Se apropie „Noaptea Muzeelor”. Află când începe și cine sunt participanții

La 17 mai, în Cetatea Soroca, începând cu ora 22:00 va avea loc ,,Noaptea muzeelor”. Evenimentul este organizat de managerul, regizorul și scenaristul proiectului Dan Ciolpan, cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, precum și cu susținerea altor parteneri.

Potrivit organizatorilor, aceasta este o activitate culturală importantă și autentică, la nivelul standardelor europene. Cu atât mai mult că 2018 este declarat ,,Anul European al Patrimoniului Cultural”.

Principalele obiective sunt de a încuraja prețuirea patrimoniului cultural al Europei ca resursă comună, de a conștientiza și sensibiliza opinia publică cu privire la istoria și la valorile comune, precum și de a consolida sentimentul de apartenență la un spațiu european comun.

În programă sunt incluși invitați din România, fragmente din piese de teatru jucate de actorii Teatrului Național ,,Vasile Alecsandri”, dans, operă, artificii, show de foc și fum, recital de balade și alte surprize.

Invitații speciali ai evenimentului sunt BrioSonores, Ansamblul ,,Plaiurile Mioriței” din Buzău, România.

 

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns