Expoziție în ajun de Paști, la muzeul din Soroca (FOTO/VIDEO)

0
13

Master class despre cum am putea încondeia ouăle de Paști, compoziții, picturi și broderii pascale, au dat tonul expoziției organizate ieri, 5 aprilie, în incinta Muzeului de Istorie și Etnografie, în preajma sfintelor sărbători.

Lucrările aparțin elevilor școlilor din municipiul și raionul Soroca.

„Mai întâi desenăm ornamentul cu creionul pe ou, ne explică Iuvilina Prepeliță, elevă la Gimnaziul Grigore Vieru, satul Vasilcău, pașii de încondeiere a ouălor. După aceasta, aplicăm ceara de albine și înmuiem oul în cea mai deschisă culoare. Ce ne dorim ca să rămână de această culoare, acoperim cu ceară. Apoi înmuiem oul în altă culoare și iarăși aplicăm ceara. La final, cu ajutorul lumânării topim ceara peste ou, ștergem cu șervețelul și compoziția este gata”.

Pentru ca cititorilor noștri să le iasă cele mai inedite ornamente, Iuvilina ne spune că este nevoie de concentrare și atenție.

La început este mai greu, până se obișnuiesc mâinile, spune Ludmila Prepelița, prefesoară la Gimnaziul „Grigore Vieru”. „Până a încondeia ouă, am citit, m-am informat. Această ocupație îți aduce o mare plăcere sufletească. Atunci când dăruiesc cuiva un ou încondeiat, persoana se miră și mă întreabă cine este autorul”, transmite prefesoara Gimnaziului „Grigore Vieru”, care a mai adăugat că în Vasilcău oamenii se ocupă mai mult cu grădinăritul și se bucură când primesc în dar asemenea capodopere pascale.

Alte trei tinere de la Gimnaziul din Visoca au etalat în cadrul expoziției obiecte împletite din pănuși de porumb. „Acest meșteșug l-am învățat la educația tehnologică și mi-a plăcut foarte mult. Noi folosim o anumită specie de porumb care se numește dinții calului. Aceasta este foarte bună pentru lucrul manual, deoarece este elestică, albă la culoare și are lungimea potrivită”, zice Cătălina Pânzari, completată de colegele sale, Olga Cojocaru și Victoria Bispalco.

Cu lucrări mai puțin obișnuite au participat la expoziție și elevii gimnaziului „Dumitru Matcovschi” din Soroca, și anume cu… rachete. „Ele sunt confecționate din hârtie și carton. În interior sunt dotate cu motoraș, parașută și alte detalii tehnice”, afirmă Alexandru Alexei.

În continuare vă propunem să vizualizați o galerie de fotografii de la eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.