Plăcinte moldovenești și clătite americane

0
72

La Bulboci s-au gătit plăcinte moldovenești și clătite americane. Profesoarele gimnaziului din localitate și invitatele lor de peste ocean au făcut schimb de experiență în domeniul culinar, iar la final au gustat împreună din preparatele gătite.



Activitatea  s-a desfășurat în cadrul unui acord de parteneriat între gimnaziului Bulboci și o confesiune religioasă din Texas, SUA. Colaborarea durează de un an de zile și este una frumoasă, ne-a comunicat Daniela Corcimari, directoarea gimnaziului Bulboci. Potrivit sursei, anterior organizația religioasă a donat gimnaziului mai multe obiecte pentru bucătăria instituției. Ca un gest de răspuns, colectivul gimnaziului a invitat partenerii de peste ocean, printre care o avocată, o economistă, pedagogi și alți specialiști, la un schimb de experiență în domeniul culinar. Astfel profesoarele din Bulboci au învățat doamnele din SUA cum se prepară plăcințele moldovenești și clătitele. La rândul lor, invitatele au demonstrat cum se gătesc clătitele americane pane cake. Femeile au gătit împreună, iar la final au gustat împreună din toate bucatele gătite. Activitatea s-a desfășurat sub genericul „Deschidem inimile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.