Au împletit ikebane din lozie. Află în cât timp se pot realiza (FOTO/VIDEO)

În incinta Centrului de meșteșuguri populare „Sălcioara” din Rublenița a avut loc astăzi un atelier practic dedicat împletitului în lozie, la care au participat copii și discipoli ai meșterului popular Lidia Manea. Lucrările au fost apreciate de către oaspeții prezenți la activitate, printre care au fost șeful Secției Cultură și Turism, Grigore Bucataru, Diana Dicusara, directorul Centrului Național de Conservare și Promovare a Ptrimoniului Cultural Imaterial și Mariana Dobzeu, specialist în cadrul centrului, Natalia Cangea, șeful Departamentului împletitul din fibre vegetale al Uniunii Meșterilor Populari din Republica Moldova, conducătorii centrelor de meșteșuguri populare din raionul Soroca.

Potrivit Silviei Florea, specialistului din cadrul Secției, principalul obiectiv al seminarului cu tematica „posibilități și varietăți la folosirea loziei ca material de bază la confecționarea unei lucrări artistice” a fost promovarea valorilor naționale, aprofundarea cunoștințelor în domeniu și practicarea împletirii a diverselor ornamente în două sau trei nuiele.

Copiii au meșteșugărit în cadrul atelierului ikebane în formă de soare.

Ionela ne-a explicat că lucrul începe cu centrul ikebanei. Primele etape necesită răbdare, timp și migală, în opinia ei. Pentru a confecționa o ikebană, ea are nevoie de doar 20 de minute. „Aceasta nu este una din cele mai dificile modele. Deci, și timpul de lucru este mai restrâns. Frecventez Centrul „Sălcioara” de patru ani. Între timp am confecționat trei ikebane, dar mai mari”, zice Ionela Staș.

„Aici împletim din lozie nu doar ikebane, dar și coșuri, ulcioare și alte obiecte, ne comunică o altă tănără, Mihaela Staș. Această ocupație îmi oferă o mare satisfacție. Îmi place mult că în timpul lucrului, colaborăm între noi și de asemenea, mirosul pe care îl emană lozia”.

Mentorul grupului de copii, Lidia Manea, a moștenit talentul și măiestria împletitului în lozie de la tatăl său. Până în prezent a fost învrednicită cu numeroase premii, printre care a fost numită antreprenorul anului 2016, la categoria cel mai bun meșter popular, la împletitul din fibre vegetale. „Activitatea de astăzi este la a VI-a ediție. Consider că este important să transmitem generațiilor viitoare tot ceea ce cunoaștem despre împletitul în lozie, care ne reprezintă ca popor”, transmite meșterul popular, care practică această îndeletnicire mai bine de 46 de ani.

 

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.