța a avut loc în cadrul proiectului „Patrimoniul care ne unește: comunicare și progres”, implementat de Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, iar accentul principal a fost pus pe managementul patrimoniului cultural prin promovarea, valorificarea și animarea siturilor culturale, inclusiv prin metode interactive. În dimineața primei zile de studiu am făcut o ieșire în Roche-sur-Yon, oraș care ne-a găzduit în acele zile. Curioși de a vedea un orășel tipic francez, am mers pe străduțele înguste privind spre clădiri, multe dintre care închise cu obloane la acea oră. Monumentul lui Napoleon era străjuit de un lac artificial înfrumusețat de pești multicolori. Lacul este decorat cu diverse “jivine” create din piese metalice și care pot fi puse în mișcare. Trei lucruri din acea dimineață mi-au atras în special atenția. În primul rând, biserica Saint-Louis, aflată în proces de renovare. Departamentul a alocat pentru aceste lucrări șase milioane și jumătate de euro, iar cu o parte din bani a participat și comunitatea. Un afiș cu textul “Participați la salvgardarea patrimoniului nostru” informează francezii cum ar putea dona bani, inclusiv on-line, pentru lucrări. Apropo, persoanele fizice și agenții economici care susțin reabilitarea patrimoniului cultural-istoric au anumite scutiri de taxe fiscale. Campania de colectare a finanțelor pentru biserică este totodată și o metodă de educație și sensibilizare a locuitorilor orașului în privința valorii patrimoniului ce-i înconjoară.

Terenul de joacă pentru copii și tineri se combină cu patrimoniul istoric.
Terenul de joacă pentru copii și tineri se combină cu patrimoniul istoric.

Clădirile pe care le vedem în jur, deși diferite ca aspect, au același stil, cromatică și înălțime maximă. Într-unul dintre parcurile orașului am dat de un teren de joacă, care se îmbină foarte bine cu clădirile istorice din preajmă. Un astfel de teren de joacă s-ar combina mult mai bine cu Cetatea Soroca decât cel pus la fugă acolo în preajma ultimelor alegeri locale.

Autoritățile din Roche-sur-Yon țin la istoria locală și o promovează pentru locuitori și turiști.
Autoritățile din Roche-sur-Yon țin la istoria locală și o promovează pentru locuitori și turiști.

Al treilea lucru inedit, studiat de noi cu atenție, era un mic mobilier urban modern cu o fotografie de epocă și un scurt text despre un eveniment istoric important pentru acest oraș. Astfel autoritățile publice locale educă cetățenii și îi fac curioși față de istoria locală.
Agenda acelei zile a început cu o masă rotundă unde gazdele au fost reprezentate de consilierii François Bon, Isabelle Moinet, Philippe Saint-Jean, Jean-Daniel Menard, Marc Badel și alții. Gazdele și-au prezentat departamentul, care cuprinde o regiune din vestul Franței, situată în Valea Loarei, zonă deosebită prin bogăția patrimoniului și diversitatea biologică. La final a fost difuzat și un spot de promovare a regiunii, la care Soroca, deocamdată, poate doar să viseze. Apoi, Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, a prezentat potențialul cultural-istoric al raionului Soroca.

Cetățenii Republicii Moldova, curioși de a prelua practicile pozitive de management al patrimoniului.
Cetățenii Republicii Moldova, curioși de a prelua practicile pozitive de management al patrimoniului.

Primul monument vizitat de noi a fost Castelul Tiffauges, un sit istoric de pe malul fluviului Sèvre nantaise, care ar putea „împrumuta” multe dintre elementele de animare a fortăreței și pentru Cetatea din Soroca. Pentru ca să atragă și atenția tinerilor asupra istoriei fortificației, în interiorul castelului sunt amenajate două săli pentru difuzarea a două filme, care reconstituie istoria castelului, unul fiind în format 3D. O altă activitate inedită este prezentarea în fiecare zi la ore anumite a armelor de luptă din perioada medievală, și nu-i vorba de niște puști sau săbii, ci de mașini de război, cum ar fi ar fi un fel de catapulte pe care doritorii le pot manevra și în prezent. Ce-i drept, în loc de ghiulele, acestea sunt încărcate cu mingi cu apă.

Catapulta este doar una dintre mașinăriile de război din fortăreață.
Catapulta este doar una dintre mașinăriile de război din fortăreață.

Mult mai mare ca cetatea Soroca, fortăreața Tiffauges are doar parțial păstrați anumiți pereți ai construcției. Pentru ca atmosfera să fie una istorică, ghizii și alți angajați de aici sunt îmbrăcați în haine de epocă. Gestionarea acestui sit de patrimoniu, care îmbină elemente istorice, culturale și turistice, este una care servește exemplu și pentru Republica Moldova, în special pentru Cetatea Soroca. Marketingul acestui monument se bazează pe câteva elemente: Gilles de Rais (personaj istoric care a avut un aport deosebit în soarta acestui castel), mașinile de război, despre care gazdele ne spun că sunt unice în felul lor din Europa și diverse evenimente. Vizitatorii pot vedea aici o capelă cu criptă subterană, un turn cu acustică deosebită și alte vestigii ale castelului de cândva.

Tiffauges: Armes et armures au temps des chevaliers.

Опубликовано Vadim Șterbate Вторник, 14 мая 2019 г.

Va urma în edițiile viitoare.

Departamentul francez Vendée, exemplu și pentru Soroca (II)

Vedeți mai jos și o galerie foto din această vizită de studiu 

Franța – Patrimoniul care ne unește (12-16 mai 2019)Vizita de studiu a fost posibilă datorită susținerii Ambasadei…

Опубликовано Vadim Șterbate Среда, 29 мая 2019 г.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.