Concursul „Pe aripile muzelor” a adunat zeci de participanți îndrăgostiți de artă

0

Soroceni cu vârsta între 7 și 25 de ani, îndrăgostiți de artă, s-au înscris la concursul „Pe aripile muzelor”, organizat de Teatrul „Veniamin Apostol”. Cea de-a VI-a ediție a evenimentului a adunat 50 de concurenți, care au participat la compartimentele: declamatori și autori. Cele mai bune prestații au fost premiate.

Concursul, desfășurat la 25 martie, a fost deschis, astfel încât orice doritor a avut posibilitatea să urmărească evoluarea concurenților. Juriul, din care au făcut parte: Ludmila Talmazan, profesoară de limba română, Natalia Vrâncean, jurnalistă, Cristina  Topală, reporter și președintele juriului, Petre Popa, directorul teatrului, poet, au apreciat concurenții, conform regulamentului, pe o scară de la 1 la 10.

Potrivit regulamentului, la compartimentul “declamatori” participanții au prezentat obligatoriu: poezie, proză și un text din creația scriitorului Ion Druță; la compartimentul „autori” aceștia au prezentat poezii și proză (eseu).

A fost acordat premiul teatrului (Premiul mare) pentru participare în ambele categorii, acesta i-a revenit Mihaelei Ciobanu, gimnaziul „Eva Gudumac”, Tătărăuca Veche. Lista tuturor premianților, precum și mai multe imagini foto găsiți pe site-ul observatorul.md.

Potrivit președintelui juriului, Petre Popa, în acest an, participanții au venit mai pregătiți în comparație cu ediția precedentă, iar unele lucrări de autor sunt extraordinare.

Acest concurs este unul de artă și este deschis pentru mai multe genuri. Pentru prima dată în acest an este prezentă arta plastică. Desenele au fost expuse spre admirația publicului prezent la eveniment și au câștigat și un premiu special.

Obiectivele Concursului: îndeplinirea rolului social al teatrului de educare a generației tinere; implicarea instituţiilor de învăţământ în promovarea declamației şi a gândirii critice ca necesitate a afirmării şi creşterii personale şi profesionale; impunerea în atenţia tinerilor a avantajelor dezvoltării abilităţilor oratorice ca parte a dezvoltării personale şi profesionale; crearea unui mediu favorabil afirmării talentului oratoric, precum şi a acumulării de experienţă; susţinerea talentelor în arta vorbirii și a scrisului; selectarea de noi membri ai studio „Cortina”.

 

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”30″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”240″ thumbnail_height=”160″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”4″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Показать слайдшоу]” template=”/home/observat/public_html/wp-content/plugins/nextgen-gallery/products/photocrati_nextgen/modules/ngglegacy/view/gallery.php” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

 

Lista participanților la concursul „Pe aripile muzelor”

Declamatori:

  1. Liviu Sochirca- diplomă de grup, gradul II și premiu bănesc
  2. Mihai Lisnic- diplomă de grup, gradul II și premiu bănesc
  3. Vlad Talmazan- diplomă de grup, gradul II și premiu bănesc
  4. Valeriu Melnic- diplomă de grup, gradul II și premiu bănesc
  5. Augustin Vacari – diplomă de grup, gradul II și premiu bănesc
  6. Madalina Tartus – diplomă de grup, gradul II și premiu bănesc
  7. Maria Nicorici- diplomă de gradul I și premiu bănesc
  8. Andreea Morari -diplomă de gradul I și premiu bănesc
  9. Anastasia Florea -diplomă de gradul I și premiu bănesc
  10. Chiroșca Mihaiela- diplomă de gradul I și premiu bănesc
  11. Chiril Velicev -diplomă de gradul I și premiu bănesc
  12. Vlada Zabulica- diplomă de gradul I și premiu bănesc
  13. Alexandra Luca- diplomă de gradul II și premiu bănesc
  14. Maria Donos- diplomă de gradul II și premiu bănesc
  15. Vladislava Zabulica- diplomă de gradul II și premiu bănesc
  16. Mihaiela Ciobanu – Premiul mare,(pentru ambele categorii). Diplomă și premiu bănesc
  17. Vasile Mânăscurtă- diplomă de gradul III și premiu bănesc
  18. Victor Iațco- diplomă de gradul III și premiu bănesc
  19. Augustin Vacari – diplomă de gradul III și premiu bănesc

 Creație (autori):

1.Călin Rudei -diplomă de gradul I și premiu bănesc

  1. Andreea Focșa – premiu special și premiu bănesc, pictură
  2. Ion Focșa- diplomă de gradul II și premiu bănesc
  3. Mădălina Tartus -diplomă de gradul II și premiu bănesc
  4. Vitalia Bruchir -diplomă de gradul II și premiu bănesc
  5. Daniela Bulat -diplomă de gradul III și premiu bănesc

 

Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului au fost oferite:

Diplomă și premiu de grup, cl.VI, liceul „P. Rareș”

Diplomă de Merit pentru colectivul dramatic de la Gimnaziul „Eva Gudumac”, c. Tătărăuca Veche.

Diplomă de excelență, dnei Tatiana Vișniovaia, directorul colegiului „M. Eminescu”;

Diplomă de Merit -Nicoletei Turcu, pentru activitate prodigioasă și îndelungată în studioul „Cotrina”, de pe lângă teatrul „V.Apostol”.

Diplomă pentru creativitate – Suzana Dedova, specialit principal, teatrul „V.Apostol”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.