Cetatea cu monografia oraşului Soroca (I)

0
100

Una dintre cărţile apărute în perioada interbelică dedicată Sorocii şi sorocenilor este şi “Cetatea cu monografia oraşului Soroca” scrisă de preotul Melete Răuţu şi publicată în 1932 la Oradea. În ea regăsim mai multe informaţii interesante despre Soroca de acum un secol, iar o parte dintre ele le vom publica în această rubrică. Cartea se axează în special pe „Patru biserici cu diverse inscripţiuni şi 49 documente vechi — răzăşeşti basarabene”. Melete Răuţu avea, după cum recunoaşte în prefaţa cărţii, un cult excepţional pentru Basarabia. “Toate „ţările vecine” din scumpa noastră „Dacia” îmi erau atât de scumpe, atât de dragi, dar mai mult decât toate „Basarabia” îmi era cea mai dragă. Îmi era mai dragă, pentru că din satul meu până la Prut nu erau mai mult de cât 4-5 km. Îmi era dragă pentru că, după cum îmi povesteau părinţii şi moşii mei, noi aveam multe neamuri mai prin toată Basarabia, dar mai ales prin judeţele vecine: Chişinău, Bălţi şi Soroca, de pe unde, din an în an, primeam câte o ştire, măcar prin cei ce-şi urmăreau caii furaţi peste Prut, sau câte un mărginaş rătăcit prin laturile Moldovei de sus”.

A fost mobilizat în Primul Război Mondial în armata română în calitate de preot, dar a şi „cărat” răniţii şi morţii prin spitale, ca mai apoi să fie transferat la o brigadă de Cavalerie care se afla în Basarabia. A ajuns la noi la începutul primăverii anului 1918, pornindu-se din Iaşi.

“Ajuns în ziua de 5 martie la Soroca, pe cea mai strălucită zi de primăvară, când am zărit luciul minunatului râu Nistru, cel mai mare dintre râurile mărginaşe ale ţării noastre, puţin a fost de nu am sărit iar din căruţă, să mai fac o metanie. Dar m’am achitat numai cu o întreită cruce. În Soroca şi la comănduirea militară, şi în lumea civilă de Moldoveni veritabili şi ruşi amestecaţi, am aflat cea mai caldă simpatie şi bună primire. Ajunsesem un preţios arbitru între armata bănuitoare şi marea majoritate a populaţiunii de Moldoveni: buni, sinceri şi extrem de ospitalieri. Armata vedea mai în fiecare basarabean un bolşevic, iar Moldovenii curaţi vedeau în fiecare soldat român un frate, un mântuitor. Am mângâierea de a fi aplanat multe diferende şi de a fi salvat pe mulţi suspectaţi. Îmi aduc bine aminte cum, prin intervenirea mea, am salvat pe un mahalagiu Moldovean din Soroca, pe care momentul întreruperii raporturilor cu Ucraina, îl reţinuse în o slujbă la ferma unui ucrainian, pe când nevasta şi copiii trăiau în Soroca”. Cea mai de seamă “ispravă” a sa făcută pe malul Nistrului a fost această carte pe care şi-a propus să o aducă pe “altarul Sfânt al Neamului” pentru dragostea ce o purta Basarabiei.

* * *

Oraşul „Soroca”

După datele şi notele culese şi scrise de Emilian Levischi, secretarul comunei Soroca după diferite acte şi scrisori vechi. Oraşul Soroca cu suburbia Zastânca situată în partea Nord-estică a Basarabiei, pe malul drept al Nistrului, care se varsă în Marea Neagră sub 48 grade latitudine şi 46 grade longitudine, se învecinează la Răsărit cu apa Nistrului, care o desparte de Gubernia Podolia (Ucraina de sus), având în stânga Nistrului satul Ţicănăuca sau Ţichinovca, fost altădată târg ţinutal. La Miază noapte se învecineşte cu satul Bujărăuca sau Bujorovca, fostă proprietate a familiilor Colonelului Cerchez, iar acum a urmaşilor lui, Panin, despărţite prin râuşorul Racovăţ.

La Miază zi se învecineşte cu râuşorul Voloviţa, ce trece prin lungul satului Zastânca, iar la Apus se învecineşte cu proprietatea numită Rubleniţa. Oraşul propriu zis, Soroca, la Apus şi Miază zi este înconjurat de dealul pietros, a cărui înălţime, de la nivelul apei Nistrului, este de 217 futovi, adică cam 76 metri. Întreg dealul înconjurător dinspre Miază zi şi Apus, cu tot versantul dinspre Răsărit, şi cu tot platoul dinspre Apus, pe o suprafaţă de mai multe sute de desătine (10.920 metri pătraţi desătina) adică a mai multe sute, sau poate câteva mii, de hectare, este acoperit cu: vii, parte indigene, parte streine altoite, cu pomi roditori de toate speciile, cu locuinţe în majoritate stăpânite de moldoveni, după cari vin: ruşii, polonii şi evreii. Aceşti din urmă având vii şi proprietăţi, locuesc în oraş.

* în text este păstrată ortografia originalului, continuare în ediţia viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.