Istoria satului Dubna

0
1464

Amplasarea geografică

 

Satul Dubna este situat în Câmpia Sorocii, între localitățile Stoicani (la est), Vădeni și Rădulenii Vechi (la vest) și Ciripcău (la sud), este legat prin șosea cu satul Stoicani și autostrada Soroca-Chișinău. Regiune de platou, 325 m deasupra nivelului mării.


Vedere panoramică de pe dealul din preajma satului. Foto: Vadim Şterbate

 

Repere istorice

 

Materialele colectate de arheologi în siturile „Dubna-1” și „Dubna-2”, descoperite la nord-est de sat, demonstrează că aceste meleaguri erau populate încă din adâncul istoriei. Deja în secolul II d. Hr. aici au apărut două sate, populate de oameni sedentari, care cultivau pământul, creșteau vite, practicau diferite meșteșuguri, modelau vase de argilă, produceau diferite obiecte și unelte de aramă, bronz, fier și din alte materiale, făceau comerț intens cu orașele Imperiului Roman, beneficiind de moneda romană. Satele și-au încetat existența în anul 376 în urma invaziei hunilor, fiind devastate și incendiate. Pe vetrele lor au fost atestate urme de case arse, grămezi de lut ars, diferite obiecte, mai ales vase de argilă din secolul II-IV. Aici au staționat, în câteva rânduri, cete de nomazi, veniți tocmai din stepele asiatice după pradă de război, mărturie materială în acest sens servind cele 4 movile funerare. Trei movile se află spre nord de sat, în păduricea zisă Movila lui Nagâț, alta — în Hârtop. Unele surse afirmă că satul e întemeiat în secolul XV. Poate fi. Dar nu ni se oferă și dovezi documentare. Regretatul cercetător Vladimir Nicu a scris că localitatea a fost atestată documentar cu denumirea Prideni, la 12 aprilie 1620, și că s-a mai zis Prediceni, Pripăceni. Drept dovadă că satul s-a numit și Pripiceni servește o carte de întăritură de la Vasile Lupu Vodă, emisă în 1643, pentru moșia Stoicani, în care se arată că ea se hotărnicește cu Pripiceni. La 17 septembrie 1646, același domn al Moldovei întărește mănăstirii Golia din Iași un șir de moșii din ținutul Soroca, printre care și satul Cereșnovăț, indicându-se hotarele: „drumul Alaciului, drumul ce vine de la Peripeceni și merge spre Stoicani”. La 11 iunie 1742, domnul Moldovei Constantin Mavrocordat dă ”O carte de hotărât la Costandinache, vel căpitanul de Soroca și Andronache. Vartolomei biv postelnic, să meargă la satul Peripecenii, ce este al dumisale banului Aristarho, acolo la Soroca și alt sat, iarăși întreg, al dumisale banului, anume Zgura și pol sat din Ciripcău, cumpărătură de la popa Ioniță și de la alții. Și, fiind trebuință a să hotărî, să cheme față pe toți sătenii și răzeșii și pe cum să va cade cu dreptate să le hotărască și să le dei mărturie”. La 15 iunie 1742, banului Aristarho i s-au dat cărți de stăpânit aceste moșii. La 1 august 1767, din porunca lui Grigore Ghica voievod și a stolnicului Leonard, ispravnic de Soroca, la solicitarea preotului Maftei din Stoicani se măsoară moșia răzeșilor din acest sat. Ei au arătat un suret de pe ispisocul de la Vasile Lupu din 1643 și hotarnicii au purces „din acest suret, din hotar de spre Pripiceni” și, tot măsurând, au ajuns „într-o costișă de deal drept ce să numește acum Dubna. Și de acolo am purces peste vale și ne-am suit în deal în Dubna Veche”. În octombrie același an, la hotărnicirea moșiei Stoicani participă și „vornicul Mihalache Perciun ot Pripiceni”.

 

Dubna Veche

 

În cadrul recensământului din 1772-1773, satul Pripiceni, situat în ocolul Câmpului de Jos al ținutului Soroca, au fost înregistrați 20 capi de familie. Proprietar al moșiei era paharnicul Neculae Ruset, dar el nu avea nici un supus. Cei 14 moldoveni de aici erau considerați țărani liberi. Mai trăiau în sat 2 fețe bisericești și 4 văduve. În 1774, Neculae Ruset avea gradul de ban. În sat erau 18 case locuite plus 7 pustii, 2 băjenari din Țara Leșească, 7 arnăuți și 2 văduve.

 

Infrastructura locală și

social-economică

 

Satul Dubna are următoarele date, distanțe: până la Soroca — 25 km, până la stația calei ferate Florești — 30 km, până la Chișinău — 153 km. Gospodării (pentru anul 1994) — 400, populația — 986 de oameni (463 de bărbați și 523 de femei), 451 de case (cu gaz lichefiat — 349), 240 de fântâni, 6 km de drumuri. Din mai 2003, satul își are din nou administrația publică locală proprie. În februarie 2006, populația Dubnei constituia 870 persoane, fondul funciar al primăriei — 2,076 ha, inclusiv 1,37 ha pământ arabil. În sat activează două societăți agricole cu răspundere limitată — SRL „Visagromag” (director Vasile Sochircă) și SRL „Agroglob” (director Mihail Sochircă), 101 gospodării țărănești (de fermier), gimnaziul „Veniamin Apostol”, având 10 profesori și 110 elevi, grădiniță de copii, biblioteca sătească și biblioteca școlară, căminul cultural, oficiul medicului de familie, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, proaspăt reparată, funcționează moara și oloinița. Aici sunt 130 de fântâni și 3 magazine. În prezent, populația satului este de 823 persoane. Infrastructura satului a rămas aceeași, excepție făcând Gimnaziul „Veniamin Apostol”, în prezent activează ca școală primară.

Probe sportive de hramul satului. Sursa: prezentarea satului Dubna

 

Perioada Sovietică

 

Autoritățile sovietice au înregistrat, la 10 noiembrie 1940, în Dubna, 1410 locuitori, dintre care 1329 erau moldoveni, 27 — ruși, 24 — ucraineni, restul — de alte etnii. În 1941, și Dubna a cunoscut primul val al represiunilor staliniste. A fost arestat și împușcat, fiind suspectat de spionaj, Daniel Ianevici, născut în 1912. Gheorghe T. Sochircă a fost acuzat de agitație antibolșevică și condamnat la 8 ani privațiune de libertate, iar soția sa, Ioana, copii Maria, Lidia și Boris au fost deportați în regiunea Tomsk din Siberia, ca familie de „chiaburi”.

Măcelul mondial din 1941-1945 a făcut să moară pe front 35 de bărbați din acest sat, precum urmează: Alexei Apostol, Simion Apostol, Ștefan Berezovschi, Simion Brumarețchi, Ion Bulat, Efim Floarea, Feodor Florea, Ion Grigor, Afanasie Gadibadi, Isidor Gadibadi, Ion Moscalu, Gheorghe Nazar, Maxim Nazar, Simion Nazar, Vasile Nazar, Zaharia Nazar, Gheorghe Ouș, Iacob Ouș, Vasile Ouș, Haralambie Pleșca, Andrei Perciun, Hariton Postolache, Grigore Revuleț, Cozma Sochircă, Efim Sochircă, Panfil Sochircă, Timofei Sochircă, Simion Sochircă, Vasile Sochircă, Viclem Sochircă, Anton Todiraș, Pavel Todiraș, Feodor Ursu, Ion Ursu, Macar Ursu. La 9 mai 1975, în memoria lor a fost dezvelit un monument în centrul satului.

La 17 mai 1947, este arestat agricultorul Sevastian Perciun pentru participare la organizația ilegală antisovietică „Arcașii lui Ștefan”. Satul a suferit grav din cauza foametei din 1947. Autoritățile sovietice însă puțin îl ajutau. Mai mult decât atât, chiar și familiile foștilor ostași roșii, care aveau dreptul la înlesniri, erau obligate să dea postavcă (impozit alimentar). Recensământul din 1 august 1949 a înregistrat la Dubna 1197 de locuitori (1190 de moldoveni și 7 ruși), cu 213 suflete mai puțin decât până la război. În noaptea de la 5 spre 6 iulie 1949, începând cu ora 2.00, din sat au fost ridicați și exilați în Siberia: Sochircă Ioana C. — soția lui Gh. Sochircă (n.1901), cu fiicele Maria și Lidia, fiul Boris; Ianevici Dumitru a. (n.1892) cu soția Feodosia, fiica Maria și fiul Feodosie; Sochircă Hartina A. (n.1900) cu fiica Maria; Todiraș Straton F. (n.1902) a fost acuzat de colaboraționism și condamnat în 1945 la 10 ani de detenție într-un lagăr de corecție prin muncă, iar soția sa Parascovia și fiul Anton au fost supuși represiunilor în 1949, ca membrii ai familiei unui „colaboraționist”; Zîmbrean Epifan I. (n.1893), cu soția Alexandra, fii Filip și Ferapont, fiicele Lidia, Eugenia și Valentina; Gheorghelaș Timofei A. (n.1899) a fost condamnat în 1952 la 25 de ani de detenție într-un lagăr de corecție prin muncă sub acuzația de colaboraționism.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Foto: Vadim Şterbate

 

Personalități remarcabile

 

Satul Dubna a dat nume de referință pentru Republica Moldova precum: Nina Moscalu, Veniamin Apostol și Andrei Sochircă.

Nina Moscalu

Nina Moscalu este una dintre primele tractoriste din republică. Din 1962, a condus o echipă de mecanizare complexă a cultivării culturilor de câmp, care obținea roade bogate în fiecare an. În 1971, Ninei Moscalu i s-a conferit titlul Eroul al Muncii Socialiste. În vara următoare, echipa de mecanizatori condusă de ea a recoltat în medie la hectar câte 45 centnere de grâu, 61 centnere grăunțe de porumb și 22 centnere semințe de floarea soarelui. Ea a fost decorată cu două ordine „Lenin”, de două ori a fost aleasă deputat în Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

Veniamin Apostol

Veniamin Apostol (15 august 1938 — 14 decembrie 2000), artist al poporului, fost rector al Institutului de Arte „G. Musicescu” din Chișinău. A absolvit Școala republicană de cultură din Soroca, Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău și Institutul de Artă Teatrală „A. Lunacearski” din Moscova, clasa de regie. A fost regizor și prim-regizor la teatrele „A. Pușkin” și „A. Cehov” din Chișinău. Din spectacolele mai reprezentative montate de el menționăm „Dincolo de ușă verde” de P. Ibraghimbekov, „Cât o fi să mai trăim” de O. Ioseliani, „Președintele”, „Tata”, „Pomul vieții” și „Abecedarul” de D. Matcovschi. Paralel cu munca de regizor, a activat fructuos ca profesor și rector la Institutul de Arte „G. Musicescu”, a publicat studii de artă teatrală în presa periodică. S-a stins din viață în floarea vârstei, în plină muncă de creație. Casa părintească a marelui om de creație Veniamin Apostol din satul Dubna în prezent este muzeu, care îi poartă numele, iar în fiecare an de ziua regizorului se organizează diferite manifestări culturale.

Odaia în care a văzut lumina zilei Veniamin Apostol. Foto: Vadim Şterbate
Casa-muzeu Veniamin Apostol. Foto: Vadim Şterbate

Andrei Sochircă s-a născut la 13 decembrie 1959 în satul Dubna, Soroca. Marea pasiune pentru teatru a căpătat-o de mic copil, când teatrele aveau turnee prin localitățile din țară. Știa cu câteva luni înainte că va veni teatrul în sat. Atunci s-a îndrăgostit de teatru și a hotărât ca va fi actor. Este absolvent al Şcolii Superioare de Teatru „Boris Şciukin” din Moscova. I-a avut ca profesori pe discipolii lui Stanislavski și ai lui Vahtangov.

Andrei Sochircă

Andrei Sochircă își începe cariera actoricească la Teatrul „Luceafărul”, după care, împreună cu colegii săi de generaţie, pun bazele Teatrului „Eugene Ionesco”, iar în 2005 se angajează în trupa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”. „Teatrul ajută lumea să evadeze din cotidian, să uite preț de două ore tot ceea ce-l doare. Să călătorească în spațiu și timp, să simtă mirosul pâinii coapte ca la bunica sau să alerge prin lanul de maci roșii. Asta e frumusețea inegalabilă a teatrului, care umbrește orice film, orice bestseller. Pentru că spectacolul e viu, respiră, aici, acum, pentru oameni”, — spune actorul. Pe parcursul activităţii sale a primit numeroase premii. Printre cele mai importante sunt: Premiul „Cel mai bun rol masculin” pentru rolul lui Henric al IV-lea, UNITEM (2005), Premiul „Cel mai bun rol masculin” pentru rolul Poetului din spectacolul „Daţi totul la o parte, ca să văd”, UNITEM (2007), Premiul „Cel mai bun rol masculin” la Festivalul „One man show”, România (2005). Andrei Sochircă se face remarcat cu roluri absolut senzaţionale în „Cântăreața cheală”, „Așteptându-l pe Godot”, „Pescăruşul”. Maturitatea artistică a actorului survine odată cu „Maestrul şi Margareta” şi „Cavalerul Tristei Figuri” la „Mihai Eminescu”. Konstantin Stanislavski spunea că pentru a reuși îți trebuie 1% de talent și 99% de muncă. Actorul Andrei Sochircă are însă o altă teorie: „Unui actor îi trebuie 50% de susținere din partea publicului și pe urmă vin și celelalte”. Andrei Sochircă este și organizatorul Campionatului de bancuri, care s-a desfășurat pentru prima dată la 1 aprilie 2013. În ultimii ani, colaborează intens cu compania teatrală „Teatro di Castalia”. Andrei Sochircă se declară liber profesionist şi spune că este dispus să colaboreze cu orice teatru care este în măsură să-i propună un rol serios.

 

HRAMUL SATULUI

 

Trânta de hramul satului. Sursa: prezentarea satului Dubna

Dubna fiind un sat ce își respectă existența, locuitorii acestuia organizează anual, pe 28 august, ziua satului, denumit și HRAMUL satului. În această zi tinerii își promovează interesele și talentele, atât față de muzică, dans, cât și sport. După diferite competiții de educație fizică, cum ar fi: alergatul la viteză, sărituri în lungime și în înălțime, se organizează trânta. Aici sunt prezenți, de obicei, toți băieții. După vârstă, aceștia luptă între ei, dovedindu-și agerimea si bărbăția (categoria 8-14 ani luptă pentru cocoș; 15-20 ani — pentru iepure; 20-35 ani — pentru cârlan.) După asta urmează și partida de fotbal, echipele fiind formate din locuitorii satului Dubna și locuitorii altui sat vecin. Premiul se stabilește după înțelegerea oponenților. Partida de șah și de ridicare a greutăților presupune un premiu bănesc de la 100 la 500 lei. La sfârșitul zilei se organizează HORA SATULUI, deci cei care respectă tradițiile poporului român se duc în centrul satului și dansează alături de cei dragi.

 

FESTIVALUL MĂRULUI

 

În fiecare an satul Dubna, prin prezența SRL „Visagromag” (director Vasile Sochircă), participă la Festivalul Mărului, desfășurat în luna septembrie în orașul Soroca, care are loc cu susținerea Ministerului Agriculturii.

 

VĂ INVITĂM LA NOI ÎN SAT!

 


Nina Chiselița, bibliotecară

Articolul este scris în cadrul concursului raional “Istoria satului meu”, organizat de Secţia Cultură şi Turism a Consiliului Raional Soroca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.