Egoreni — sat cu istorie şi prezent

Bătrânul Nistru, izvoarele cu apă cristalină, dealul înalt şi împădurit de pe malul stâng al fluviului, deal care stăvileşte vânturile reci din stepele răsăritene, şesul mănos au creat încă din adâncul veacurilor condiţii prielnice vieţii oamenilor. După datele istoricului Ion Hîncu și ale arheologilor, aici au existat două sate din perioada romană. Aceste sate au existat până la năvălirea hunilor din a.376. În urma invaziilor satele au fost devastate și incendiate, iar populația s-a retras în păduri. Se presupune că oamenii se întorceau înapoi la vetrele lor și aprindeau focul în ele, începând viața din nou pe acest șes.

În pașaportul Primăriei satului Egoreni se menționează că așezarea a fost atestată în 1747, cu denumirea de Izbește. Acest cătun a existat, fiind indicat pe harta Basarabiei din 1820, dar nu figurează în lista de recensământ din1772-1773. Acest cătun nu exista în lista localităților dintre Prut și Nistru, ocupate de Rusia în anul 1818.

Șesul pe care se află în prezent satul Egoreni și cartierul Soroca Nouă în trecut a fost parte componentă a moșiei Bujorăuca.

Primul primar – Fiodor Temciuc. Foto: din arhiva familiei

La începutul sec. XIX, această moșie era stăpânită de clucerul Nicolai Cerchez, care era căsătorit cu Maria, fiica nobilului Vasile Buzne. Această moșie cuprindea 3375 ha. În anul 1836, Nicolai Cerchez a decedat. Văduva Maria Cerchez întocmește un testament, unde repartizează moșia fiilor ei Alexandru, Gheorghe și Constantin. Partea de moșie pe care astăzi este așezat satul îi aparține lui Gheorghe, care mai târziu devine căpitan în armata țaristă. El își ia numele rusesc Egor. Fiul mai mare, Alexandru, deveni colonel în armata țaristă, apoi general-maior în corpul de cadeți din Moscova. Constantin, rămas la baștină ca împuternicit al lor, încearcă să-i dezmoștenească. Atunci Egor Cerchez a întreprins măsuri energice pentru popularea părții sale de moșie, întemeind un sat, dându-i numele de Egoreni. În așa mod satul lui, se presupune, avea 28 de familii de țărani.

În anul 1859, satul Egoreni avea de acum 47 de gospodării. Satul a fost populat repejor cu ţărani moldoveni, dar şi cu ucraineni din partea stângă a Nistrului, care erau bucuroşi să treacă în Basarabia pentru a scăpa de şerbie. Însă, de facto, ţăranii erau dependenţi de feudalii locali. Ei trebuiau să presteze boierescul, dijma, taxe şi impozite către stat. Din mărturiile dnei Ecaterina Vovc, născută în 1920, am aflat că familiile Vovc, Zagorodniuc, Matei, Povar, Smetana etc. sunt venite din Ucraina, din partea stângă a Nistrului. Cu timpul, cei sosiţi erau asimilaţi de moldoveni, care constituiau majoritatea. Mulţi îşi schimbau familiile. De exemplu, Ion Şmecher şi-a schimbat-o în Ciumac. Mama dnei Ecaterina, Sofia, era fiica lui Ciobanu.

La 14 iulie 1868, guvernul ţarist a aprobat Regulamentul reformei ţărăneşti. Ţăranii din Egoreni au primit 376 desetine de pământ arabil din moşia inginer-căpitanului Egor Cerchez. Urmaşilor lui le-au rămas 588 desetine 1,120 stânjeni pătraţi. Egor Cerchez a avut două fiice, care au moştenit moşia — Liubov şi Sofia. A fost şi a treia proprietară, văduva Natalia Nogikolova, ea deţinea 83 desetine. În sat era curtea cucoanei Liubov Pîşnenco, unde în timpul puterii sovietice era localul şcolii, apoi era odaia cucoanei cu vii şi livezi, fântâni.

Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Sursa foto: Almanah Soroca

În 1907 a fost aprobat planul construcţiei bisericii în satul Egoreni. Data construirii bisericii „Naşterea Maicii Domnului” este anul 1912. Tot dna Ecaterina Vovc ne-a relatat că tatăl ei, Vasile Dubciuc, îi povestea că mulţi ani a strâns bani şi a făcut donaţia pentru construcţia bisericii. Este menţionat că, în 1922, la biserică slujea preotul Mihail Dumbravă, parohul bisericii „Sf. Dumitru” din Bujorăuca.

În anul 1922, în Basarabia se înfăptuieşte reforma agrară, 88 de locuitori ai satului au primit 195 ha 7,525 m.p. de pământ, care urma să fie răscumpărat peste 20 de ani. În decembrie 1930, în satul Egoreni din plasa Floreşti, jud. Soroca, s-au înregistrat 650 locuitori (339 bărbaţi şi 311 femei) — 136 gospodării individuale şi 2 gospodării colective, 136 case. Ştiutori de carte în sat erau 116 bărbaţi şi 16 femei, 111 bărbaţi şi 15 femei aveau studii primare, 4 bărbaţi şi o femeie — studii secundare. Şcoli profesionale şi universităţi nu absolvise nimeni. 33 erau neştiutori de carte.

În 1931-1932 satul Egoreni din plasa Ocolina avea 970 locuitori, biserică, o şcoală primară. Sunt menționați cârciumarii Sanchişciuc Ioan și Gudima Gavril. Pîsnenko Liubov mai stăpânea 100 ha şi 3 ha de vie. În 1933, în sat erau 173 copii de vârstă şcolară (5-16 ani), în catalogul şcolii primare erau înscriși 118 elevi. Erau dăscăliți de Th. Stefanov şi Ana Beliovschi, ambii cu diplome de învăţători din 1912. În 1940, Basarabia este ocupată de Uniunea Sovietică. Satul a fost denumit Egorovca şi suportă toate reformele şi transformările socialiste. La 22 iunie 1941, mai mulţi bărbaţi sunt mobilizaţi pe front. La 18 martie 1944, Armata a 4-a de gardă a ajuns la Nistru pe sectorul Iancovo-Gruşca şi, forțând râul Nistru cu unităţile ei din prima linie, a pus stăpânire pe s. Egorovca. O mare parte dintre bărbații satului au fost mobilizaţi în cel de-al Doilea Război Mondial, dintre care 25 nu se întorc la baștină: Ceban Dumitru Ion, Bugai Mihail Pavel, Bugai Zaharia Alexei, Zagorodniuc Pavel Ion, Guţu Ilie Gheorghe, Bugai Alexei Victor, Bugai Iacob Victor, Vovc Teodosie Mihai, Ciumac Ignatie Efim, Mihalaş Alexei Alexandru, Mazur Pavel Nicolae, Vovc Pavel Dumitru, Bugai Afanasie Alexandru, Cojocari Dumitru Vasile, Mînzat Nicolae Vasile, Mazur Dumitru Tudor, Dubciuc Vasile Axentie, Ciumac Dumitru Gheorghe, Mereșevschi Serafim Ion, Vovc Pintilie Simion, Mutruc Timofei Ştefan, Cojocari Maxim Gheorghe, Rotari Ştefan Carp, Mînzat Ion Vasile, Mazur Pavel Tudor.

Anastasia şi Semion Ceban cu copiii lor.

Republica Moldova e strânsă în cleştele unei secete cumplite, cum nu a mai fost timp de 50 de ani. Populaţia duce foame. Unii cetăţeni încearcă să camufleze ceva pâine pentru a-şi întreţine copiii. Statul îi obligă să-i dea şi ultimele grăunţe, iar în caz de refuz îi arestează. La Egoreni, sub acuzaţie de neîndeplinire a obligaţiilor de predare a produselor agricole către stat, a fost arestat Victor I. Bugai (1885) şi condamnat la 5 ani privaţiune de libertate, Feodor Gh. Cojocaru a fost condamnat la 2 ani privaţiune libertate. În noaptea de la 5 spre 6 iulie 1949, au fost ridicaţi ca „chiaburi” şi duşi în Siberia: Ceaitenşciuc Ion P., (n.1889) cu soţia Ana; Ciumac Xenia Gh. (n.1895); Gudima Gavriil M. (n. 1898) cu soţia Alexandra, fiul Lavrentie şi fiica Iulia; Gudima Ion M. (n. 1902) cu soţia Maria, copiii Sofia şi Valentina. După aceasta, fiind speriaţi, mai mulţi săteni s-au înscris în 1949 în colhozul „Serghei Lazo”, preşedinte Ceban Simion.

Credincioşi tradiţiilor, agricultorii continuau să practice şi legumicultura. În 1950, colhozul „Serghei Lazo” a sădit cu legume 12 ha de pământ, primul în raion a început vânzarea roşiilor şi castraveţilor. Cu timpul, această tradiţie s-a consolidat şi a devenit principala ocupaţie a egorenenilor. În 1952, colhozul a fost comasat cu cel din Bujorăuca, iar în a. 1958 — cu colhozul din Cosăuţi. În 1967, s-a format sovhozul „Ovoşcevod” („Legumicultorul”), directori succedându-se Afanasie Ouş şi Constantin Grigor.

Biserica satului cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată în 1912, a fost închisă în anul 1959 și redeschisă în anul 1989. În prezent, paroh al bisericii este preotul Popovici Teodor. În anul 1962, se înfiinţează şcoala medie incompletă din sat. Directori au fost Ion Vasile Zagorodniuc, Larisa Mazur, Feodor Mazur, Constantin Lisnic, Anastasia Nesterenco, Larisa Raicov şi Nina Zagorodniuc. Din 1999 până în 2015 şcoala are statut de gimnaziu. La 1 ianuarie 2015, gimnaziul a fost lichidat, în urma reformelor învățământului din RM, iar copiii sunt transportați cu autobuzele școlare la liceele din orașul Soroca. În februarie 2014, în incinta clădirii fostului gimnaziu este redeschisă grădinița de copii „Poienița veselă”.

9 mai 1968. În centrul satului, în curtea şcolii a fost dezvelit un obelisc dedicat consătenilor căzuţi în războiul din 1939-1945. Pe două plăci au fost scrise numele celor căzuţi în lupte crâncene.
În 1992, în conflictul armat de la Nistru, pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova au luptat Ion Berghia, Tudor Dubciuc, Boris Sochircă, Valentin Zagorodniuc, Vasile Cușnir, Vasile Potlog, Valeriu Călugărescu, Leonid Ciumac, originari din Egoreni.

Denumirea oficială a acestei unități administrativ-teritoriale de nivel I este satul Egoreni, raionul Soroca, Republica Moldova. În componența unității administrativ-teritoriale Egoreni intră și cătunul Lunci, situat la o distanță de 3 km de sat, în aval pe partea dreaptă a Nistrului, neatestat documentar și care este parte componentă a satului Egoreni. Populația satului Egoreni, conform ultimului recensământ, constituie 1079 de persoane, inclusiv 10 locuitori ai cătunului Lunci, dintre care 94% sunt moldoveni, 4% ucraineni, 2% ruși. Numărul de gospodării casnice este de 387. Suprafața totală a terenurilor constituie 2002,36 ha.

Terenuri cu destinație agricolă — 1486 ha, inclusiv arabil — 1266,79 ha; livezi — 204,8 ha; nuci -3,3 ha; alte terenuri -11,11 ha; grădini — 199,81 ha. Terenuri din fondul de rezervă al primăriei -232 ha; pășuni — 112 ha.

Răstignirea de la intrarea în sat. Sursa foto: Almanah Soroca

Egorenii a fost întotdeauna și continuă să fie un sat de oameni gospodari, întreprinzători, dar și iubitori de carte, care îi duc o bună faimă în tot raionul, în republică dar și peste hotarele ei: Coțaga Ion, director SRL „Diamax-Agro” Egoreni, consilier local și raional; Nesterenco Constantin, director Colegiul Tehnic Agricol Soroca; Ciumac Valeriu, ambasador al RM; Ciumac Valentin, președinte Federația de biatlon RM; Guțu Ion, ex-parlamentar, fost prim-viceprim-ministru, ex-ministru al Economiei RM; Guțu Aurel, doctor habilitat în Științe Tehnice; Mihalaș Mihail, medic-otolaringolog Chișinău; Ciaichișciuc Victor, medic-cardiolog Spitalul Republican Chișinău; Tîmciuc Ivan, medic Chișinău; Tîmciuc Valentin, director SRL „WeTrade” Soroca; Cojocari-Fratea Galina, pictor, director al Școlii de Pictură Soroca; Gudima Andrei, profesor, Universitatea Agrară de Stat a RM; Bugai Vasile, profesor, șef catedră Colegiul de Arte „N. Botgros” Soroca; Guțu Marin, profesor Universitatea Tehnică a RM; Mutruc Arcadie, funcționar Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor Chișinău; Ciumac Angela, funcționar, aparatul Parlamentului RM; Mereșevschii Vladislav, funcționar Primăria Chișinău; Scobioală Silvia, antreprenor Chișinău; Zagorodniuc Arcadie, funcționar Ministerul Economiei RM; Mereșevschii Ion, medic-șef SR Drochia; Mutruc Petru, șeful Secției de Evidență și Documentare a Populației Soroca; Guțu Ilie, antreprenor Chișinău; Mazur Tudor, profesor, director Gimnaziul Egoreni; Nesterenco Anastasia, profesoară, președinte OPVP Egoreni; Gori Petru, primarul Egoreni (1986-1999); Grigor Constantin, director Sovhozul „Ovoșcevod”.

La nunta Elenei și a lui Grigore Temciuc (1940). Foto: din arhiva familiei

Satul nu uită de sătenii notorii care nu mai sunt printre cei vii: Mutruc Valeriu, istoric, doctor în științe istorice; Timciuc Gheorghe, chirurg stomatolog; Vovc Iulia, profesoară limba și literatura română; Zagorodniuc Ivan, profesor, primul director al școlii din sat; Lisnic Constantin, profesor, director al școlii din sat; Bugai Gavril, învățător; Gudima Vasile, învățător; Ciumac Maria, medic, Cetățean de Onoare Egoreni; Ciumac Alexandru, medic, Cetățean de Onoare Egoreni; Potlog Eugenia, asistent medical, Cetățean de Onoare Egoreni; Morari Mihail, viceministru al Economiei RM; Lisnic Boris, director al școlii Polivalente N5 Chișinău; Guțu Ilie, actor de teatru și cinema; Gudima Mihail, doctor în filologie, conferențiar universitar; Mereșevschi Ivan, profesor gimnaziul Egoreni; Mazur Larisa, profesoară, director al școlii din sat; Ceban Grigore, inginer sovhozul „Ovoșcevod”.


Istoria bibliotecii sătești Egoreni

În satul meu de baştină Egoreni până în prezent au activat patru bibliotecari. Biblioteca sătească a fost înfiinţată prin anii 1942-1943 în casa preotului Ilie, bibliotecar fiind Bugai Gavril Profir. Datorită evenimentelor ce aveau loc la acea vreme, un moment foarte neplăcut a avut să-l trăiască şi biblioteca care a fost închisă pentru o perioadă de timp, ca în anul 1955 să-şi redeschidă din nou uşile pentru toţi acei care vroiau să afle lucruri frumoase, interesante, care erau dornici de carte, în frunte cu bibliotecarul Ion Zagorodniuc. Dar perioada cea mai luminoasă şi mai fructuoasă pe care a avut s-o trăiască biblioteca din satul nostru a fost când la administrarea ei a venit Meresevschi Ecaterina Nicolae, 1955-1977. O bibliotecară în tot sensul cuvântului, om emerit al satului. Ea era acea care venea dimineaţa la biblioteca şi precum un poştaş împarte scrisori şi ziare prin sat, la fel şi dânsa mergea pe la toate organizaţiile din teren, cum ar fi: brigada de tractoare, parcul de automobile, ferma, cârmuirea sovhozului, precum şi prin sat la bătrânii invalizi care nu puteau să vină la bibliotecă — doamna Ecaterina le aducea cartea acasă.

Le aducea odihna, bucuria, plăcerea tuturor sătenilor prin o mulţime de activităţi, de măsuri culturale ce le organiza permanent. Doamna Ecaterina avea o colaborare foarte strânsa cu grădiniţa de copii și şcoala. Ea era acea care trăia cu grija bibliotecii, grija cărţii și a cititorilor, din zori şi noapte. O muncă enormă, ce era răsplătită la acea vreme pe deplin printr-o mulţime de diplome, de cuvinte de laudă şi mulţumire. Cum îmi mărturiseşte dna Ecaterina, „Am vreo patru kilograme de diplome”. Și într-adevăr e așa, doamna e deținătoarea a doua premii „Lucrător emerit al culturii” cu insignă pe întreaga țară. E deținătoarea premiului „Prietenul cărții” la fel pe țară. O căsuță de stat găzduia sediul bibliotecii sătești și a punctului medical. De la 4000 de cărți, ce le luase de la fostul bibliotecar, a ajuns la 14000 de cărți, fiind în răspundere pentru toate, așezându-le curat la locul potrivit și clasificându-le pe secții ca: lit. sovietică și de după granițe, filosofie, sport, agricultură, medicină ș.a. Și numărul beneficiarilor se mărea de la an la an, și asta era într-adevăr meritul și răsplata pentru toată munca depusă de dânsa. În 1977 este nevoită să demisioneze din cauza problemelor de sănătate, vederea nu-i permitea să ducă acest minunat lucru mai departe și din acel an ca bibliotecar vine dna Bugai Eugenia Nicolae, 1977-2011. În acești ani biblioteca are de înfruntat mai multe schimbări, în primul rând izbucnește un incendiu, cărțile au fost salvate, iar localul a fost distrus și imposibil de restabilit. Bibliotecii i se acordă o nouă încăpere pe teritoriul parcului auto din sat. Un moment la fel de neplăcut îl are de suportat și în acel local, fiindcă este jefuită. Din 2001, biblioteca primește o încăpere nouă în sediul Primăriei, o sală spațioasă și luminoasă. Și cărțile își găsesc locul potrivit în așteptarea cititorilor. Cu toate acele momente neplăcute, ușa bibliotecii a fost permanent deschisă și dna Eugenia mereu dispusă să vină în ajutorul celora care pășeau pragul ei. La începutul anului 2011, dna Eugenia Bugai se pensionează și în funcția de șefă a bibliotecii sătești este numită subsemnata, Petraș Ludmila. Deși de specialitate sunt profesor de arte plastice, cartea și lectura nu-mi sunt străine. Creioanele și pensulele conlucrează foarte armonios cu poeziile scrise de Eminescu și Vieru, poveștile lui Creangă, pastelurile lui Alecsandri și fabulele lui Donici.

Astăzi, când purtătorii de informații sunt mulți și diverși, tot mai dificilă pentru bibliotecari este formarea la elevi a deprinderilor de a lucra cu cartea, educarea unui cititor cult, care ar poseda abilități necesare pentru utilizarea corectă și eficientă a manualelor și a altor cărți ca unelte de informare și documentare. Tehnologiile avansate au devenit o necesitate zilnică. Bibliotecarul depune eforturi pentru a demonstra că cheia succesului în viață, a cunoașterii și a dezvoltării capacităților intelectuale constă în a citi, deoarece în lumea modernă te poți afirma numai prin cunoștințe. Timpul cărții nu a trecut, alături de tehnologiile informaționale cartea va avea mereu locul ei și biblioteca va avea de câștigat conlucrând cu ele. Modernizarea se face pentru a ușura viața oamenilor, dar nu-i nimic mai atrăgător decât lectura unei cărți. „Să nu uităm că cea mai buna carte rămâne închisa în fata noastră cât timp noi nu ne deschidem cu bunăvoință inima în fața ei”.


Ludmila Petraş,

bibliotecară

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.