Cuvântări în Centenarul Marii Uniri la Soroca (FOTO/VIDEO)

0

Astăzi au fost reamintite cele mai importante evenimente istorice în curtea bisericii Sfinții Martiri Brâncoveni, în contextul marcării Centenarului Unirii. Evenimentul a fost organizat de Roman Topor, elev al Colegiului de Arte „Nicolae Botgros”, care și-a susținut lucrarea de curs.

„Adresez un cuvânt de felicitare tuturor cu ocazia acestei mari sărbători. Anul 2018 are o semnificație deosebită pentru românii de pretutindeni care sărbătoresc Centenarul Unirii Basarabiei cu România. Dragi tineri, avem o istorie pe care nu o putem scoate din memoria noastră. Avem un trecut, și acest trecut a fost unul glorios”, a menționat ex-prefectul Ana Bejan, adresându-se la final de discurs tinerilor.

Un fapt istoric a fost enunțat în cadrul evenimentului de profesorul de istorie, Mihail Zeamă, care a remarcat faptul că „Unirea Basarabiei cu România a salvat poporul de la un dezastru, care a avut loc în 1918-1921 în Rusia sovietică și mai târziu URSS. Noi am fost protejați de Țara Mamă, România, de războiul civil”.

 În cadrul evenimentului dedicat Marii Uniri a fost interpretat cântecul „Pentru ea”, versuri Grigore Vieru

Cuvânt a luat și avocatul Mihai Sălcuțan: „avem o șansă și o datorie să împlinim ceea ce au făcut acum 100 de ani înaintașii noștri. Suntem sub un simbol puternic național”, a precizat scriitorul buzoian.

Inițiatorul, Roman Topor, a mulțumit colegilor și profesorilor, pentru susținere și a adăugat că istoria trebuie cunoscută în timpurile pe care le trăim.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiționala horă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.